Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:47 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Accident mortal, în 2014, în judeţul Constanţa. Şoferul unui autocar, extrădat şi încarcerat

ro

24 Feb, 2020 00:00 2003 Marime text

Magistraţii Judecătoriei Medgidia au aprobat solicitarea extrădării lui Igor Burlac, în vederea executării în regim de detenţie a pedepsei de trei ani şi patru luni de închisoare. Bărbatul, condamnat definitiv de judecătorii Curţii de Apel Constanţa, a fost găsit vinovat de producerea unui grav accident rutier înregistrat în luna iulie a anului 2014, pe DJ 381, dinspre Medgidia spre Mereni.


Ca urmare a extrădării, inculpatul va fi depus în Penitenciarul Botoşani.
 

Oficial din sala de judecată


Dosar 465/256/2020 - „constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 66 din Legea nr. 302/2004, republicată, pentru solicitarea extrădării condamnatului B. I., în vederea executării în regim de detenţie a pedepsei de 3 ani şi 4 luni închisoare şi interzicerea, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen., respectiv interzice inculpatului exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată, aplicată prin sentinţa penală nr. 3287 din data de 20.12.2018 a Judecătoriei Medgidia“.


Reamintim că, în iulie 2014, un autocar înmatriculat în Republica Moldova şi condus de Igor Burlac se deplasa pe DJ 381, dinspre Medgidia spre Mereni, şi nu avea pasageri. În autocar se mai afla doar ajutorul şoferului, Vitalie Doga. La intersecţia cu DN 3, în localitatea Ciocârlia de Sus, şoferul nu ar fi respectat indicatorul de oprire şi nu ar fi acordat prioritate TIR-ului, care circula regulamentar, condus de Marius Gherghilescu. Impactul lateral a fost violent, iar şoferul autocarului şi ajutorul său au fost proiectaţi prin parbriz direct pe carosabil. TIR-ul s-a răsturnat, a făcut praf un gard din beton şi a ajuns în curtea unei case.

Ajutorul şoferului de pe autocar, Vitalie Doga, a murit pe loc. Şoferii, Igor Burlac şi Marius Gherghilescu, au suferit multiple vătămări corporale şi au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa.


Citeşte şi: 
 
Dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce o pacientă a murit la Spitalul Judeţean Constanţa. Ce acuzaţii aduce fiul femeii

Arest la domiciliu pentru ucidere din culpă şi conducere sub influenţa alcoolului
Ce obligaţii are Ioan Albu, fostul prefect al judeţului Constanţa


Femeie ucisă de maşina cu butelii
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii