Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:35 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DNA Constanţa, dosar cu prejudiciu de peste 31 de milioane de euro. Ce au decis ieri judecătorii

ro

06 Aug, 2019 00:00 1721 Marime text
Tribunalul Constanţa a acordat, ieri, un nou termen (în faza camerei preliminare) în dosarul în care procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Constanţa au dispus trimiterea în judecată a zece inculpaţi în legătură cu prejudicierea bugetului de stat cu peste 31 milioane de euro.
 
Cauza se va afla din nou în atenţia magistraţilor pe data de 9 septembrie.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
În perioada 04.10.2005 - 21.12.2007, inculpaţii (…), prin intermediul unui antrepozit fiscal de producţie uleiuri minerale aparţinând unei societăţi comerciale pe care o administrau, au achiziţionat în regim scutit de la plata accizelor, 69.270 de tone de motorină destinată producerii de produs petrolier (denumit decofral, ecodecofral) şi combustibil lichid pentru centrale termice.
 
„În acest sens, în vederea justificării utilizării motorinei în scopul declarat şi ascunderii destinaţiei reale a acesteia, cei trei inculpaţi au evidenţiat în actele contabile ale societăţii operaţiuni comerciale care atestau, în mod nereal, pe de o parte, achiziţia unor materii prime, altele decât motorina, necesare în procesul tehnologic de obţinere a produsului finit (reziduuri petroliere, păcură, ulei vegetal), iar pe de altă parte, livrarea produselor finite, respectiv combustibil lichid pentru centrale termice, decofral şi ecodecofral. În realitate, cu concursul celorlalţi şapte inculpaţi, motorina achiziţionată în regim scutit de la plata accizei, era comercializată către societăţi comerciale deţinătoare de staţii de alimentare cu carburanţi a autovehiculelor din ţară, prin intermediul unor societăţi comerciale cu comportament de tip fantomă, care s-au succedat de-a lungul perioadei infracţionale“, potrivit DNA.
 
Consecinţa acestui circuit fraudulos a avut ca urmare, conform procurorilor, prejudicierea bugetului consolidat al statului cu suma de 109.247.754 de lei, echivalent a 31.035.789 de euro, sumă cu care Agenţia Naţională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă în cauză.
 
„De precizat este faptul că, pentru a nu fi descoperită activitatea infracţională, în vara anului 2007, au fost arse toate documentele contabile ale societăţii, în timp ce acestea erau „mutate” la noul sediu social din municipiul Constanţa. În cauză, s-a dispus luarea măsurii asigurătoare a sechestrului asupra oricăror bunuri prezente şi viitoare care vor exista în patrimoniul celor zece inculpaţi, la momentul aducerii la îndeplinire a măsurii asigurătoare dispuse, până la concurenţa sumei de 109.247.754 de lei“.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii