Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:10 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Amenințare pentru un loc de parcare Un bărbat din Medgidia, condamnat după ce a scuipat și a înjurat o femeie ce îi blocase accesul

ro

14 Dec, 2020 00:00 4452 Marime text
  • Dosarul penal are indicativul 3205/256/2020 și urmează să fie analizat de magistrații Curții de Apel la data de 21 ianuarie 2021.
  • Acesta a fost condamnat, în primă instanță, la plata unei amenzi penale de 2.400 de lei, pentru amenințare, iar persoanei pe care a amenințat-o trebuie să îi achite daune morale de 500 de lei.
  • Se arată în rechizitoriu că „inculpatul i-a adresat amenințări persoanei vătămate (...) (că îi rupe capul, îi scoate dinții și că are noroc că nu este noapte că nu știe ce i-ar fi făcut), apoi a scuipat-o, în același timp deschizând de câteva ori portiera autoturismului, cu intenția de a coborî, provocându-i o stare de temere“.
  • Hotărârea Judecătoriei Medgidia a fost atacată la Curtea de Apel.
 
Un bărbat din Medgidia a fost găsit vinovat de Judecătoria Medgidia de comiterea infracțiunii de amenințare, după ce i-ar fi adresat injurii, ar fi scuipat-o și ar fi amenințat-o cu moartea pe șoferița care îi blocase accesul la parcare.
 
Acesta a fost condamnat, în primă instanță, la plata unei amenzi penale de 2.400 de lei, pentru amenințare, iar persoanei pe care a amenințat-o trebuie să îi achite daune morale de 500 de lei.
 
Decizia Judecătoriei Medgigia a fost deja atacată în apel de către șoferul din Medgidia, urmând ca ultimul cuvânt în acest caz să revină Curții de Apel Constanța.
 
Dosarul penal are indicativul 3205/256/2020 și urmează să fie analizat de magistrații Curții de Apel la data de 21 ianuarie 2021.
 

Trimis în judecată pentru amenințare

 
În Hotărârea nr. 2287/2020 pronunțată pe 4 noiembrie 2020 de Judecătoria Medgidia și citată pe Jurindex, se arată că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare.
 
„Prin actul de sesizare a instanței, procurorul a reținut faptul că la data de (...), în jurul orelor 12.00-13.00, inculpatul i-a adresat amenințări persoanei vătămate B. B. (că îi rupe capul, îi scoate dinții și că are noroc că nu este noapte că nu știe ce i-ar fi făcut), apoi a scuipat-o, în același timp deschizând de câteva ori portiera autoturismului, cu intenția de a coborî, provocându-i o stare de temere“, potrivit www.rolii.ro.
 
La rândul lor, magistrații Judecătoriei Medgidia, după audierea martorilor, a acuzatului și analizarea tuturor dovezilor de la dosar, au ajuns la concluzia că:
 
„La data de (...), în jurul orelor 12:00/13:00, pe fondul unui conflict verbal legat de obstrucționarea ieșirii din parcare, inculpatul M. C.S., care se afla la volanul autoturismului său, i-a adresat injurii și amenințări cu moartea, respectiv exercitarea de violențe persoanei vătămate B. B. B., după ce acesta își parcase autoturismul și se îndrepta către scara blocului în care locuiește“, se arată în hotărârea instanței.
 

Dreptul la tăcere

 
Totodată, judecătorii au mai consemnat faptul că „în fața organelor de urmărire penală, inculpatul s-a prevalat de dreptul la tăcere, iar în fața instanței a adoptat o atitudine nuanțată (deși a negat adresarea vreunor amenințări, a admis faptul că a o fost angrenat într-o ceartă cu persoana vătămată, căreia i-a atras atenția cu privire la blocarea posibilității de parcare)“.
 
„Coroborând aceste depoziții cu propriile declarații nuanțate ale inculpatului, dând sens și dispozițiilor art.5 din C.proc.pen. privind aflarea adevărului (normă cu valoare de principiu în procesul penal), instanța urmează a concluziona că există suficiente probe directe și indirecte, legal administrate, care coroborate converg spre convingerea că inculpatul se face vinovat de comiterea faptei“, se arată în Hotărârea nr. 2287/2020 a Judecătoriei Medgidia.
 

Amendă penală și daune morale

 
Astfel, bărbatul din Medgidia a fost condamnat la plata unei amenzi penale de 2.400 de lei, suma reprezentând echivalentul a 120 de zile-amendă, pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare.
 
De asemenea, șoferului i-a fost atrasă atenția „asupra înlocuirii pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii în cazul neexecutării cu rea-credință a pedepsei amenzii“.
 
Totodată, judecătorii au mai stabilit ca bărbatul să îi achite femeii pe care ar fi amenințat-o suma de 500 de lei, cu titlul de daune morale.
 
Nemulțumit de pedeapsă, bărbatul a atacat-o la Curtea de Apel, instanță ce va pronunța hotărârea definitivă.
 
Citește și:

Ucidere din culpă cum rar s-a mai văzut!:
Un tânăr din Săcele, județul Constanța, condamnat la închisoare cu executare


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii