Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:28 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dosarul „Păgubiţii Vectra“, amânat. Încă se audiază martorii

ro

13 Oct, 2017 00:00 2148 Marime text
Dosarul cunoscut generic sub denumirea „Păgubiţii Vectra“ a fost amânat de Tribunalul Constanţa pentru data de 10 noiembrie, în vederea continuării audierilor martorilor din lucrări.
 
Dosarul „Păgubiţii Vectra“ a fost instrumentat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Constanţa, potrivit cărora, „în perioada 13 februarie 2007 - 28 martie 2009, inculpaţii Roşu Adrian, Moise Gabriel şi Moldoveanu Cosmin, în calitate de persoane fizice ori de reprezentanţi ai SC Vectra Imobiliare SRL, SC Vectra Construct SRL şi SC City Invest SRL, au indus în eroare 189 de persoane (părţi vătămate, în cauză), angajându-se ca, în calitate de dezvoltatori imobiliari, să construiască apartamente într-un număr de 16 vile situate în municipiul Constanţa“.
 
„Părţile vătămate au achitat preţul integral al apartamentelor în avans (spre exemplu, sume între 20.000 şi 46.000 de euro pentru un apartament) şi au fost menţinute în eroare şi după încheierea contractelor de execuţie - construire, întrucât imobilele nu au fost edificate deloc sau au fost construite doar parţial“, se mai arată în documentele celor de la DNA.
 
„La momentul încheierii contractelor, părţile vătămate nu au cunoscut împrejurarea că o parte dintre terenurile pe care urma să se construiască imobilele erau ipotecate în favoarea unor unităţi bancare pentru garantarea unor credite obţinute sau că nu aparţineau firmelor din Grupul Vectra ori dezvoltatorilor persoane fizice, ci unor terţi. De asemenea, banii încasaţi ca urmare a încheierii acestor contracte nu au fost folosiţi pentru edificarea imobilelor, ci în scop personal sau folosiţi la alte proiecte imobiliare. În plus, inculpaţii s-au implicat şi în intrarea în insolvenţă a firmelor din grupul Vectra şi au continuat să facă promisiuni nefondate părţilor vătămate, astfel că acestea au renunţat să uzeze de mijloacele prevăzute în legea civilă pentru recuperarea pagubelor create. În această modalitate, părţile vătămate au fost prejudiciate cu sumele totale de 5.586.828 de euro şi 282.500 de lei. Părţile vătămate s-au constituit părţi civile în procesul penal cu suma totală de 5.435.328 de euro şi 254.000 de lei“, potrivit DNA.
 
Reamintim că, în primă instanţă, Tribunalul Constanţa a decis ca Adrian Roşu să fie condamnat la 20 de ani de închisoare pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni. Asta în timp ce Gabriel Moise a fost condamnat tot la 20 de ani de închisoare pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni. Mai departe, Cosmin Moldoveanu s-a ales cu 18 ani de închisoare pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, şi asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni.
 
Cele trei firme (SC Vectra Imobiliare SRL Constanţa, SC Vectra Construct SRL Constanţa şi SC City Invest SRL Constanţa) au primit câte o amendă în cuantum de 900.000 de lei pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, plus pedeapsa complementară a dizolvării. De asemenea, instanţa a dispus acordarea unor despăgubiri de câteva milioane de euro către cele aproape 200 de părţi civile.
 
În noiembrie 2016, judecătorii Curţii de Apel Constanţa au dispus rejudecarea dosarului.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii