Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:11 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Exclusiv! Doi foşti profesori din Academia Navală „Mircea cel Bătrân“, condamnaţi (video)

ro

06 Jul, 2018 13:05 9672 Marime text
Judecătorii din cadrul Tribunalului Constanţa s-au pronunţat azi în dosarul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân“ Constanţa, cauză instrumentată de procurorii militari din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari.
 
Iulian Antonescu, fost cadru didactic al Academiei Navale „Mircea cel Bătrân“ Constanţa, a fost condamnat la doi ani şi 11 luni de închisoare cu executare.
 
Camelia Ciobanu, fost cadru didactic al Academiei Navale „Mircea cel Bătrân“ Constanţa, a fost condamnată la trei ani de închisoare.
 
Andrei Tudor Cantaroiu a luat doi ani de închisoare.
 
Asta în timp ce Alexa Daniel Gheorghiţă s-a ales cu doi ani şi opt luni de închisoare.
 
Instanţa a dispus suspendarea executării pedepselor aplicate inculpaţilor Antonescu Iulian, Ciobanu Camelia, Alexa Daniel Gheorghiţă şi Cantoriu Andrei Tudor, sub supraveghere.

De menţionat că instanţa a dispus schimbarea încadrărilor juridice reţinute în sarcina inculpaţilor.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii militari au reţinut că, „în perioada august - septembrie 2016, inculpaţii Antonescu Iulian şi Ciobanu Camelia, în calitate de cadre didactice ale Academiei Navale «Mircea cel Bătrân» Constanţa (ANMB), au primit de la mai mulţi studenţi (printre care şi inculpaţii Alexa Daniel Gheorghiţă şi Cantoriu Andrei Tudor), direct sau prin intermediari, sume cuprinse între 200 de lei şi 200 de euro sau alte foloase necuvenite, în total, 1.546 de lei şi 600 de euro - Antonescu Iulian, respectiv 200 de lei, 300 de euro şi 50 de dolari - Ciobanu Camelia“.
 
„Foloasele respective au fost primite pentru a le acorda studenţilor respectivi note de promovare la examenele restante ce urmau a fi susţinute în perioada respectivă. În acelaşi context, inculpatul Antonescu Iulian a pretins şi a primit de la un alt student (martor în cauză) suma de 600 de lei pentru a interveni pe lângă un coleg - cadru didactic în cadrul ANMB, astfel încât studentul să primească o notă de promovare la un examen restant“, conform DNA.
 
De menţionat că procurorii militari au încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei cu inculpaţii: Acsinciuc Radu Emanuel, Stanciu Lucian Stoica, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, Irimia Vasile, Ion Ana şi Ghirase Alexandru Georgian, pentru săvârşirea infracţiunilor de: complicitate la luare de mită, complicitate la dare de mită. În prezenţa apărătorilor aleşi, cei cinci inculpaţi au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reţinute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi sunt de acord cu felul şi cuantumul pedepselor aplicate, precum şi cu forma de executare a acestora.
 
Decizia Tribunalului Constanţa poate fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.
 
În cauză, procurorii militari au beneficiat de sprijinul ofiţerilor de poliţie din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române - Direcţia de Operaţiuni Speciale.
 








Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Emilian C 06 Jul, 2018 16:04 Cum este posibil ca, atat fosta cat si actuala conducere a Academiei in care profesorii luau spaga sa ramana neatinsa. Ma refer la rectorii Chitac si Tarabuta care nu au fost cercetati. Vrea cineva sa spuna ca au fost IMACULATI si au dreptul moral sa fie in functii de senator sau rector. RUSINE!