Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:35 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DIICOT Bărbat, reținut pentru viol, în formă continuată și pornografie infantilă

ro

23 Aug, 2019 18:05 1822 Marime text
La data de 20.08.2019, pe rolul  D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Vaslui a fost înregistrat un dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunii de viol în formă continuată, iar prin ordonanța din data de 22.08.2019 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de inculpatul G. C. M., pentru săvârșirea infracțiunilor de viol, în formă continuată și pornografie infantilă.

La data de 23.08.2019  procurorii DIICOT  – Biroul Teritorial Vaslui  au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului G. C. M., în vârstă de 37 de ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de viol în formă continuată și pornografie infantilă.

În fapt s-a reţinut că, în mod repetat,  inculpatul G. C. M a întreținut raporturi sexuale, prin constrângere, cu o persoană vătămată minoră, în vârstă de 15 ani, a produs  și a deținut materiale pornografice cu aceasta în timp ce întreţinea raporturi sexuale cu inculpatul.

La data de 17.08.2019, minora, în vârstă de 15 ani, a sesizat organele de poliție, prin apel SNUAU 112, despre faptul că a fost violată de către concubinul mamei sale, în repetate rânduri, de aproximativ 2 ani, ultimul act având loc în urmă cu o săptămână.

În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a constatat faptul că minora locuieşte împreună cu mama sa, 3 frați minori, inculpatul  G. C. M, care este concubinul mamei sale și cu mama inculpatului.

De asemenea, s-a reținut faptul că, în urmă cu aproximativ 3 ani,  inculpatul i-a propus victimei minore să întrețină raporturi sexuale însă întrucât aceasta a refuzat, a fost amenințată de către inculpat că o va alunga din locuință.

La un moment dat, la insistențele inculpatului G. C. M şi urmare a ameninţărilor acestuia, victima minoră a acceptat să întrețină de mai multe ori raporturi sexuale cu inculpatul.

La data de 17.08.2019, inculpatul G. C. M. a amenințat-o pe victima minoră că va distribui prietenilor săi, prin intermediul unei rețele de socializare,  o filmare în care aceasta apare în ipostaze compromiţătoare.

Cu ocazia efectuării percheziției informatice, în telefonul mobil al inculpatului, au fost identificate 3 fișiere tip imagine, din care două  o prezintă pe minora de 15 ani în timp ce se afla în ipostaze compromițătoare.
În cursul zilei de azi, Tribunalul Vaslui, a dispus arestarea preventivă a inculpatului  pentru o perioadă de 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale. 

Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ilfov. 

„Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, transmit procurorii.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii