Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:59 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CCR Unele măsuri referitoare la plățile beneficiarilor Sit Natura 2000, neconstituționale

ro

24 Nov, 2016 16:33 1658 Marime text
Curtea Constituțională a României (CCR) a admis o sesizare formulată de Guvern și a constatat că unele măsuri referitoare la plățile beneficiarilor Sit Natura 2000 sunt neconstituționale, întrucât este încălcat un articol privind principiul egalității.

Potrivit unui comunicat transmis, joi, de CCR, plenul Curții a luat în dezbatere, miercuri, în cadrul controlului anterior promulgării, sesizarea de neconstituționalitate formulată de Guvernul României referitoare la dispozițiile Legii privind unele măsuri referitoare la plățile beneficiarilor Sit Natura 2000, admițând, cu majoritate de voturi, obiecția formulată.

În urma deliberărilor, CCR a constatat o încălcare a articolului din Constituție referitor la principiul egalității.

„Curtea a constatat că exonerarea beneficiarilor Sit Natura 2000 de la plata primelor acordate pentru pierderile de producție urmare a aplicării obligațiilor de acva-mediu pe care aceștia trebuie să le restituie ca urmare a titlurilor de creanță emise de Direcția Generală Pescuit — Autoritatea de Management pentru Programul Operațional pentru Pescuit 2007-2013, inclusiv penalitățile de întârziere reprezintă o încălcare, în principal, a art.16 alin.(1) din Constituție, referitor la principiul egalității, întrucât instituie o inegalitate de tratament juridic între beneficiarii acestei măsuri și persoanele care, fiind afectate de art.25 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.66/2011, nu pot beneficia de o asemenea scutire, deși au încheiat un contract de finanțare în considerarea sumei de bani contractate, iar, ulterior, își văd suma afectată de corecții financiare", se arată în comunicatul citat.

Decizia este definitivă și general obligatorie și va fi comunicată președintelui României, președinților celor două camere ale Parlamentului și prim-ministrului.


Sursa foto: ccr.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii