Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:01 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Caz şocant în toaleta unei biserici! Un băiat de şase ani a fost agresat sexual „Mami, un om cu mâinile negre a intrat peste mine, la baie“

ro

15 Sep, 2018 00:00 2298 Marime text
Judecătorii din Curtea de Apel Constanţa au fost învestiţi să soluţioneze un dosar în care un bărbat, de aproximativ 40 de ani, din Tulcea, este acuzat că ar fi agresat sexual un copil, în vârstă de şase ani, totul petrecându-se în toaleta unei biserici!
 
Zilele trecute, în primă instanţă, judecătorii au decis condamnarea inculpatului la pedeapsa de doi ani de închisoare. Totodată, magistraţii au menţinut măsura preventivă a arestului preventiv al individului. Decizia a fost atacată la Curtea de Apel Constanţa, instanţă care a stabilit primul termen de judecată la data de 25 octombrie.
 
În actul de sesizare a instanţei, procurorii arată că inculpatul, la finele unui program de cântece şi poezii, eveniment susţinut într-o biserică din Tulcea, a urmărit un băiat, de 6 ani, care a mers la baie. Anchetatorii mai arată că, după ce cel mic şi-a făcut nevoile, inculpatul l-a apucat cu mâna dreaptă de organul genital şi l-a tras de câteva ori. Copilul a părăsit grupul sanitar şi i-a spus mamei sale că a intrat peste el, în baie, „un om cu mâinile negre (n.r. murdar)“.
 
Procurorii au intrat pe fir şi l-au identificat pe inculpat, care a recunoscut comiterea faptelor, beneficiind astfel de reducerea pedepsei.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii