Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:18 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fost comandant al unei unităţi militare Ofiţer activ cu gradul militar de colonel, trimis în judecată de DNA, achitat

ro

24 Nov, 2018 00:00 5789 Marime text
Trimise în judecată de către procurorii Direcţiei Naţionale Antiocorupţie - Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiuni de corupţie săvârşite de militari, şase persoane au fost achitate de Tribunalul Tulcea. Nemulţumiţi de decizia instanţei, procurorii Direcţiei Naţionale Antiocorupţie au atacat hotărârea Tribunalului Tulcea la Curtea de Apel Constanţa. Primul termen în apelul cauzei a fost stabilit pentru data de 31 ianuarie 2019.
 
Printre cei trimişi în judecată se numără şi un ofiţer activ cu gradul militar de colonel aflat la dispoziţia Statului Major General din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, fost comandant al unei unităţi militare.
 
Colonelul este suspectat de comiterea a patru infracţiuni de complicitate la săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte ori incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei şi de şase infracţiuni de fals intelectual.
 
În actul de sesizare a instanţei, procurorii Direcţiei Naţionale Antiocorupţie arată, printre altele, că inculpatul S.A.C., „în cursul anului 2012, alăturat cererii unice de plată nr. (…), cu rea-credinţă, a prezentat la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură - Centrul Judeţean Tulcea, adeverinţa nr. (…), emisă de U.M. (…), prin comandantul unităţii colonel A.C., care conţine menţiuni nereale, mijloc fraudulos prin care a obţinut pe nedrept, cu titlu nerambursabil, din Bugetul General al Uniunii Europene şi Bugetul Naţional suma totală de 685.210,3 lei, echivalent a 155.232,94 euro (din Bugetul General al Uniunii Europene 615.414,03 lei, echivalent a 139.088,73 euro şi din Bugetul Naţional suma de 69.796,27 lei , echivalent a 1 6.144,21 euro)“.
 
Cu privire la ofiţerul activ cu gradul militar, procurorii Direcţiei Naţionale Antiocorupţie arată, printre altele,  că inculpatul A.C., în calitate de comandant al U.M. (…), în cursul anului 2012, cu intenţie, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu, a înlesnit obţinerea pe nedrept de către S.A.C. a finanţării nerambursabile aferente cererii unice de plată nr. (…) adresate A.P.I.A. - Centrul Judeţean Tulcea, din Bugetul General al Uniunii Europene şi din Bugetul Naţional, a sumei totale de 685.210,3 lei, echivalent a 155.232,93 euro (din Bugetul General al Uniunii Europene suma de 615.414,03 lei, echivalent a 139.088,73 euro şi din Bugetul Naţional suma de 69.796,27 lei, echivalent a 16.144,2 euro).

Sechestrul ridicat  

Cei şase inculpaţi au fost trimişi în judecată la începutul lunii august 2016, dosarul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului Tulcea. La finele lunii aprilie 2018, instanţa a dispus achitarea celor şase inculpaţi. Instanţa a respins cererea de desfiinţare a adeverinţelor emise de U.M. Magistraţii au lăsat nesoluţionată acţiunea civilă formulată de A.P.I.A. „Constată că inculpatul S.A.C. a achitat cu chitanţa seria suma de 412.819 lei reprezentând creanţa A.P.I.A. Dispune ridicarea sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa nr.65/P/2013/22.06.2016 a D.N.A. - Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari asupra bunurilor imobile aparţinând inculpaţilor“, conform minutei judecătoreşti. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii