Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:58 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cale extraordinară de atac în cazul falsului procuror din Constanța, condamnat definitiv

ro

08 Mar, 2021 00:00 1814 Marime text
  • Procurorii arată că „în perioada mai – 30 iulie 2020, inculpatul ar fi pretins și ar fi primit de la o persoană (martor în cauză) suma de 11.000 euro (în două tranșe de 5.000 respectiv 6.000 euro) în schimbul influenței pe care ar fi afirmat că o are asupra unor procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia și D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța“.

Cazul falsului procuror DIICOT, condamnat definitiv de judecătorii Curții de Apel Constanța la trei ani de închisoare cu suspendare, pentru trafic de influență în formă continuată, ajunge în atenția Curții Supreme. Și asta pentru că DNA Constanța a formulat un recurs în casație - cale extraordinară de atac împotriva deciziei definitivă.
 
Acțiunea DNA a fost trimisă spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție a României, instanță care poate dispune rejudecarea cauzei în cazul admiterii acțiunii.
 
Amintim că la începutul anului, Curtea de Apel Constanța a decis condamnarea definitivă a falsului procuror la pedeapsa de trei ani de închisoare.
 
Inițial, cel în cauză a luat trei ani de închisoare cu executare, sentința fiind aplicată de judecătorii Tribunalului Constanța.
 
Dosarul a fost instrumentat de Andrei Bodean, procurorul șef al DNA Constanța.
 
În rechizitoriul întocmit, Andrei Bodean, procurorul șef al DNA Constanța, arată că „în perioada mai – 30 iulie 2020, inculpatul ar fi pretins și ar fi primit de la o persoană (martor în cauză) suma de 11.000 euro (în două tranșe de 5.000 respectiv 6.000 euro) în schimbul influenței pe care ar fi afirmat că o are asupra unor procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia și D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța“.
 
„Concret, inculpatul ar fi promis că îi va determina pe aceștia să dispună soluții favorabile față de martor, în două cauze în care acesta este cercetat pentru săvârșirea unei infracțiuni la regimul circulației și a uneia de tăinuire.
De menționat este faptul că, în data de 30 iulie 2020, cu ocazia constatării infracțiunii flagrante, asupra inculpatului, pe lângă suma de 6.000 euro, a mai fost găsită și o legitimație falsă de „procuror șef birou”, folosită pentru a-i întări convingerea martorului că este magistrat și implicit că influența sa ar fi una reală“, potrivit DNA.
 

Flagrant aproape de Policlinică

 
Flagrantul a avut loc în apropierea Policlinicii cu plată de pe str. Ștefan cel Mare din municipiul Constanța. Anterior, martorul și inculpatul au avut o întâlnire în zona Poliţiei Transporturi. Discuția dintre cei doi a avut loc într-un automobil. Aici, inculpatul avea un pistol pe scaun pe care la un moment dat l-a pus pe bordul maşinii.
 
Citește și
 
Grigorenco Iulian, Stan Alexandru, Stănică Niculae, arestați preventiv la cererea DNA, contestă mandatele. Ce decizie a primit comisarul-șef Coteanu

DNA Constanța s-a „mutat“ la Consiliul Județean Călărași! Președintele Vasile Iliuță, trimis în judecată de Andrei Bodean
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii