Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
13:09 02 08 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Compania New Home Construct, pastilă amară de la Tribunalul Constanța. Legături cu Dosarul Retrocedărilor

ro

30 Jun, 2021 00:00 1437 Marime text
  • Dosarul în cauză are indicativul 1964/118/2021 și a fost înregistrat pe rolul Secției de contencios administrativ și fiscal al Tribunalului Constanța la data de 12 martie 2021.
  • Potrivit datelor oficiale, obiectul dosarului este reprezentat de o „contestație act administrativ fiscal Decizia nr. 32/07.02.2019“.
  • De la pronunțarea Deciziei nr. 32/07.02.2019, multe procese civile au fost înregistrate pe rolul instanțelor de judecată, ale unor firme care erau afectate de această decizie a instanței supreme.

Cunoscuta companie constănțeană din domeniul imobiliar New Home Construct a primit recent un răspuns negativ de la Tribunalul Constanța, în procesul în care a dat în judecată fiscul local.
 
Firma formulase o contestație a unui act administrativ fiscal legat de Decizia nr. 32/07.02.2019.
 
Dosarul în cauză are indicativul 1964/118/2021 și a fost înregistrat pe rolul Secției de contencios administrativ și fiscal al Tribunalului Constanța la data de 12 martie 2021.


Dosarul Retrocedărilor

Părți în cauză sunt New Home Construct SA, în calitate de reclamant, iar pârât este fiscul local. Potrivit datelor oficiale, obiectul dosarului este reprezentat de o „contestație act administrativ fiscal Decizia nr. 32/07.02.2019“.
 
Amintim, în Dosarul Retrocedărilor din Constanța, în care fostul primar Radu Mazăre a fost condamnat la nouă ani de închisoare și de care se leagă numele firmei New Home Construct, prin prisma fostului acționar Mihai Sergiu Ceacîreanu, Curtea Supremă a pronunțat Decizia nr. 32/07.02.2019.
 
Dincolo de condamnările penale dictate prin această decizie de judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța supremă din România a hotărât prin același act și menținerea sechestrului DNA pe mai multe terenuri din dosar, acestea urmând să revină în proprietatea statului sau, după caz, a municipiului Constanța.
 

Procese civile „deschise“ de Decizia 32

De la pronunțarea Deciziei nr. 32/07.02.2019, multe procese civile au fost înregistrate pe rolul instanțelor de judecată, ale unor firme care solicitau lămuriri cu privire la terenurile ce se aflau în posesia lor, la momentul respectiv, și care erau afectate de această decizie a instanței supreme.
 
Totodată, alte companii le solicitau judecătorilor ștergerea mențiunilor privind sechestrul asigurător ori ștergerea din certificatul fiscal al terenurilor deținute a oricăror mențiuni legate de Decizia 32/07.02.2019.
 
Luni, 28 iunie 2021, judecătorii Tribunalului Constanța au decis respingerea acțiunii New Home Construct.

 
În minuta Hotărârii nr. 1280/2021 a Tribunalului Constanța, se arată că instanța „respinge contestația ca nefondată“, însă este de precizat că hotărârea poate fi atacată în recurs, la instanța superioară, în termen de 15 zile de la comunicare.
 
În cazul în care firma New Home Construct va declara recurs, cazul va ajunge la Curtea de Apel Constanța.
 
După cum arătam în edițiile anterioare, New Home Construct apare în Dosarul Retrocedărilor de la Constanța, prin prisma fostului acționar Mihai Sergiu Ceacîreanu, cauza vizându-l pe fostul primar Radu Mazăre. Totodată, compania apare și în alte dosare ce vizează apropiați ai acestuia, mai exact pe Sorin Strutinsky.
 

Cifre și date

Potrivit Registrului Comerțului, consultat la data de 28 ianuarie 2021, firma New Home Construct a fost înființată în 2004 în București și mutată în Constanța în 2011.
 
În prezent, compania are sediul social pe strada Ion Roată din oraș, la numărul 3, iar capitalul social subscris este de 12.000.000 de lei, integral vărsat.
 
Pachetul majoritar, însumând 99,917% din acțiuni, este deținut, așa cum am precizat anterior, de compania cipriotă Headstone Holding LTD, iar restul de 0,083% îi revine Mariei Sonia Lazăr, din București, aceasta fiind și administratorul firmei.
 
Cenzori sunt Theodor Florian Vălean, Mihai Neagu și Nicoleta Cecilia Tiță, iar Florin Dorobanțu este cenzor supleant.
 
Domeniul de activitate principal este reprezentat de „cumpărarea și vânzarea de bunuri imobiliare proprii“.
 
În 2017, cu trei salariați, profitul net a fost 1.510.602 lei, iar cifra de afaceri netă s-a ridicat la 1.170.670 de lei.
 
În 2018, numărul salariaților a fost tot trei, profitul net a fost 192.270 de lei, iar cifra de afaceri netă a fost 1.146.126 de lei.
 
În 2019, cu trei salariați, firma a înregistrat o pierdere netă de 239.720 de lei, iar cifra de afaceri netă a fost 784.150 de lei.
 
Potrivit Confidas.ro, consultat la data de 8 iunie 2021, în anul 2020, cu 0 angajați, firma a avut un profit net de 8.101.702 lei și o cifră de afaceri netă de 554.765 de lei.
 
Numele Mariei Sonia Lazăr mai apare și în firma Euro Antreprenor SRL.
 
Oricare va fi hotărârea pe care o va pronunța Curtea de Apel, în caz că se va declara recurs în proces, aceasta va fi definitivă.
 

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Citește și:

Negociere directă:
Compania New Home Construct își vinde patru terenuri, situate în centrul Constanței

 
Situația fără ieșire:
O companie ce deține un teren vizat de Dosarul Retrocedărilor din Constanța, la judecată pentru un certificat de atestare fiscală „curat“

 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii