Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:37 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DIICOT Bărbat, reținut pentru trafic de persoane în formă continuată, trafic de minori şi proxenetism. Fetele erau duse în Irlanda și Italia

ro

09 Jun, 2020 11:41 1372 Marime text
  • Un bărbat a fost reținut pentru trafic de persoane în formă continuată, trafic de minori şi proxenetism în formă continuată.

La data de 08.06.2020, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Galaţi au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 ore a inculpatului I.A.G., pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane în formă continuată, trafic de minori şi proxenetism în formă continuată.

În cauză s-a stabilit că, în perioada 2011 – 2017, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la diferite intervale de timp, acţionând împreună cu o altă persoană, inculpatul I.A.G., în vârstă de 35 de ani, a recrutat direct şi nemijlocit prin inducere în eroare cu privire la natura activităţii ce urma a fi prestată şi cu privire la condiţiile de lucru, mai multe persoane vătămate minore și majore.

Ulterior, le-a asigurat transportul, adăpostirea şi primirea în locaţii închiriate pe teritoriul Irlandei, le-a transferat în alte locaţii de pe teritoriul Irlandei sau din Irlanda în Italia şi invers, le-a supravegheat şi controlat în scopul exploatării sexuale pe perioade cuprinse între două luni şi doi ani.

În acest scop, inculpatul a folosit constrângerea psihică, menţinerea în eroare şi şantajul emoţional, împovărându-le cu datorii fictive, beneficiind în această modalitate de cea mai mare parte a sumelor de bani obținute de victime(aproximativ 475.000 de euro).

La data de 08.06.2020, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Galați împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Galați au efectuat un număr de 3 percheziții domiciliare în urma cărora au fost ridicate documente, medii de stocare și corespondență.

În cursul zilei de astăzi, inculpatul I.A.G. urmează să fie prezentat Tribunalului Galaţi cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.

Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Galaţi şi al lucrătorilor de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi.

„Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, transmit procurorii.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii