Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:17 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dosarul notarului public Horia Botezatu, trimis în judecată de DNA, amânat pentru 12 septembrie

ro

06 Jul, 2018 00:00 1593 Marime text
Judecătorii de la Curtea de Apel Constanţa au amânat pentru data de 12 septembrie dosarul notarului public Horia Botezatu, cauză în care acesta este bănuit de fals intelectual în formă continuată (81 de acte materiale). Noul termen a fost stabilit pentru administrarea probei cu martori. Oricare va fi decizia Curţii de Apel Constanţa, aceasta va putea fi achitată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României.
 
Horia Botezatu a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: în perioada iulie 2012 - octombrie 2012, în contextul pronunţării unei hotărâri judecătoreşti prin care o societate comercială a fost obligată la plata către salariaţi a unor sporuri salariale, directorul general Linteş Daniel a constrâns mai mulţi angajaţi să renunţe la drepturile câştigate, în valoare totală estimată de cel puţin 1.411.200 de lei, prin semnarea unor declaraţii autentice în acest sens.
 
Astfel, în perioada august 2012 - octombrie 2012, inculpatul Botezatu Horia, în calitate de notar public, a atestat în fals, în cuprinsul a 81 de încheieri de autentificare, că angajaţii respectivi au declarat în faţa sa, la sediul biroului notarial, după prealabila lor identificare, că au citit declaraţiile de renunţare la drept şi au consimţit la autentificarea lor, deşi, în realitate, aceste persoane au semnat declaraţiile de renunţare la drept în faţa unor salariaţi ai compartimentului resurse umane şi ai oficiului juridic din cadrul societăţii respective.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Constanţa.
 
În 2016, inculpatul Daniel Linteş a fost trimis în judecată de procurorii Anticorupţie pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj în formă continuată.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii