Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:15 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Conducerea APM Constanța se decide în instanță, înainte de Crăciun!

ro

08 Dec, 2020 00:00 1567 Marime text
  • Celzin Latif, șeful APM Constanța, a cerut în instanță anularea ordinului prin care fusese detașat la APM Dâmbovița.
  • În luna octombrie, acesta a obținut suspendarea definitivă a ordinului.
  • Tribunalul Constanța a anunțat că va lua o decizie cu privire la anularea ordinului pe data de 18 decembrie 2020.

Judecătorii Tribunalului Constanța au rămas în pronunțare în dosarul în care Celzin Latif, șeful Agenției pentru Protecția Mediului Constanța, a dat în judecată instituția-mamă, pentru a reveni pe postul din care fusese detașat la Dâmbovița.

Celzin Latif a cerut anularea ordinului prin care fusese detașat. Amintim, în luna octombrie, Celzin Latif a obținut definitiv în instanță suspendarea acestui ordin până la soluționarea definitivă a procesului în care s-a cerut anularea documentului.

Acum, a venit rândul Tribunalului Constanța să decidă dacă se impune anularea ordinului prin care ședul APM Constanța fusese detașat la APM Dâmbovița.

În acest context, Tribunalul a judecat cererea de anulare pe 4 decembrie 2020 și a anunțat că decizia va fi luată pe data de 18 decembrie. Indiferent care va fi hotărârea Tribunalului, aceasta poate fi atacată la instanța superioară.
 

Detașat director la Dâmbovița

Amintim, în cererea de chemare în judecată, directorul APM Constanța a solicitat, potrivit Jurindex, anularea și suspendarea executării actului administrativ individual reprezentat de Decizia nr. 426/15.06.2020 emisă de Președintele A.N.P.M. privind detașarea sa de la APM Constanța la Agenția Județeană pentru Protecția Mediului Dâmbovița.

Acesta arăta că a fost detașat pe funcția publică de conducere vacantă de director executiv, clasa I, grad II, la APM Dâmbovița.

În cererea de chemare în judecată, menționată în Hotărârea nr. 1053/2020 a Tribunalului Constanța, document citat pe Portalul Jurisprudenței, Celzin Latif a mai arătat următoarele:

„ (...) Decizia nr. 426/15.06.2020 emisă de Președintele A.N.P.M. nu este motivată în fapt și în drept, sens în care nu cuprinde o expunere a argumentelor care au stat la baza emiterii acesteia, simpla indicare generică a dispozițiilor legale nefiind suficientă, sens în care pârâta avea obligația justificării acestei decizii privind detașarea reclamantului, care presupune o modificare a raporturilor de serviciu în concret prin schimbarea locului de muncă fără acordului reclamantului“, conform www.rolii.ro.
Decizia îl prejudiciază

În plus, fostul șef al APM Constanța a mai argumentat că se afla în concediu medical când a fost luată această decizie, dar și că decizia îl prejudiciază, „sens în care produce o vătămare a vieții private și de familie, respectiv a patrimoniului, prin suportarea din resurse financiare proprii a cazării, a transportului, dar și a cheltuielilor aferente asigurării traiului zilnic“, conform sursei citate.

În replică, avocații Agenției Naționale pentru Protecția Mediului au arătat în întâmpinare că solicită respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată formulată de directorul APM Constanța.

În acest context, rămâne de văzut ce decizie vor lua judecătorii Tribunalului Constanța, hotărârea putând fi atacată la Curtea de Apel Constanța.


Citește și:

Cine a fost la cârma Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa din anul 1990 până astăzi. Directorul cu cel mai lung mandat
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii