Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:36 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Detalii noi din dosarul în care Marius Ion Sponoche, de la Spitalul Orăşenesc Cernavodă, a fost achitat în primă instanţă

ro

05 Jun, 2019 00:00 2339 Marime text
Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia a făcut apel la decizia instanţei prin care Marius Ion Sponoche a fost achitat, după ce procurorii DNA l-au trimis în judecată pentru infracţiuni de corupţie. Apelul a fost înregistrat la 31 mai 2019, iar primul termen a fost stabilit pentru data de 12 septembrie 2019.
 
Judecătoria Medgidia s-a pronunţat pe 12 aprilie în dosarul în care este cercetat Marius Ion Sponoche, de la Spitalul Orăşenesc Cernavodă, după ce a fost trimis în judecată de procurorii DNA. Astfel, judecătorii au decis achitarea acestuia. Soluţia nu este definitivă, putând fi atacată prin apel.
 
„Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de apărătorul ales al inculpatului C.I., având ca obiect schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu, daca funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 48 alin. 1 C.pen. rap. la art. 132, în referire la art. 1 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, raportat la art. 297 alin.1 C.pen, în infracţiunea de complicitate la înşelăciune prev. de art. 48 alin. 1 C. pen., rap. la art. 244 alin. 1 C. pen. I.
 
În temeiul art. 396 alin. 5. C.pr.pen. rap la art. 16 alin. 1 lit. b teza I C.pr.pen., dispune achitarea inculpatului S.M.I., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 în referire la art. 1 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie raportat la art. 297 alin.1 N.C.pen., în dauna S.O.C. şi în folosul SC C.S.N. SRL, [lucrarea de renovare a unor saloane de pe Secţia Interne - decembrie 2014].
 
În temeiul art. 396 alin. 5. C.pr.pen. rap la art. 16 alin. 1 lit. a C.pr.pen., dispune achitarea inculpatului S.M.I., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul a unor bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, prev. de art. 12 lit. b în referire la art. 1 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. [Punerea la dispoziţia lui C.I. a ofertei SC U.P.C.SRL].
 
În temeiul art. 396 alin. 5. C.pr.pen. rap la art. 16 alin. 1 lit. b teza I C.pr.pen., dispune achitarea inculpatului S.M.I., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu în forma continuata prev. de art. 297 C.pen. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. în dauna persoanei vătămate A.B.I. (2 acte materiale) [Respingerea cererilor de concediu de odihnă şi fără plată formulate de medicul A.B.I.].
 
În temeiul art. 396 alin. 5. C.pr.pen. rap la art. 16 alin. 1 lit. b teza I C.pr.pen., dispune achitarea inculpatului C.I., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit prev. de art. 48 alin. 1 C.pen. rap. la art. 132, în referire la art. 1 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie raportat la art. 297 alin.1 C.pen., în dauna S.O.C. şi în folosul SC C.S.N. SRL [Lucrarea de renovare a unor saloane de pe Secţia Interne - decembrie 2014].
 
În temeiul art. 396 alin. 5. C.pr.pen. rap la art. 16 alin. 1 lit. a C.pr.pen., dispune achitarea inculpatului C.I. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul a unor bani, bunuri sau alte foloase necuvenite prev. de art. 12 lit. b în referire la art. 1 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie [Folosirea de către Cosiţă Ioan a ofertei SC U.P.C. SRL].
 
În temeiul art. 396 alin. 2 C. proc. pen., condamnă pe inculpatul C.I. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 4.000 lei, reprezentând un număr de 200 zile-amendă înmulţit cu suma de 20 lei corespunzătoare unei zile-amendă, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătura privata, în forma falsului intelectual prev. de art. 322 alin. 1 C.pen. rap. la art. 321 C.pen. în forma atestării unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului. [Întocmirea în fals a devizelor de lucrări]. În baza art. 63 din C. pen., atrage atenţia inculpatului că neexecutarea, cu rea-credinţă, a amenzii penale aplicate va conduce la înlocuirea acesteia cu pedeapsa închisorii. Ia act ca persoana vătămată B.I.A. şi Consiliul de administraţie al Spitalului Orăşenesc Cernavodă nu s-au constituit parţi civile în cauză.
 
În baza art. 404 alin. 4 lit. c C.proc.pen., dispune ridicarea masurilor asigurătoare instituite în cauză, prin ordonanţa nr. 5136/P/2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia din data de 18.08.2015. În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen., obligă inculpatul C.I. la plata către stat a sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. În baza art. 275 alin. 3 C.proc.pen., celelalte cheltuieli judiciare efectuate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de apel în zece zile de la comunicarea copiei minute. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.04.2019“, se arată în minuta instanţei.
 

Ce spunea DNA

 
Conform DNA, Sponoche este suspectat că, „în perioada noiembrie-decembrie 2014, în calitate de manager interimar al Spitalului Orăşenesc Cernavodă, şi-ar fi îndeplinit în mod defectuos atribuţiunile de serviciu ce decurgeau din funcţia de manager interimar al spitalului“.
 
„În contextul intenţiei Spitalului Orăşenesc Cernavodă de a contracta serviciul de «Renovare a secţiei interne a Spitalului Orăşenesc Cernavodă», prin achiziţie directă, inculpatul S.M.I, pe parcursul derulării procedurii achiziţiei directe, a pus la dispoziţia inculpatului C.I, administrator în fapt al SC CSN SRL, contraoferta (devizul provizoriu) SC UPC SRL, în valoare de 38.340,42 de lei, document ce nu era destinat publicităţii, pentru ca SC Cerna Steel NAV SRL să poată oferi, pe baza aceloraşi materiale devizate de SC Utilităţi Publice Cernavodă, un preţ mai mic, ceea ce s-a şi întâmplat“, conform magistraţilor.
 
„Prin aceste demersuri frauduloase, SC CSN SRL, reprezentată în fapt de inculpatul C.I. (n.r. Cosiţă Ioan), s-a folosit în mod ilegal de contraoferta SC UPC, oferind un preţ mai mic decât cel oferit de SC UPC SRL, respectiv 36.476,75 de lei, faţă de 38.340,42 de lei (fără TVA), câştigând astfel fraudulos, prin informaţii la care nu putea avea acces, atribuirea directă a lucrării respective, conform notei de fundamentare fără număr de înregistrare aprobate de inculpatul S.M.I, prin care s-a propus preţul «cel mai mic», cu consecinţa cauzării în patrimoniul Spitalului Orăşenesc Cernavodă a unui prejudiciu calculat în principal la 36.476,75 de lei (fără TVA), reprezentând suma de bani plătită de Spitalul Orăşenesc Cernavodă ca urmare a obţinerii în mod fraudulos a lucrării de către SC CSN SRL“, au conchis procurorii.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii