Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:22 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dosarul fundaţiilor „Fantasio“ şi „Thalia“, amânat la Galați. Legături cu CJC

ro

21 Nov, 2020 00:00 1662 Marime text
  • În prezent, Nicuşor Daniel Constantinescu se află în detenţie, el fiind condamnat definitiv la zece ani de închisoare.

Ieri, la Curtea de Apel Galați a avut loc un nou termen în dosarul fundaţiilor „Fantasio“ şi „Thalia“! În prezentul dosar, Nicuşor Daniel Constantinescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, a fost condamnat în primă instanţă, de Tribunalul Constanţa, la opt ani de închisoare, cu executare.

Cauză este strămutată de la Curtea de Apel Constanța!

Noul termen a fost stabilit pentru data de 14 decembrie 2020.

Oricare va fi decizia magistraților din Galați, aceasta va fi definitivă.


Condamnări în primă instanță

În primă instanţă, pe data de 4 mai 2018, Tribunalul Constanţa a decis achitarea lui Cristian Bogdan Zgabercea, fost consilier al şefului CJC şi producător general al TVR, pentru comiterea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, întrucât nu există probe că a comis infracţiunea.

În continuare, Cristian Bogdan Zgabercea a fost condamnat, pentru infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu (în raport de plăţile nelegale efectuate pentru acţiuni culturale şi sportive), la pedeapsa de patru ani de închisoare, iar pentru evaziune fiscală a luat doi ani de închisoare. După contopirea pedepselor şi aplicarea unui spor, instanţa a decis condamnarea lui Zgabercea la patru ani şi opt luni de închisoare, cu executare.
 

Muncă neremunerată în folosul comunităţii

Carmen Florentina Oproiu (Vasile) a fost achitată pentru constituirea unui grup infracţional organizat, întrucât nu există probe că a comis infracţiunea, însă a fost condamnată, pentru complicitate la abuz în serviciu (în raport de plăţile nelegale efectuate pentru acţiuni culturale şi sportive), la pedeapsa de trei ani de închisoare cu suspendare.

Carmen Florentina Oproiu (Vasile) va presta şi o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa sau în cadrul Căminului pentru Persoane Vârstnice din Constanţa, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.
 

Fundaţiile „Fantasio“ și „Thalia“, amenzi penale

Marcel Brâncoveanu Părău a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată. Fundaţia „Fantasio“ a fost condamnată la pedeapsa de 7.000 de lei amendă penală. Asta în timp ce Fundaţia „Thalia“ a fost condamnată la pedeapsa de 5.000 de lei amendă penală.

În prezent, Nicuşor Daniel Constantinescu se află în detenţie, el fiind condamnat definitiv la zece ani de închisoare.


Citește și

Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu nu mai vor ca Sorin Strutinsky să fie administratorul special al Xenoti SRL, care deține Hotelul Flora din Mamaia


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii