Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:06 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ar fi şantajat un minor cu filmări compromiţătoare Dumitru Gabriel Ciobanu, condamnat definitiv

ro

24 Sep, 2016 00:00 1566 Marime text
Magistraţii Curţii de Apel Constanţa au respins, ca nefondat, apelul formulat de către Dumitru Gabriel Ciobanu împotriva sentinţei penale a Judecătoriei Constanţa, instanţă care l-a condamnat la pedeapsa de patru ani şi şapte luni de închisoare cu executare. Decizia este definitivă.
 
Din probele administrate până în acest moment în cauză, s-a reţinut: „Începând cu vara anului 2015 şi până la data de 22 ianuarie 2016, atât direct, cât şi prin intermediul mamei acesteia, inculpatul i-a pretins în mod repetat persoanei vătămate A. D.-C., în vârstă de 16 ani, să întreţină cu acesta raporturi sexuale, sub ameninţarea difuzării de filmări compromiţătoare cu aceasta, filmări pe care inculpatul le realizase fără drept prin înregistrarea persoanei vătămate în timp ce se afla dezbrăcată în baia locuinţei ei în perioada în care inculpatul a trăit în concubinaj cu mama persoanei vătămate şi, de asemenea, a urmărit-o în mod repetat pe persoana vătămată în locurile pe care aceasta le frecventa şi a contactat-o telefonic şi prin intermediul reţelelor de socializare, transmiţându-i mesaje ameninţătoare şi obscene“.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii