Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:37 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fostul primar Ioan Suciu, obligat să achite către UAT Ciobanu peste 57.000 de lei, cu titlu de prejudiciu

ro

13 Oct, 2018 00:00 1579 Marime text
Judecătorii de la Curtea de Apel Constanţa s-au pronunţat definitiv într-un dosar în care Tribunalul Constanţa a dispus, în primă instanţă, obligarea lui Ioan Suciu, fostul primar al localităţii Ciobanu, să achite Unităţii Administrativ-Teritoriale Comuna Ciobanu suma de 57.430,66 de lei, cu titlu de prejudiciu.
 
Decizia Curţii de Apel Constanţa este definitivă.
 
Conform portalului instanţelor de judecată, pe data de 17 iunie 2015, pe rolul Secţiei de contencios administrativ şi fiscal din Tribunalul Constanţa a fost înregistrat dosarul cu numărul unic 77/842/2015*, unde UAT Comuna Ciobanu prin Primar a avut calitatea de reclamant. Asta în timp ce Ionel Suru şi Ioan Suciu au avut calitatea de pârâţi.
 
Pe data de 7 noiembrie 2017, Tribunalul Constanţa a admis în parte cererea, în sensul că a respins ca neîntemeiată cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Suru Ionel şi a admis în parte cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Suciu Ioan. „Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 57.430,66 de lei, cu titlu de prejudiciu. Obligă pârâtul Suciu Ioan la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în valoare de 700 de lei, reprezentând onorariu avocat, în parte, raportat la pretenţiile admise. Cu recurs în 15 zile de la comunicare“, potrivit minutei judecătoreşti.
 
Pe data de 11 mai 2018, Ioan Suciu a atacat decizia Tribunalului Constanţa la Curtea de Apel Constanţa. Pe data de 21 mai 2018, apelul dosarului 259/36/2018 a fost înregistrat pe rolul Secţiei a II-a Civile, de contencios administrativ şi fiscal din Curtea de Apel Constanţa. Pe data de 10 octombrie 2018, Curtea de Apel Constanţa a respins acţiunea promovată de Suciu.
 
„Respinge recursul ca nefondat. Obligă recurentul la plata cheltuielilor de judecată către intimaţi, respectiv 1.190 lei către intimatul UAT Comuna Ciobanu şi 600 lei către intimatul Suru Ionel. Definitivă“, potrivit minutei judecătoreşti.
 
În dosar se arată că expertiză judiciar contabilă a identificat un prejudiciu total în valoare de 57.430,66 lei, compus din suma de 47.016,27 lei reprezentând combustibil achitat în numerar, fără documente justificative, suma de 7.438,39 lei reprezentând cheltuieli de protocol şi suma de 2.976 lei achitată către o societate comercială, ca urmare a neînsuşirii serviciilor de consultanţă, fapt reţinut şi de Camera de Conturi.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii