Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:57 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fostul primar Pelivan Tănase trimis în judecată de DNA Constanţa

ro

09 Dec, 2016 12:55 3529 Marime text
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

Pelivan Tănase, la data faptelor primar al comunei Mihai Bravu din județul Tulcea, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- complicitate la folosirea sau prezentarea, cu rea credință, de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,
- fals în înscrisuri sub semnătură privată,
- abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit (2 infracțiuni),

CHIRILĂ DANIEL, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare, cu rea credință, de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

La data de 2 martie 2010, inculpatul Pelivan Tănase, în calitate de primar al comunei Mihai Bravu din județul Tulcea, și-a îndeplinit necorespunzător atribuțiile de serviciu și a încheiat un contract cu o firmă deținută de soția sa, prin care a transmis dreptul de folosință asupra unui teren în suprafață de 102,07 hectare izlaz, contrar unei hotărâri emise de Consiliul Local al Comunei Mihai Bravu.
Prin acest demers, inculpatul a determinat pierderea temporară de către Primăria comunei Mihai Bravu a acestui drept dar și subvențiile în cuantum de 214.388,75 lei, pe care le-a obținut în schimb firma respectivă prin declararea suprafeței respective la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Tulcea.
În cursul anului 2011, inculpatul Pelivan Tănase, în aceeași calitate, a falsificat un contract de închiriere încheiat între Primăria comunei Mihai Bravu și inculpatul Chirilă Daniel, indicând în cuprinsul său o suprafață de 70 de hectare teren deși în realitate era vorba doar de 7 hectare. Contractul respectiv a fost pus la dispoziția inculpatului Chirilă Daniel care l-a folosit în relația cu A.P.I.A. și a obținut în mod fraudulos subvenții în cuantum de 80.052,63 lei, sumă cu care a fost prejudiciat bugetul comunei Mihai Bravu, prin nesolicitarea de către edil a subvențiilor pentru cele 70 ha.

Primăria comunei Mihai Bravu a comunicat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma totală de 244.440,63 lei reprezentând prejudiciul creat de inculpatul Pelivan Tănase prin nesolicitarea plății unice pe suprafața de 70 de hectare închiriată (în fals) inculpatului Chirilă Daniel și sumele de bani obținute de firma soției sale în condițiile de mai sus și care se cuveneau Consiliului Local Mihai Bravu.
De asemenea și Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a comunicat că se constituie parte civilă în procesul penal împotriva celor doi inculpați.

În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra unor bunuri imobile ce aparțin inculpaților.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Tulcea, cu propunere de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii