Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:38 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Condamnat definitiv Notarul public Horia Botezatu a dat în judecată Ministerul Justiției. Ce au decis judecătorii

ro

06 May, 2021 00:00 5009 Marime text
  • Horia Botezatu a fost condamnat definitiv şapte luni de închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de doi ani și șapte luni, pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual în formă continuată.


Notarul public Horia Botezatu, condamnat definitiv într-un dosar al DNA Constanța, a dat în judecată Ministerul Justiției


Dosarul (381/36/2020) a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Constanța pe data de 19 august 2021 și a avut ca obiect „anulare act administrativ“.


Ieri, 05 mai 2021, judecătorii din Constanța au admis cererea de sesizare a Curții Constituționale a României și dispune sesizarea acesteia cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 23 lit. f din Legea nr. 36/1995, în forma în vigoare în luna iulie 2012, raportat la dispozitiile art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1) si alin. (2), art. 41 si art. 53 din Constituție. În continuare, Curtea de Apel Constanța a respins cererea de chemare în judecată ca nefondată.


Decizia Curții de Apel Constanța nu este definitivă, ea putând fi contestată la Înalta Curți de Casație și Justiției a României.


Amintim că aproape de finele anului 2019, Horia Botezatu a fost condamnat definitiv şapte luni de închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de doi ani și șapte luni, pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual în formă continuată.


În rechizitoriul întocmit, procurorii DNA Constanța au reținut următoarea stare de fapt:


În perioada iulie 2012 – octombrie 2012, în contextul pronunțării unei hotărâri judecătorești prin care o societate comercială a fost obligată la plata către salariați a unor sporuri salariale, directorul general Linteș Daniel, a constrâns mai mulți angajați să renunțe la drepturile câștigate, în valoare totală estimată de cel puțin 1.411.200 lei, prin semnarea unor declarații autentice în acest sens.


Astfel, în perioada august 2012 – octombrie 2012, inculpatul Botezatu Horia, în calitate de notar public, a atestat în fals în cuprinsul a 81 de încheieri de autentificare, că angajații respectivi au declarat în fața sa, la sediul biroului notarial, după prealabila lor identificare, că au citit declarațiile de renunțare la drept și au consimțit la autentificarea lor deși, în realitate, aceste persoane au semnat declarațiile de renunțare la drept în fața unor salariați ai compartimentului resurse umane și ai oficiului juridic din cadrul societății respective.


PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Citește și

Daniel Linteş, fostul director al SOCEP, trimis în judecată de DNA. Dosarul, amânat
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii