Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:02 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce spune legea despre achitarea lui Nicușor Constantinescu, fostul președinte al Consiliului Județean Constanța

ro

05 May, 2021 00:00 2900 Marime text
  • Nicușor Daniel Constantinescu se află în detenție, el fiind condamnat definitiv la zece ani de închisoare.
  • În dosarul fundaţiilor „Fantasio“ şi „Thalia“, pe data de 04 mai 2018, Antoneta Ardeleanu, judecător în Tribunalul Constanța, l-a condamnat pe Nicușor Daniel Constantinescu, fostul președinte al Consiliului Județean Constanța, la opt ani de închisoare cu executare.


Antoneta Ardeleanu, judecător în Tribunalul Constanța, a decis ieri, 04 mai 2021, achitarea lui Nicușor Daniel Constantinescu, fostul președinte al Consiliului Județean Constanța, în dosarul în care a fost deferit justiției pentru abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.


Instanța a concluzionat că fapta de care este acuzat fostul șef al CJC nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege.


De precizat că tribunalul a lasat nesoluţionată acțiunea civilă formulată în cauză de către partea civilă Unitatea Administrativ Teritorială a Județului Constanța.


Decizia Tribunalului Constanța nu este definitivă, ea putând fi contestată la Curtea de Apel Constanța.


În rechizitoriul întocmit, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța au reținut următoarea stare de fapt: „În perioada decembrie 2009 - noiembrie 2010, inculpatul Constantinescu Nicușor Daniel, în calitate de președinte al Consiliului Județean Constanța, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu încălcarea dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice, a achiziționat și a plătit servicii de publicitate în valoare de 401.700 lei. Suma respectivă reprezintă un prejudiciu adus bugetului Consiliului Județean Constanța concomitent cu obținerea de către firma prestatoare a serviciilor a unui folos necuvenit în același cuantum“.


„Concret, în perioada respectivă, Consiliul Județean Constanța a achiziționat servicii de publicitate în presa scrisă locală, pentru care a achitat integral un număr de 12 facturi fiscale. Ca urmare a dispozițiilor emise de Curtea de Conturi a României, Consiliul Județean Constanța s-a adresat instanței civile și a obținut o hotărâre judecătorească definitivă de obligare a inculpatului Constantinescu Nicușor Daniel la plata sumei de 401.700 lei, ce reprezintă întregul prejudiciu al faptei penale. În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin inculpatului“, se mai arată în actele DNA.


Condamnare pe 04 mai 2018

De precizat că într-un alt dosar, cel al fundaţiilor „Fantasio“ şi „Thalia“, pe data de 04 mai 2018, Antoneta Ardeleanu, judecător în Tribunalul Constanța, l-a condamnat pe Nicușor Daniel Constantinescu, fostul președinte al Consiliului Județean Constanța, la opt ani de închisoare cu executare.


PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Citește și

După opt achitări
Nicuşor Constantinescu, fostul şef al CJC, a fost condamnat la opt ani de închisoare cu executare
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii