Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:27 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Concursuri pentru Secţia Specială. Ce a decis Consiliul Superior al Magistraturii

ro

22 Feb, 2020 00:00 1185 Marime text

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a pus în discuţie, în cadrul şedinţei organizate în cursul acestei săptămâni, organizarea concursurilor privind Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, denumită generic Secţia Specială a magistraţilor. Cu o majoritate de 10 voturi, din cele 15 exprimate, Plenul CSM a decis organizarea acestor examene.
 
Astfel, concursul pentru numirea procurorilor în funcţii de execuţie din cadrul SIIJ, precum şi cel pentru numirea procurorului şef al Secţiei Speciale urmează să se desfăşoare în perioada aprilie - iunie 2020.
 
De menţionat că, în cursul anului trecut, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a refuzat în repetate rânduri să valideze rezultatele concursului pentru ocuparea funcţiilor de conducere din SIIJ, examenul fiind promovat cu cea mai mare notă, la momentul respectiv, de către magistratul constănţean Adina Florea.
La finele anului trecut, după ce trecuseră circa cinci luni de la promovarea examenului, procurorul constănţean a decis să se retragă din procedura de numire în conducerea Secţiei Speciale.
 
La momentul de faţă, conducerea SIIJ este asigurată de procurorul Nicolae Marin, adjunctul Secţiei. Ca o paranteză, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a pus de curând în dezbatere publică proiectul de lege privind desfiinţarea Secţiei Speciale a magistraţilor.
 
Citeşte şi:
 
De ce s-a retras din fruntea SIIJ:
Adina Florea ne-a dezvăluit ce planuri are în continuare


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii