Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:22 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Curtea de Apel Constanţa Doi bărbaţi, prinşi la volanul unor vehicule fără permise de conducere. Unul dintre şoferi a fugit de poliţişti în câmp

ro

28 May, 2019 00:00 1625 Marime text
Pe rolul Curţii de Apel Constanţa, în data de 16 mai, s-au luat în examinare apelurile penale formulate împotriva sentinţei penale nr. 110 din data de 13.11.2018, pronunţată de Judecătoria Hârşova în dosarul penal nr. XXXXXXXXXXXXX de inculpaţii P.T., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, prev. de art. 335, alin. 1 din Cod Penal, şi M.M., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv”, în formă continuată, prev. de art. 335, alin. 2, paragraful 1 din Cod Penal, cu aplicarea art. 35, alin. 1 din Cod Penal.
 
La data de 5.09.2017, în jurul orei 20:35, poliţiştii de frontieră Cernavodă - Punctul de lucru Hârşova, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu cu o autospecială din dotare, în baza unei sesizări telefonice, s-au deplasat în Hârşova, jud. Constanţa, observând că din dreptul societăţii Sârme şi Cabluri SA Hârşova circula un autotren. S-au efectuat semnalele regulamentare de oprire, acustice şi luminoase, la care conducătorul autoutilitarei, care se deplasa în urma autotrenului, a oprit pe partea dreaptă, fiind interceptat de un poliţist. Întrucât conducătorul autotrenului alcătuit din cap-tractor marca DAF şi remorca de culoare gri nu s-a conformat semnalelor de oprire acustice şi luminoase, poliţistul cu autospeciala din dotare a plecat în urmărirea acestuia.
 
În momentul în care conducătorul autotrenului a oprit pentru a se asigura şi încadra în circulaţie pe DN 2A, poliţistul a blocat autotrenul cu autospeciala din dotare şi, până să-l intercepteze, conducătorul auto a coborât de la volanul autotrenului şi a fugit pe câmp.
 
În urma autotrenului se aflau cu un autoturism taxi martorii C. I. şi C. C., care au declarat că au observat şoferul autotrenului când a coborât din cabină şi a fugit pe câmp, recunoscându-l ca fiind M. M., pe care-l cunosc foarte bine din copilărie. Ulterior, la faţa locului s-a prezentat numitul G. T., primarul comunei Ciobanu, care intenţiona să ia autotrenul în cauză, motivând că este proprietatea sa, fără a i se permite acest lucru.
 
Cu ocazia opririi autoutilitarei marca Opel Combo, conducătorul auto a declarat că se numeşte P. T. şi nu este deţinător de permis de conducere. Ulterior, inculpatul P. T. şi martorii C. I. şi C. C. au fost conduşi la sediul punctului de lucru din Hârşova al Sectorului Poliţiei de Frontieră Cernavodă, unde s-a stabilit că inculpatul P. T. nu este deţinător de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoutilitara Opel Combo şi autotrenul alcătuit din cap-tractor marca DAF şi remorcă nu figurează cu menţiuni.
 
Despre identificarea în trafic, inculpatul P. T. a declarat că în seara de 05.09.2017, în jurul orei 19:00, s-a deplasat la volanul autoutilitarei Opel Combo, pe drumuri de pământ, din localitatea Ciobanu, iar în dreptul unei societăţi a oprit, a parcat maşina şi s-a deplasat pe jos la sora lui, Z. I. După circa 30 minute, a revenit la autoutilitară şi în timp ce o conducea către domiciliu a fost oprit de poliţiştii de frontieră. Nu cunoaşte cine conducea autotrenul care era în faţa sa.
 
S-au efectuat verificări privind provenienţa autovehiculelor în cauză, stabilindu-se că autoutilitara marca Opel Combo a fost cumpărată de către M. M. la data de 08.01.2017, cu suma de 5.000 lei.
 
Având în vedere cele de mai sus, cu privire la inculpatul P. T. instanţa retine aplicarea dispoz. art. 396 alin. 10 C.p.p. (reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime) şi consideră că se impune condamnarea inculpatului la o pedeapsă cu închisoarea orientată înspre minimul prevăzut de lege, iar ca modalitate de executare, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în raport de criteriile obiective ale faptei săvârşite dar şi faţă de circumstanţele personale ale inculpatului.
 
De asemenea, cap-tractorul DAF a fost cumpărat de M. V., mama inculpatului M. M., care a cumpărat şi semiremorca Lecitrailer în cauză. P.T. a fost condamnat la un an de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. M.M. a primit o pedeapsă de un an şi şase luni, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
 
Cei doi inculpaţi au făcut apel, dar instanţa a decis să îl respingă.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii