Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:13 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Gigi Christian Chiru, fost senator, acuzat de ucidere din culpă. Procesul merge mai departe

ro

22 Jun, 2020 00:00 1862 Marime text
  • Tragedia a avut loc pe data de 24 noiembrie 2011, într-o discotecă din localitatea Eforie Sud.

La finele săptămânii trecute, la Judecătoria Constanţa a avut loc un nou termen de judecată în procesul lui Gigi Christian Chiru, fost senator, acuzat de ucidere din culpă. Cauza a fost amânată pentru 22 septembrie.

Procesul fusese suspendat în baza Decretului nr. 195 din 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României.

De menţionat că tot în prezenta cauză mai este judecat şi Cristian Valentin Smădu, acuzat tot de ucidere din culpă.

În actul de sesizare a instanţei, procurorii arată că, „în anul 2007, în calitate de administrator unic al unei societăţi comerciale, inculpatul Chiru Gigi - Christian a demarat lucrările de consolidare şi modernizare a unui imobil în care funcţiona o discotecă din localitatea Eforie Sud, judeţul Constanţa, pentru execuţie contractând o firmă al cărei administrator era inculpatul Smădu Cristian-Valentin“.

„Execuţia a fost realizată fără autorizaţie de construire şi în absenţa unor persoane competente să verifice dacă lucrările sunt corespunzător efectuate. Printre lucrări s-au numărat confecţionarea şi montarea unei balustrade metalice, care, la data de 24 noiembrie 2011, din cauza modului defectuos în care a fost realizată, s-a desprins parţial din elementele de fixare, sub greutatea unei persoane care a căzut peste ea. Ca urmare a impactului, persoana respectivă s-a prăbuşit în gol, pe pardoseala de la parterul imobilului, fapt ce a dus ulterior la moartea sa“, conform rechizitoriului.

Oricare va fi decizia Judecătoriei Constanţa, aceasta va putea fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.


Citește și

Documentar ZIUA de Constanța Analiză pe infracțiuni - cum au fost soluționate dosarele de ucidere din culpă

Rechizitoriul groazei! Judecătorii din Constanţa încearcă să lămurească cine se face vinovat de moartea unui copil într-un parc de distracţii (document)

Ce destin crunt! O tânără de 24 de ani, din Constanţa, condamnată pentru uciderea din culpă a propriei mame
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii