Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:00 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dosarul lui Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului, amânat. Iată care au fost motivele (video)

ro

29 Oct, 2018 12:01 1856 Marime text
Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului, s-a prezentat azi la Curtea de Apel Constanţa, unde a avut loc un nou termen în dosarul în care a fost deferit Justiţiei de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa.
 
Cauza a fost amânată pentru data de 26 noiembrie, ora 10.00, având în vedere lipsa raportului de expertiză şi pentruadministrarea probelor.
 
Teodosie este suspectat de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.
 
Alături de Înaltpreasfinţitul Teodosie, DNA Constanţa i-a mai trimis în judecată pe Ciprian Ioan Cojocaru (preot paroh în Parohia „Sf. Maria“ - Constanţa), Bogdan Petrişor Malaxa (preot în Parohia „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena III“ - Constanţa), Gheorghe Nadoleanu (preot) şi Stere Beca, la data presupuselor fapte mandatari ai Arhiepiscopiei Tomisului, cu privire la presupusa săvârşire a infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.
 
De asemenea, tot în prezenta cauză a mai fost deferit Justiţiei şi Aurelian Ştefan, la data presupuselor fapte mandatar al Arhiepiscopiei Tomisului, cu privire la săvârşirea infracţiunii de tentativă la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.
 
Cauza se află pe masa judecătorul Cristian Deliorga, din Curtea de Apel Constanţa.
 
Într-un alt dosar, Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului, a fost deferit Justiţiei tot de către procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, pentru inducerea în eroare a organelor judiciare, mărturie mincinoasă şi abuz în serviciu în formă continuată.
 
Recent, Adriana Ispas, judecător din Curtea de Apel Constanţa, a dispus, în primă instanţă, ca acest dosar să fie restituit la parchet. Nemulţumiţi, procurorii DNA Constanţa au formulat o contestaţie care va fi soluţionată de judecătorii din Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie a României. 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii