Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:03 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Argos SA, obligată în primă instanță să achite UAT - Județul Constanța peste patru milioane de lei

ro

20 Oct, 2018 00:00 1712 Marime text
Tribunalul Constanța s-a pronunțat ieri în dosarul în care Unitatea Administrativ-Teritorială (UAT) - Județul Constanța a chemat la judecată societatea comercială Argos SA, firmă condusă de familia Lazia.
 
Dosarul cu numărul unic 7546/118/2017 a fost înregistrat, pe data de 3 noiembrie 2017, pe rolul Secției de contencios administrativ și fiscal din Tribunalul Constanța.
 
Ieri, Tribunalul Constanța a admis în parte acțiunea și a dispus obligarea societății comerciale Argos SA la plata către UAT - Județul Constanța a sumei de 4.463.430,87 lei și a dobânzii legale aferente acestei sume începând cu data de 12 iunie 2017 și până la data plății efective.
 
Decizia Tribunalului Constanța nu este definitivă, aceasta putând fi atacată la Curtea de Apel Constanța.
 
Contactat telefonic, Dorin Lazia a declarat că „Argos SA a dat susținere tehnică unei firme care a executat lucrarea (centrul de Alzheimer din Agigea). Firma respectivă nu a finalizat lucrarea și a intrat în faliment“. Tot potrivit lui Dorin Lazia, firma în cauză se numește SC Grand Art Construct SRL.
 
Potrivit datelor puse la dispoziție de Registrul Comerțului, consultat la data de 19 octombrie, SC Grand Art Construct SRL, din Fetești, se află în insolvență, asociat unic fiind Adrian Horea Negrea. Firma are ca obiect de activitate „lucrări de construcție a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale“. Facem precizarea că am încercat să obținem un punct de vedere de la reprezentanții SC Grand Art Construct SRL cu privire la subiectul cauzei, însă acest lucru nu a fost posibil. Și asta pentru că la numărul de telefon pus la dispoziție de Registrul Comerțului a răspuns o femeie care, întrebată de numele societății comerciale, a declarat: „Îmi pare rău, nu pot să vă ajut, nu știu!“.
 
În cazul în care reprezentanții Grand Art Construct SRL vor dori să exprime un punct de vedere cu privire la subiect, acesta va fi publicat într-o ediție viitoare.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii