Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:12 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Focuri de armă și un tânăr călcat de un BMW X6 în fața clubului EGO din Mamaia. Dosarul, amânat pentru luna mai (video)

ro

09 Apr, 2020 00:00 3070 Marime text

Judecata în dosarul scandalului în fața clubului EGO din stațiunea Mamaia a debutat la Judecătoria Constanța cu o amânare. Noul termen a fost stabilit pentru data de 27 mai.
 
Oricare va fi decizia Judecătoriei Constanța, aceasta va putea fi contestată la Curtea de Apel Constanța.
 
Amintim că, în prezenta cauză, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța au dispus trimiterea în judecată a cinci inculpați, respectiv: B. D., cercetat sub control judiciar, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase și tulburarea ordinii și liniștii publice, N. I. S., cercetat în stare de arest preventiv, sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, părăsirea locului accidentului și complicitate la lipsire de libertate, și S. B., cercetat în stare de arest preventiv, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uzul de armă fără drept, tulburarea ordinii și liniștii publice.
 
De asemenea, un alt cetățean, M. A. G., este cercetat sub control judiciar, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, în timp ce un alt individ, M. F. L., este bănuit de lipsire de libertate și tâlhărie calificată.
 
Probatoriul administrat în cauză a relevat că, în dimineața zilei de 16.08.2019, în fața clubului EGO din stațiunea Mamaia a avut loc un conflict între două grupuri de persoane care plecau de la club, motivat de faptul că unul dintre membrii grupărilor o hărțuia pe fosta sa prietenă, ce se afla în compania celeilalte grupări. Asta a dus la un haos generalizat soldat inclusiv cu vătămarea unor persoane și inducerea unei stări de temere în rândul publicului.
 
Mai mult, în cadrul conflictului au fost folosite inclusiv arme neletale, deținute în mod neautorizat.
 
În concret, în sarcina inculpatului B. D. s-a reținut că, în seara de 15/16.08.2019, a purtat asupra sa un cuțit cu lamă retractabilă în clubul EGO din stațiunea Mamaia pe care, la ieșirea din club, l-a folosit îndreptându-l amenințător către un grup de persoane adverse, și tot în afara clubului, în același context, i-a aplicat o lovitură cu pumnul în față lui O. M. G., din cauza căruia acesta din urmă a căzut, după care inculpatul B. D. i-a mai aplicat o lovitură cu piciorul, acțiuni săvârșite în public și care au indus un sentiment de teamă în rândul persoanelor prezente.
 
În sarcina inculpatului N. I. S. s-a reținut că, în dimineața zilei de 16.08.2019, a condus autoturismul marca BMW X6, demarând în trombă din fața clubului EGO din stațiunea Mamaia, și din cauza neatenției l-a accidentat pe prietenul său, O. M. G., trecând cu autoturismul peste el, și producându-i astfel leziuni ce au necesitat 100 de zile îngrijiri medicale, după care a fugit de la locul producerii accidentului, fără încuviințarea poliției sau a procurorului. Ulterior, șoferul a refuzat solicitarea poliției de supunere la recoltarea de probe biologice în vederea identificării prezenței alcoolului și substanțelor cu efect psihoactiv, în sânge. Mai mult, în sarcina aceluiași inculpat s-a mai reținut că l-a ajutat pe inculpatul S. B. să continue privarea de libertate a persoanei vătămate C. A. B., în sensul că, după ce S. B. a introdus-o cu forța pe persoana vătămată în autoturism, a demarat și a condus autoturismul marca BMW X6 pe ruta stațiunea Mamaia – oraș Ovidiu, iar la solicitarea expresă a persoanei vătămate să oprească pentru a coborî, a refuzat, continuând deplasarea.
 
În sarcina inculpatului S. B. s-a reținut că a introdus-o cu forța pe persoana vătămată C. A. B., în autoturismul marca BMW X6, a inițiat și a întreținut un conflict, trăgând, în spațiu public, cu un pistol neletal spre persoanele cu care a intrase în conflict, deținând atât pistolul cu care a tras cât și celălalt pistol care a fost identificat de organele de poliție în autoturismul său fără autorizație și astfel a indus o stare de temere în rândul persoanelor prezente în fața clubului EGO.
 
În sarcina inculpatului M. F. L. s-a reținut că, în noaptea de 15/16.08.2019, în fața clubului EGO din stațiunea Mamaia, prin folosirea de amenințări – cu un box – i-a sustras persoanei vătămate M.G.S. suma de 80 de lei, și, în dimineața zilei 16.08.2019, tot în fața clubului EGO, a introdus-o cu forța pe persoana vătămată C. A. B., în autoturismul marca BMW X6. În sarcina inculpatului M. A. G. s-a reținut că, în seara de 15/16.08.2019, a purtat asupra sa un cuțit în clubul EGO din stațiunea Mamaia și apoi, în dimineața zilei de 16.08.2019, l-a scos la vedere la ieșirea din club, în contextul conflictului sus-amintit, conform procurorilor.
 
Trimiterea în judecată din cursul procesului penal nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție.
 

 
Citește și
 
Șofer din Constanța, rupt de beat, scandal cu polițiștii, în județul Sibiu. Ce alcoolemie avea și ce acuzații i se aduc

Cinci ani de închisoare pentru tentativă la infracțiunea de omor

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii