Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:51 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Crimă la Murfatlar! Procurorii au luat decizia finală (galerie foto+video)

ro

25 Aug, 2018 00:00 2687 Marime text
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au dispus trimiterea în judecată a unui bărbat de aproximativ 45 de ani, din Murfatlar, acuzat de omor calificat.

Dosarul se află pe rolul Tribunalului Constanţa. Ieri, judecătorii au decis ca inculpatul să rămână în arest preventiv. Decizia nu este definitivă.

Amintim că, la începutul lunii iulie, potrivit IPJ Constanţa, „un bărbat de 46 de ani, din oraşul Murfatlar, a sesizat poliţia despre faptul că şi-ar fi ucis soţia, în vârstă de 47 de ani, cu mai multe lovituri de cuţit, cei doi aflându-se în divorţ. Bărbatul în cauză a fost identificat de poliţişti la faţa locului şi a fost reţinut. Poliţiştii efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului de caz, pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc acest eveniment“.
 
Sadîc Zafer, procurorul-şef Secţie Urmărire Penală în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, care s-a ocupat de caz, spune că victima a fost găsită în locuinţă, într-o baltă de sânge, şi că prezenta numeroase leziuni pe corp, numeroase plăgi, tăiate-înţepate.
 
Video
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii