Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:04 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce au decis judecătorii din Constanţa Un poliţist naţional şi doi locali, ameninţaţi cu moartea

ro

26 Jul, 2018 00:00 4392 Marime text
Un bărbat acuzat de ultraj a fost condamnat de Judecătoria Constanţa, în primă instanţă, la măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă de şase luni, pentru ultraj.
 
În actul de sesizare a instanţei, procurorii arată că, aproape de finele anului 2017, inculpatul ar fi amenințat cu moartea şi împins un poliţist din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, în timp ce se afla în timpul programului. Mai mult decât atât, inculpatul ar fi ameninţat cu moartea şi doi poliţişti locali.
 
Cei trei poliţişti au fost chemaţi să cerceteze un presupus furt dintr-un imobil situat în localitatea Lumina. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au fost luaţi în primire de către inculpat, care locuia într-un imobil învecinat.
 
Inculpatul l-ar fi împins şi apoi lovit cu pumnii în zona umerilor pe unul dintre poliţişti. După câteva minute, poliţiştii au reuşit să îl imobilizeze şi să îl încătuşeze pe bărbat, care i-ar fi înjurat pe oamenii legii. De asemenea, inculpatul a ameninţat cu moartea soţia şi copiii unuia dintre poliţişti, afirmând că, după ce va ieși din închisoare, va merge acasă la aceştia şi îi va omorî.
 
În timp ce era dus către autospeciala MAI, inculpatul a lovit cu piciorul portbagajul maşinii.
 
În faţa magistraţilor, inculpatul a recunoscut faptele de care a fost acuzat de procurori.
 
Judecătoria Constanţa, în primă instanţă, a luat faţă de individ măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă de şase luni pentru comiterea de ultraj. Magistraţii au impus inculpatului obligaţia de a se prezenta la serviciul de probaţiune la datele fixate de acesta şi au constatat că nu există constituire de parte civilă în procesul penal.
 
Decizia Judecătoriei Constanţa nu este definitivă, aceasta putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Bumby 26 Jul, 2018 10:17 Buna ziua. Am și eu o nelamurire, in cadrul cărui minister se afla “Politia Naționala “ ? Politia Romană este in cadrul Ministerului Afacerilor Interne....,