Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:04 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CSM analizează astăzi situaţia judecătorului Nicolae Stanciu, fost preşedinte al Curţii de Apel Constanţa

ro

05 Jan, 2018 00:00 2896 Marime text
Secţia pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii va analiza în şedinţa de azi nota Direcţiei Resurse Umane şi Organizare nr. 26642/2017 privind suspendarea din funcţie a judecătorului Nicolae Stanciu, de la Curtea de Apel Constanţa, ca urmare a trimiterii sale în judecată.
 
Nicolae Stanciu, judecător şi fost preşedinte al Curţii de Apel Constanţa, a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, fiind acuzat de trafic de influenţă, luare de mită şi fals în declaraţii.
 
În cauză a fost trimis în judecată şi Vasile Costea, administrator al unei societăţi comerciale, pentru cumpărare de influenţă şi dare de mită.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că, „în perioada noiembrie-decembrie 2012, inculpatul Stanciu Nicolae, în calitate de judecător şi preşedinte al Curţii de Apel Constanţa, a pretins şi a primit de la inculpatul Costea Vasile mai multe obiecte de mobilier, în valoare de 14.815,03 lei. Obiectele respective au fost livrate la locuinţa magistratului în data de 21 decembrie 2012“. „În schimbul acestor foloase, inculpatul Stanciu Nicolae a promis că îşi va exercita influenţa derivată din calitatea sa de preşedinte al Curţii de Apel Constanţa asupra magistraţilor ce urmau să instrumenteze dosarele care priveau societatea omului de afaceri, în aşa fel încât acesta să obţină soluţii favorabile. Această promisiune s-a concretizat ulterior, în cursul anului 2014, cu ocazia soluţionării unui dosar înregistrat pe rolul Curţii de Apel Constanţa având ca obiect plângerile formulate de concurenţii societăţii inculpatului Costea Vasile în cadrul unei proceduri de achiziţii publice. Această cauză s-a finalizat cu pronunţarea unei decizii prin care au fost respinse acele plângeri, contractul rămânând atribuit firmei administrate de inculpatul Costea Vasile. În declaraţia de avere întocmită la data de 12 iunie 2013, inculpatul Stanciu Nicolae nu a declarat suma de 14.815 lei, reprezentând contravaloarea obiectelor de mobilier. În cauză s-a dispus luarea măsurii asigurătoare a sechestrului, în vederea confiscării foloaselor necuvenite reprezentate de obiectele de mobilier“, conform DNA.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Constanţa, cu propunerea de a se menţine măsura asigurătoare dispusă în cauză.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii