Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:19 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dosarul Retrocedărilor s-ar putea „clătina“ în luna mai!

ro

30 Apr, 2021 00:00 2275 Marime text
  • Dosarul privind recursul are indicativul 1721/1/2020, iar cererile de recurs în casație au fost admise de instanță, în principiu, în ianuarie 2021
  • La aceeași dată, instanța supremă este așteptată să pronunțe o hotărâre și în dosarul în care alți trei inculpați au invocat o excepție de nelegalitate.
  • În Dosarul Retrocedărilor, Radu Mazăre a fost condamnat la nouă ani de închisoare.
Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au anunțat că vor lua pe 11 mai o decizie în legătură cu recursul în casație declarat de Radu Mazăre în Dosarul Retrocedărilor din Constanța. Dacă recursul va fi admis de instanță, Dosarul Retrocedărilor s-ar putea clătina din temelii!
 
La aceeași dată, instanța supremă este așteptată să pronunțe o hotărâre și în dosarul în care alți trei inculpați din Dosarul Retrocedărilor, respectiv Emil Dragoș Săvulescu, Alin Horațiu Dima și Constantin Racu, au invocat o excepție de nelegalitate.
 
Dosarul privind recursul are indicativul 1721/1/2020, iar cererile de recurs în casație au fost admise de instanță, în principiu, în ianuarie 2021.
 
Este vorba despre solicitările adresate de Aurel Jean Andrei, Paraschiva Barbu, Cristian Borcea, Nicușor Daniel Constantinescu, Ruxandra Luminița Darie, Alin Horațiu Dima, Daniela Ramona Dospinescu, Daniel Ene, Bogdan Ghițulescu, Georgică Giurgiucanu, Valentin Gheorghe Ionescu, Ion Marica, Radu Ștefan Mazăre, Dan Miron, Niculae Nejloveanu, Carmen Pușcași, Marius Pușcași, Constantin Racu, Emil Dragoș Săvulescu și Răsvan Mircea Tudorache.
 
Amintim, în Dosarul Retrocedărilor, Radu Mazăre a fost condamnat la nouă ani de detenție astfel că acum a formulat recurs în casație împotriva hotărârii care l-a trimis în spatele gratiilor.
 

Pedepsele din Dosarul Retrocedărilor

 
Iată celalalte pedepse dictate de judecători în Dosarul Retrocedărilor:
 
Nicuşor Daniel Constantinescu: cinci ani de închisoare.
 
Constantin Racu: şase ani şi zece luni de închisoare.
 
Daniela Ramona Dospinescu: şapte ani şi şase luni de închisoare.
 
Ion Marica: cinci ani de închisoare.
 
Dan Miron: doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de cinci ani.
 
Bogdan Ghiţulescu: patru ani de închisoare.
 
Răsvan Mircea Tudorache: doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de patru ani.
 
Paraschiva Barbu: trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de cinci ani.
 
Niculae Nejloveanu: doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de patru ani.
 
Daniel Ene: trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de şapte ani.
 
Georgică Giurgiucanu: cinci ani şi şase luni de închisoare.
 
Emil Dragoş Săvulescu: cinci ani şi şase luni de închisoare.
 
Aurel Jean Andrei: doi ani cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de patru ani.
 
Valentin Gheorghe Ionescu: cinci ani de închisoare.
 
Cristian Borcea: cinci ani de închisoare.
 
Ruxandra Luminiţa Darie: doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de patru ani.
 
Marius Puşcaşi: trei ani de închisoare.
 
Carmen Puşcaşi: trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de cinci ani.
 
Alin Horaţiu Dima: şase ani de închisoare.
 
În contextul recursului în casație declarat de acuzați, rămâne de văzut dacă aceste pedepse vor rămâne în picioare, în urma deciziei pe care judecătorii Curții Supreme au anunțat că o vor lua pe 11 mai 2021.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:

Ce spune ÎPS Teodosie despre Radu Mazăre

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii