Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:53 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Doi afacerişti sirieni, implicați în export de animale vii, au recunoscut Vameș trimis în judecată de DNA Constanța! Azi, un nou termen în instanță

ro

02 Dec, 2020 00:00 2177 Marime text
  • Potrivit DNA, Radu Ioan Hristovici ar fi primit de la Nasreddin Aswad și Naim Jabanou suma totală de 5.500 lei (3.000 lei și 2.500 lei) în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu privitoare la efectuarea formalităților vamale pentru exportul de animale vii în cazul societăților comerciale administrate de cei doi oameni de afaceri.
  • Banii respectivi au fost remiși de cei doi oameni de afaceri pentru a se proteja de eventuale probleme, cum ar fi întârzierea efectuării operațiunilor vamale.

Azi, la Tribunalul Constanța este programat un nou termen în dosarul în care Radu Ioan Hristovici, la data faptelor funcţionar vamal în cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa, a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Constanţa, pentru săvârşirea a două infracţiuni de luare de mită.
 
Termenul de azi este al 12-lea.
 
De precizat că la termenul trecut, din data de 18 noiembrie 2020, Tribunalul Constanța a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului din infracţiunile de luare de mită prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000, în referire la art. 289 alin. 1 Cod penal şi luare de mită prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000, în referire la art. 289 alin. 1 Cod penal, cu aplicare art. 38 alin. 1 Cod penal în infracţiunea de luare de mită prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000, în referire la art. 289 alin. 1 Cod penal cu aplicare art. 35 alin. 1 Cod penal (două acte materiale).
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
 
În datele de 5 mai, respectiv 12 mai 2018, inculpatul Hristovici Radu Ioan, în calitatea menționată mai sus, a primit de la Nasreddin Aswad și Naim Jabanou suma totală de 5.500 lei (3.000 lei și 2.500 lei) în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu privitoare la efectuarea formalităților vamale pentru exportul de animale vii în cazul societăților comerciale administrate de cei doi oameni de afaceri.
 
Banii respectivi au fost remiși de cei doi oameni de afaceri pentru a se proteja de eventuale probleme, cum ar fi întârzierea efectuării operațiunilor vamale.
 

Au recunoscut că au dat mită

 
În cauză, în prezența avocaților, inculpații Nasreddin Aswad și Naim Jabanou au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv: 1 an și 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.
 

Exporturile de animale vii

 
În acordul de recunoaștere, procurorii DNA arată că exporturile de animale vii realizate de societățile comerciale din România sunt efectuate, cu precădere, prin Portul Midia. Animalele sunt aduse de exportatori cu mijloace de transport auto după care sunt încărcate în mijloace de transport naval.
 
Țările de destinație sunt, în proporție covârșitoare, cele cu populație musulmană, precum Arabia Saudită, Iordania, Siria, Irak, Libia sau Liban. Ocazional sunt exportate animale vii în Israel sau chiar în țări europene. Exportul presupune efectuarea unor formalități care implică, în special, contactul cu funcționarii vamali, funcționarii poliției de frontieră.
 

Timp cât mai scurt

 
Exportatorii sunt interesați ca mărfurile constând în animale vii să fie încărcate într-un timp cât mai scurt iar mijlocul de transport maritim să plece cât mai repede. Totodată, transportarea mărfurilor pe mare este organizată în așa fel încât condițiile meteorologice să fie suficient de bune încât nava să ajungă la destinație fără probleme. Rațiunea este aceea că animalele sunt supuse unui stres care cauzează pierderea în greutate și uneori decesul acestora.
 

Este foarte important ca animalele să nu moară sau să nu piardă în greutate

 
După cum reiese chiar din declarația inculpatului Naim Jabanou, care a încheiat un acord de recunoaștere cu DNA,: „este foarte important pentru exportator și importator ca toate formalitățile și operațiunile să se deruleze cât mai repede astfel încât animalele să nu moară sau să nu piardă în greutate. Cu cât durează mai mult, cu atât cresc riscurile ca astfel de probleme să apară“.
 
La rândul lui, celălalt inculpat a arătat că „dacă ar trece timp până la încărcarea animalelor pe vapor, se poate întâmpla ca unele să moară. Ideea este că acestea sunt încărcate foarte repede, imediat cum vine vaporul“.

 
Citește și
 
Mariana Mircea, trimisă în judecată de DNA Constanța
Dosarul fostului primar al orașului Cernavodă, amânat pentru februarie 2021

 
Un fals procuror, „șef birou“, condamnat la Constanța. Apelul dosarului, amânat
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii