Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:16 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Ca păstor, îmi apăr turma cea cuvântătoare“ Ce le-a spus ÎPS Teodosie judecătorilor, pentru a-i convinge să permită pelerinajul de Sfântul Andrei

ro

25 Nov, 2020 00:00 2454 Marime text
  • Măsură a însemnătății cazului a fost însăși prezența Înalt Prea Sfințitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, la Tribunal, unde a mers să pledeze pentru organizarea pelerinajului.
  • „Aceste restricții prin care creștinii n-au voie să intre în biserică nu sunt firești! Acest virus atacă mai ales plămânii. Noi vrem să-i îmbolnăvim de plămâni? Eu simt nevoia să-i apăr!“, a precizat ÎPS Teodosie.
  • Tribunalul Constanța a anunțat că va lua o decizie astăzi, de la ora 9.30.
  • Hotărârea pronunțată de Tribunalul Constanța nu este una definitivă, ci mai poate fi atacată în recurs, la Curtea de Apel Constanța.
 
Decizii grele pe umerii judecătorilor Tribunalului Constanța. Aceștia au fost chemați să împartă dreptatea între nevoia enoriașilor de a participa la pelerinajul din ziua Sfântului Andrei și nevoia autorităților de a menține măsuri anti-Covid pentru limitarea răspândirii virusului.
 
Judecătorii au anunțat că vor pronunța o hotărâre în cauză astăzi, de la ora 9.30.
 
Măsură a însemnătății cazului a fost însăși prezența Înalt Prea Sfințitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, la Tribunal, unde a mers să pledeze pentru organizarea pelerinajului.
 
Prezent la instanță, ÎPS Teodosie a decarat, printre altele: „Ca păstor, îmi apăr turma cea cuvântătoare“.
„Am venit să ne apărăm drepturile de a avea cale liberă spre peștera Sfântului Andrei, în zilele de 29 și pe 30 noiembrie“, a precizat ÎPS Teodosie.
 

„Credincioșii mi-au cerut să fiu porta-vocea lor“

 
„De asemenea“, a continuat înaltul ierarh, „iată, aceste restricții prin care creștinii n-au voie să intre în biserică nu sunt firești! Acest virus atacă mai ales plămânii. Noi vrem să-i îmbolnăvim de plămâni? Eu simt nevoia să-i apăr!“.
 
„Ca păstor, îmi apăr turma cea cuvântătoare, oameni de credință! (...) Credincioșii mi-au cerut să fiu porta-vocea lor, să-i apăr, să li se dea voie să fie în biserică. Sunt drepturile noastre constituționale. Drepturile omului, de asemenea specifică faptul că orice om trebuie să aibă asigurată libertatea de exprimare, liberatea de religie“, a afirmat Arhiepiscopul Tomisului.
 
„Nu facem niciun abuz, dimpotrivă: vrem să oprim niște exagerări, să nu le zic abuzuri, deși sunt, ca să putem să ne împlinim datinile credinței noastre. Avem dreptul acesta, și prin Constituție, și prin Carta Drepturilor Omului, astfel încât trebuie să ni se pună nouă dreptul la libertate, care ne-a fost îngrădit“
 

„În hypermakert stăm claie peste grămadă“

 
La rândul său, avocata Diana Iovanovici Șoșoacă, reprezentantul legal în acest proces al Arhiepiscopiei Tomisului, dar și reclamant în nume propriu, a făcut următoarele precizări:
 
„Termenul a fost dat automat de calculator pe 4 decembrie or, principalul motiv pentru care noi am înaintat această acțiune a fost pelerinajul Sfântului Andrei, cel care a întemeiat creștinismul în România. Ceea ce voi invoca în primul rând este o discriminare nepermisă, este vorba despre încălcarea legii fundamentale a statului român, Constituția României, articolul 29, care menționează foarte clar că dreptul la credință și la manifestare religioasă nu poate fi restrâns în niciun mod. Așa că, pentru juriștii care invocă articolul 53 din Constituție, care spune că se pot restrânge drepturi prin lege, este singurul articol 29 care nu poate fi restrâns prin lege, în niciun mod“.
 
De asemenea, avocata a mai explicat că „poți să ajustezi, poți să creezi situații, exact cum s-au creat și la vot, cum ne putem duce în supermarket și în hypermakert să facem cumpărături și acolo stăm claie peste grămadă, la fiecare pelerinaj care a fost organizat de către Biserică, excepție făcând cel de la Iași, atenție, care ar trebui să ne fie învățătură de minte tuturor, mai ales guvernanților și președintelui României și autorităților administrativ-teritoriale, toate pelerinajele organizate de Biserică au fost impecabil organizate, cu respectarea tuturor normelor impuse de pandemia de Covid-19. Așa că, se poate institui o formă de a se permite credincioșilor să meargă la pelerinaj, menținându-se acea distanțare fizică, purtatul măștilor, eventual al mănușilor“.
 

Arhiepiscopia a organizat deja pelerinajul

 
Totodată, avocatul a precizat că Arhiepiscopia Tomisului a făcut deja demersurile pentru organizarea pelerinajului la peștera Sfântului Andrei.
 
„Guvernul a hotărât să adopte o hotărâre de guvern care este neconstituțională“, a declarat avocatul Arhiepiscopiei Tomisului. De asemenea, avocata Diana Iovanovici Șoșoacă a amintit și o hotărâre judecătorească a Tribunalului Bacău prin care s-a decis că această hotărâre a guvernului nu poate institui restrângeri de drepturi și libertăți în locul unei legi.
 
Nu în ultimul rând, apărătorul legal al Arhiepiscopiei Tomisului a precizat că există o recomandare a Consiliului Europei ca numărul cazurilor noi să fie raportat la suta de mii de locuitori, însă România raportează la mia de locuitori.
 
Hotărârea ce va fi pronunțată de Tribunalul Constanța nu este una definitivă, ci mai poate fi atacată în recurs, la Curtea de Apel Constanța.
 
Citește și:

Carantina, arhiepiscopul și tribunalul:
IPS Teodosie, o primă „victorie“ pentru pelerinajul de Sfântul Andrei!


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Gica 25 Nov, 2020 09:20 Daca isi asuma si mortii si bolnavii ramasi in urma acestui pelerinaj sa faca ce vrea ca doar cei care merg la eveniment sunt asa cum spune si IPS "o turma cuvantatoare"