Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:57 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Două procese pentru un teren în Faleză Nord deținut de Total Financial Consulting. Ce au decis judecătorii

ro

02 Mar, 2021 00:00 2523 Marime text
  • Decizia Judecătoriei Constanța a fost pronunțată în dosarul civil cu numărul 12232/212/2020, în care firma Total Financial Consulting este reclamant, iar printre pârâți se numără Habitat și Ambient, Georgică Giurgiucanu și municipalitatea.
  • În cel de-al doilea dosar, compania cu acționariat italian a fost dată în judecată de Apele Române, care revendică terenul deținut de aceasta în Faleză Nord.
  • Mai exact, ANAR-ABADL a solicitat „restituirea imobilului teren - faleza litoralului românesc, în suprafață de 2.645 mp liber de construcții situat în localitatea Constanța, (...), județul Constanța, lot 1/1 și lot 2/1 în patrimoniul public al Statului Român și în administrarea ANAR – ABADL“.
  • Cele două procese vor deveni unul singur, ce se va desfășura la Tribunalul Constanța.
Judecătoria Constanța a decis ca cele două procese care privesc terenul deținut de compania Total Financial Consulting în Faleză Nord să devină unul singur.

Magistrații Secției civile a instanței au decis conexarea dosarului în care firma cu acționariat italian a dat în judecată municipalitatea, dar și pe beneficiarii de top ai retrocedărilor din administrația Mazăre cu litigiul în care Apele Române au dat în judecată firma și revendică terenul.

Astfel, cele două procese vor deveni unul singur, ce se va desfășura la Tribunalul Constanța.

Se arată în minuta Hotărârii nr.2749/2021 a Judecătoriei Constanța că instanța „admite excepţia conexității invocată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. Dispune conexarea prezentului dosar la dosarul nr. (...) al Tribunalului Constanţa, aflat pe rolul completului Fond civil 10, Secţia I civilă“.

Precizăm că este vorba despre dosarul 4192/303/2020 aflat, în prezent, pe rolul Secției civile a Tribunalului Constanța.
 

„Deplină proprietate și posesie“

Decizia Judecătoriei Constanța a fost pronunțată în dosarul civil cu numărul 12232/212/2020, în care firma Total Financial Consulting este reclamant. Pârâți sunt Habitat și Ambient SA, Georgică Giurgiucanu, Municipiul Constanța prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Constanța, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și, respectiv, Oficiul Județean de Cadastru și Publicitate Imobiliară Constanța.

Legat de acest litigiu, reprezentanții Primăriei Constanța au precizat, pentru ZIUA de Constanța, la momentul înregistrării cazului la instanță, că prin acțiunea înregistrată sub numărul amintit anterior, se solicită „obligarea pârâților să lase reclamantului în deplină proprietate și posesie terenurile intravilane învecinate situate în municipiul Constanța“.

Acum, acest dosar se va uni cu litigiul înregistrat sub numărul 4192/303/2020, în care Apele Române, prin Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral a revendicat terenul de peste 2.600 mp aflat, în prezent, în proprietatea Total Financial Consulting.


„Restituirea imobilului teren – faleza litoralului“

Potrivit Jurindex, ANAR-ABADL a solicitat în acest proces „restituirea imobilului teren - faleza litoralului românesc, în suprafață de 2.645 mp liber de construcții situat în localitatea Constanța, (...), județul Constanța, lot 1/1 și lot 2/1 în patrimoniul public al Statului Român și în administrarea ANAR – ABADL“.

În replică, reprezentanții firmei Total Financial Consulting în proces au invocat excepția lipsei calității procesual active a ANAR și au argumentat în acest sens că numai Statul Român ar fi putut promova o astfel de acțiune în instanță, potrivit legii, în calitate de proprietar, ANAR având doar un drept de administrare asupra falezei și a plajelor.

Au mai spus afaceriștii, prin avocații lor, că Apele Române ar fi formulat cererea de chemare în judecată „numai pe baza unor presupuneri, fără prezentarea unor hărți/planuri cadastrale din care să reiasă limitele de proprietate“.

În acest sens, reprezentanții Total Financial Consulting au solicitat „respingerea cererii reclamantului ca netemeinică și nefondată, precum și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată“.

În întreg acest context, rămâne de văzut ce vor decide judecătorii Tribunalului Constanța.


Citește și:

Procese pentru terenurile din cartierul Faleză Nord, din Constanța, într-un punct de cotitură! Se așteaptă, cu mult interes, decizia judecătorilor

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii