Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:38 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cetăţean italian stabilit în Constanţa, condamnat pentru act sexual cu un minor

ro

13 Apr, 2019 00:00 1797 Marime text
Judecătoria Constanţa a decis o pedeapsă de un an şi şase luni de închisoare cu suspendare pentru un cetăţean italian, care a comis infracţiunea de act sexual cu un minor. Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată prin apel.
 
Anul trecut, la finele verii, un cetăţean italian ar fi comis un act sexual cu fiica asociatului său, în staţiunea Mamaia, aceasta fiind minoră. Instanţa a decis să îi dea o pedeapsă cu suspendare bărbatului, dar să facă şi muncă în folosul comunităţii timp de 100 de zile la Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa sau la Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei Constanţa.
 

Iată soluţia instanţei!

 
„În baza art. 220 alin. 1 C. pen. cu aplic. art. 396 alin. 10 C. pr. pen., condamnă inculpatul P.C. (cetăţean italian, ...) la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de act sexual cu un minor. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Constanţa, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Constanţa sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii la R.A. Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa sau la Direcţia de Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei Constanţa, pe o perioadă de 100 de zile.
 
În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen., în sensul că dacă va săvârşi o nouă infracţiune în termenul de supraveghere respectiv dacă nu va respecta măsurile/obligaţiile de supraveghere impuse sau dacă nu va achita obligaţiile civile, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei. La data rămânerii definitive a prezentei, judecătorul delegat cu executarea va evalua iniţierea procedurii prev. de art. 17036 şi urm. din Legea nr. 302/2004. În baza art. 255 C. pr.pen. dispune restituirea bunurilor depuse la IPJ Constanţa porivit dovezii seria CT nr. 505.389 din 25.09.2018.
 
În baza art. 19 C.proc.pen. rap. la art. 397 C.proc.pen. coroborat cu art. 1349 şi urm. C. civ., admite în parte acţiunea civilă exercitată de către partea civilă F.S. şi obligă inculpatul P.C. la plata sumei de 7.200 lei către partea civilă, cu titlu de despăgubiri civile. În baza art. 274 alin. 1 C. proc pen., obligă inculpatul P.C. la plata sumei de 3.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat. În baza art. 276 alin. 1 C. proc. pen. şi art. 451 alin. 2 C. pr. civ., obligă inculpatul P.C. la plata sumei de 2.000 lei către partea civilă F.S., cu titlu de cheltuieli judiciare făcute de această parte. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.04.2019”, se arată în soluţia dată de instanţă.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii