Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:52 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Apelul lui Dorel Manea, respins Consilier local din judeţul Constanţa, condamnat definitiv

ro

01 Oct, 2016 00:00 1984 Marime text
Magistraţii Curţii de Apel Constanţa au respins, ca nefondat, apelul formulat de Dorel Manea, fost consilier local în cadrul Primăriei Agigea, împotriva sentinţei penale pronunţate de Tribunalul Constanţa, instanţă care l-a condamnat la un an şi opt luni de închisoare cu executare.
 
Totodată, judecătorii din Constanţa au admis apelul formulat de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) - Serviciul Teritorial Constanţa şi, rejudecând, au dispus aplicarea „complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66, alin. 1, lit. a, b Cod Penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de doi ani“, conform minutei. Decizia este definitivă.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii DNA au reţinut că, „la data de 22 martie 2016, inculpatul Manea Dorel, în calitate de consilier local în cadrul Primăriei Agigea, a pretins de la un om de afaceri (denunţător în cauză) suma de 11.000 de euro, afirmând că are influenţă asupra unor funcţionari publici din aceeaşi instituţie publică, cu atribuţii în ceea ce priveşte organizarea şi desfăşurarea unei licitaţii pentru atribuirea unor contracte de concesiune având ca obiect mai multe terenuri“.
 
„Totodată, inculpatul l-a asigurat pe denunţător că poate determina persoanele respective să asigure obţinerea, de către acesta din urmă, a unui contract de concesiune pentru un asemenea teren. În acelaşi context, la data de 24 martie 2016, în baza înţelegerii anterioare, inculpatul Manea Dorel a primit de la omul de afaceri suma de 3.000 de euro, reprezentând o primă tranşă din totalul de 11.000 de euro pretinşi, împrejurare în care procurorii Anticorupţie au procedat la constatarea infracţiunii flagrante“, conform DNA.

Citeşte şi

Rechizitoriu. Cum ar fi „acţionat“ Dorel Manea - Ar fi avut asupra sa 3.000 de euro, „care sunt bani de buzunar“ (document)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii