Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:57 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fostul primar Mazăre, la Curtea Supremă pentru o nouă plecare în Madagascar

ro

23 Jan, 2020 09:49 3117 Marime text
Fostul primar Radu Mazăre este așteptat în această dimineață la Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea Supremă a României. El este citat în procesul pe care l-a deschis pentru a i se încuviința plecarea înapoi în Madagascar.

În termeni juridici, Mazăre a formulat o contestație la executare cu privire la modalitatea în care s-a efectuat procedura prin care a fost adus din Madagascar în România, în vederea executării pedepsei de nouă ani de detenție la care a fost condamnat definitiv în Dosarul Retrocedărilor din Constanța.

După cum arătam în edițiile anterioare, în cererea adresată instanței de judecată, fostul primar a afirmat că nu s-ar fi respectat procedura în ce privește extrădarea sa. Pe cale de consecință, el le-a cerut judecătorilor fie să îl elibereze pentru a pleca în Madagascar, urmând să aștepte acolo refacerea procedurii de extrădare și noua escortă a Poliției venită să îl aducă în țară, fie să îi aprobe transferul într-o unitate de detenție din Madagascar, unde să aștepte, de asemenea, refacerea procedurii de extrădare.

După ce i-au ascultat argumentele, însă, judecătorii Curții de Apel București i-au respins cererea. Fostul primar a declarat recurs împotriva acestei decizii, astfel că procesul a ajuns acum în atenția Curții Supreme, urmând să fie judecat în cursul acestei zile.

Citește și:

Detalii neştiute până azi din extrădarea lui Radu Mazăre din Madagascar! De ce vrea să se întoarcă acolo
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii