Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:39 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Contractul de ecarisaj încheiat de Primăria Constanţa cu Green Life Recycling SRL, în aprilie 2017, anulat definitiv

ro

15 Apr, 2020 00:00 3303 Marime text

La solicitarea Federaţiei pentru Protecţia Animalelor şi Mediului, judecătorii din Constanța au anulat definitiv Contractului de prestări servicii privind „Serviciul de capturare, transport, adăpostire și alte operațiuni sanitar-veterinare, pentru câinii fără stăpân de pe domeniul public din municipiul Constanţa”, încheiat de Primăria Constanţa cu Green Life Recycling SRL, în aprilie 2017.
 
Decizia de anulare este definitivă și a fost luată de judecătorii Secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal din Curtea de Apel Constanța.
 
De menționat că acest dosar a fost soluționat și de judecătorii Tribunalului Constanța, instanță care pe data de 12 iulie a admis cererea Federaţiei pentru Protecţia Animalelor şi Mediului și a dispus anularea contractului de prestări servicii nr. 46417/05.04.2017.
 
În motivarea deciziei Tribunalului Constanța se arată că „în data de 10.03.2017, a fost organizată procedura privind atribuirea contractului având ca obiect serviciul de capturare, transport, adăpostire şi alte operaţiuni sanitar veterinare, pentru câinii fără stăpân de pe domeniul public din Constanţa. În urma acestei proceduri, Green Life Recycling SRL a intervenit Contractului de prestari servicii încheiat pe 05.04.2017 având ca obiect serviciul de capturare, transport, adăpostire şi alte operaţiuni sanitar veterinare, pentru câinii fără stăpân de pe domeniul public din Constanţa, inclusiv staţiunea Mamaia”.
 
În data de 26.03.2017, anterior datei încheierii contractului, Federaţia a formulat o plângere prealabilă, prin care a arătat, în principal, ca prin organizarea procedurii, se au în vedere doua servicii distincte şi care nu figurează ca atare în anexa nr.2 la Legea nr.98/2016 şi anume: serviciul de gestionare a câinilor, serviciu care este reglementat de prevederile OUG nr. 155 /2001 modificată prin Lege nr. 258/2013 privind programul de gestionare a câinilor fără stăpân, şi servicii veterinare, acestea fiind supuse prevederilor Legea nr.160/1998 pentru organizarea și exercitarea profesiunii de medic veterinar.
 
Răspunsul la această plângere prealabilă l-a primit în data de 25.04.2017, acesta fiind în sensul respingerii plângerii formulate.
 
Prin anunțul public de organizare a unei licitații privind atribuirea Serviciul de capturare, transport, adăpostire şi alte operaţiuni sanitar veterinare, pentru câinii fără stăpân de pe domeniul public din Constanta, au fost comasate de către primăria Constanţa, două servicii care au reglementări legale diferite.
 
Federaţia pentru Protecţia Animalelor şi Mediului a arătat în instanţă că clasificare acestor servicii într-un singur cod, nu se încadreaza in anexa nr.2 la Legea nr.98/2016 şi a avut ca scop şi efect descurajarea posibililor ofertanţi şi limitarea participării la licitaţie, scop realizat deoarece la licitaţie s-a prezentat un singur ofertant care a şi câştigat efectuarea acestui serviciu.
 
Mai multe despre acest subiect pot fi citite accesând următorul link
Primăria Constanţa, bună de plată! Federaţia pentru Protecţia Animalelor şi Mediului a anulat în instanţă contractul de ecarisaj (documente)


Reamintim că, la sfârşitul lunii februarie 2019, Primăria Constanţa a semnat contractul privind serviciul de capturare, transport şi predare a câinilor fără stăpân de pe domeniul public al municipiului Constanţa. Contractul nr. 42440 din 28.02.2019 a fost atribuit prin licitaţie societăţii Felina Vet SRL.
 
Contractul are o valoare de 1.104.000 de lei fără TVA şi o durată de 12 luni.  
 
Felina Vet SRL a mai derulat contracte prestări servicii medical-veterinare, respectiv asistenţă medical-veterinară şi cu Primăria Municipiului Mangalia. Pentru serviciul medical veterinar destinat câinilor fără stăpân din municipiul Mangalia, valoarea totală a achiziţiei (fără TVA) este de 495.600 de lei. Pentru asistenţă medical-veterinară la capturarea patrupedelor fără stăpân din Mangalia, valoarea achiziţiei este de 84.000 de lei. Potrivit licitatiapublica.ro, nu a fost organizată licitaţie electronică, contractele fiind atribuite direct câştigătorului la data de 28 iunie 2018.   
 
Citeşte şi:
 
Până la o decizie definitivă a magistraţilor, Felina Vet capturează câinii fără stăpân din municipiul Constanţa

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii