Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:21 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bloc de 12 etaje, în buza plajei Reyna. Când va judeca Tribunalul apelul privind desființarea lucrărilor

ro

15 Feb, 2021 00:00 2810 Marime text
  • Cristian-Impex SRL este dezvoltatorul ce ridică blocul de 12 etaje de pe strada Zorelelor.
  • Dosarul civil cu numărul 21838/212/2019 a primit termen de judecată în apel la data de 15 aprilie 2021.
  • Inițial, Judecătoria Constanța a respins cererea de desființare a lucrărilor, după ce a admis lipsa calității procesuale active a reclamantei.
Magistrații Tribunalului Constanța au fixat primul termen în apel în procesul în care se cere desființarea lucrărilor de la blocul de 12 etaje ridicat în cartierul constănțean Faleză Nord, pe strada Zorelelor, chiar în buza plajei Reyna.
 
După ce solicitarea de desființare a fost respinsă anul trecut de Judecătoria Constanța, Tribunalul a anunțat că va analiza la data de 15 aprilie 2021 apelul declarat în cauză de Asociația Constanța Altfel.
 

Dosarul 21838/212/2019

 
Amintim, dosarul civil are numărul 21838/212/2019, iar părți în cauză sunt Asociația Constanța Altfel, în calitate de reclamant, Municipiul Constanța prin Primar și Cristian-Impex SRL, în calitate de pârâți și, respectiv, Primarul Municipiului Constanța și Consiliul Local al Municipiului Constanța, în calitate de pârâți-intervenienți.
 
Cristian-Impex SRL este dezvoltatorul ce ridică blocul de 12 etaje de pe strada Zorelelor.
 
În Hotărârea nr. 7947/2020 a Judecătoriei Constanța, citată pe Jurindex, se arată că în cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea pârâților la desființarea unor lucrări.
 

Ce s-a solicitat

 
Mai exact, este vorba despre „lucrările de construire executate de către pârâta Cristian-Impex SRL în baza autorizațiilor de construire nr. 1998/2014 și 723/2017 eliberate de către pârâtul Primarul mun. Constanța în temeiul HCLM 771/2008 pe terenul situat în mun. Constanța (...), ca efect al nelegalității autorizațiilor și a documentației urbanistice ce a stat la baza eliberării acestora și/sau al executării lucrărilor de construire cu nerespectarea autorizațiilor valabil eliberate“.
 
Cristian Impex obținuse, pe 19 mai 2017, de la Primăria Constanţa, autorizaţia de construire nr. 723, în vederea modificării proiectului autorizat cu AC nr. 1998 din 25.11.2014 - „Imobil S+P+11-12 etaj tehnic, locuinţe colective“ prin extindere nivele, completare cu subsol 2, recompartimentări interioare şi remodelare volumetrică“.
 
În proces, societatea Cristian-Impex a ridicat mai multe excepții, printre care și lipsa calității procesuale active a reclamantei.
 

Ce s-a întâmplat la prima instanță

 
În urma deliberărilor, magistrații Judecătoriei Constanța, în completul prezidat de judecătorul Ciprian Gabriel Butaru, au ajuns la concluzia că această excepție, privind lipsa calității procesuale active a reclamantei, Asociația Constanța Altfel, este întemeiată.
 
Se arată în Hotărârea nr. 7947/2020 că „mai reține că instanța de judecată nu are ca scop să apere drepturi teoretice sau iluzorii, ci concrete și efective. Or, ținând seama de starea de fapt invocată, în contextul în care așa cum am arătat nu poate fi reținută pasivitatea autoritățile competente este fără dubiu că reclamanta nu justifică calitate procesuală activă pentru formularea cererii principale de chemare în judecată în virtutea prev. Legii 50/1991“, potrivit www.rolii.ro.
 
„Pentru aceste motive va constata că excepția lipsei calității procesuale active invocată de către pârâta Cristian Impex SRL este întemeiată, aceasta urmând a fi admisă cu consecința respingerii cererii principale ca fiind formulată de către o persoană care nu justifică calitate procesuală activă“, conform sursei citate.
 
Hotărârea Judecătoriei a fost pronunțată la data de 28 septembrie 2020 și a fost atacată în apel.
 

Despre Cristian-Impex

 
Potrivit Registrului Comerțului, consultat la data de 7 ianuarie 2021, societatea Cristian-Impex a fost înființată în 1994 și are sediul social în Tulcea, pe strada Viticulturii, nr. 12.
 
Capitalul social subscris este de 4.000.000 de lei, integral vărsat, acționar unic și administrator fiind George Cristian Caraman, din Tulcea.
 
Domeniul de activitate principal al firmei este reprezentat de „cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase și a plantelor producătoare de semințe oleaginoase“.
 
Firma are mai multe puncte de lucru în Tulcea, dar și în Constanța, inclusiv unul pe strada Zorelelor, la numărul 2.
 
În anul 2017, cu 80 de salariați, firma a avut un profit net de 672.691 de lei și o cifră de afaceri netă de 72.338.589 de lei.
 
În 2018, numărul salariaților a fost 89, profitul net s-a ridicat la 434.303 lei, iar cifra de afaceri netă a fost 103.224.009 lei.
 
În 2019, numărul salariaților a fost 74, profitul net a fost de 520.118 lei, iar cifra de afaceri netă a fost 112.478.761 de lei.
 
Recent, Tribunalul Constanța a anunțat că va analiza apelul declarat în cauză la data de 15 aprilie 2021, de la ora 10.30.
 
Citește și:

Procese pentru terenurile din cartierul Faleză Nord, din Constanța, într-un punct de cotitură! Se așteaptă, cu mult interes, decizia judecătorilor
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii