Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:59 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Când se va pronunța sentința în dosarul în care fraţii Radu şi Alexandru Mazăre au fost judecaţi pentru luare de mită şi fals în declaraţii

ro

07 Jun, 2018 16:54 1690 Marime text
Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au stabilit joi că pe data de 21 iunie vor pronunţa sentinţa în dosarul în care fraţii Radu şi Alexandru Mazăre au fost judecaţi pentru luare de mită şi fals în declaraţii.
 
Decizia instanţei nu va fi definitivă.
 
La ultimul termen al procesului a fost prezent doar fostul senator Alexandru Mazăre. Fratele său, Radu Mazăre, a plecat din România şi se află în Madagascar, în vreme ce celălalt inculpat din dosar, Avraham Morgenstern, a dispărut şi el din ţară, fiind prins în Argentina, de unde autorităţile române încearcă să-l extrădeze.
 

"Doar eu am mai rămas. Sunt conştient de realităţile intrinseci şi extrinseci ale acestui dosar. Poziţia mea pare delicată având în vedere postura celorlalţi doi. Dumnezeu mi-a dat parte de acest complet care a făcut o cercetare judecătorească impecabilă. Sunt şocat de pedeapsa de 7 ani închisoare cerută de procuror. Cu Avraham Morgenstern m-am întâlnit de câteva ori, iar cu Elan Schwarzenberg am avut o relaţie destul de săracă în evenimente. Nu am avut niciun fel de tangenţă cu privire la bucătăria internă a proiectului campusului social. Ştiu de ce sunt prezent în acest proces - pentru că sunt fratele lui Radu Mazăre şi am avut proasta inspiraţie de a intra în viaţa politică şi o regret. Deşi nu am încredere în justiţia română din 2018, am încredere în decizia pe care o veţi lua", le-a spus Alexandru Mazăre judecătorilor, în ultimul cuvânt în faţa instanţei.

 
Reprezentantul DNA a solicitat judecătorilor condamnarea fostului primar al municipiului Constanţa Radu Mazăre la 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită şi 2 ani închisoare pentru fals în declaraţii.
 
Aceleaşi pedepse au fost cerute şi pentru fostul senator Alexandru Mazăre, fratele lui Radu Mazăre, acuzat de complicitate la luare de mită şi fals în declaraţii.
 
De asemenea, DNA a cerut ca omul de afaceri Avraham Morgenstern să fie condamnat la 5 ani de închisoare pentru dare de mită.
 
Procurorul de şedinţă a mai spus că în cazul lui Radu Mazăre se poate aplica un spor de pedeapsă, având în vedere că acesta a fugit din România şi se sustrage procesului penal, dar şi confiscarea sumei de 175.000 euro primită ca mită.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii