Zbuciumata istorie a Seminarului Teologic „Sfinții Împărați Constantin și Elena“ Constanța (1923-1931) (galerie foto)

După revenirea Dobrogei la Țară, s-a simțit imperios nevoia de dascăli și preoți ortodocși. Odată cu împroprietăririle, au venit aici români din Transilvania și Basarabia, care au adus în desagă și abecedare și cărți religioase. Dintre aceștia, unii erau preoți și învățători, care au răspuns setei de românism și ortodoxism din ținutul dintre Dunăre și Mare.
În acest context, în perioada interbelică, se înființează Seminarul Teologic Ortodox „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Constanța, instituție de învățământ cultic, care forma preoți necesari bisericilor din Dobrogea și din țară.

Personalitatea principală care s-a zbătut pentru ca seminarul constănțean să-și desfășoare activitatea în condiții normale, în „casa” lui, este episcopul Gherontie Nicolau, descris drept „ctitor de osteneli” în promovarea și viețuirea instituției de învățământ. La începutul păstoriei sale, episcopul Gherontie declara: „Când am primit cârja episcopală din mâna marelui rege răposat Ferdinand I, am declarat că nu voiu da ochilor mei somn și nici genelor mele dormitare până nu voiu vedea clădit un local propriu pentru seminarul teologic din Constanța...” .

Seminarul Teologic „Sfinții Împărați Constantin și Elena” a fost înființat pe 1 ianuarie 1923 și a funcționat de la 23 martie 1923, cu clasele I și a II-a, având 47 de elevi. De la înființare, seminarul a fost găzduit în pavilioanele Regimentului 34 și, apoi, în pavilionul Regimentului 9 Călărași. Primul director a fost preotul Gheorghe Rădulescu. I-a urmat preotul Iulian Constantinescu.

Din corpul profesoral al seminarului au făcut parte, de-a lungul existenței sale, personalități ale societății constănțene. Amintim doar câțiva dintre aceștia: preoții Gh. Rădulescu - paroh Biserica „Sf. Nicolae” -, Iuliu Constantinescu - diacon, apoi preot paroh la Biserica „Sfântul Nicolae”, Constantin Popescu - revizor eclesiastic -, Petru N. Șarpe - diacon la Biserica „Sf. Nicolae” Constanța -, C.I. Sădeanu, Al. Alexandrescu; profesorii: Grigore Roșu, Nicolae Constantinescu-Pană, G. Toma, O. Mironescu, N.T. Negulescu, Grigore Roșu, Vasile Helgiu; comandor St. Raicu - maior de marină -, dr. Gh. Rădulescu - doctor secundar al orașului.

Episcopul Ilarie era conștient de necesitatea constituirii unui corp de slujitori ai bisericii bine pregătiți. Acesta declara: „Bisericile din Dobrogea nouă sunt cu totul lipsite de preoți și aceasta din cauză că persoane cu studii de specialitate dintre localnici nu sunt: iar din restul țării, cei cari ar îndeplini condițiile cerute de legile actualmente în vigoare, din anumite considerațiuni ezită a se duce în această parte a țării, unde mai mult ca ori și unde interese naționale și religioase reclamă neapărata prezență a unor adevărați propovăduitori ai credinței și învățăturii creștine. Până când Seminarul din Constanța, adevărata viitoare pepinieră de slujitori ai altarului, înființat abia anul trecut, va putea da Dobrogei noii preoți de care are nevoie, se impune în mod imperios ca lăcașurile sfinte să nu fie lipsite de purtătorii cuvântului Domnului…”. 

De-a lungul existenței acestei instituții, episcopul Gherontie a dus o luptă continuă pentru construirea unui local propriu al seminarului. Aceasta în condițiile prea deselor amenințări cu evacuarea din diferitele locații. De altfel, seminarul a trăit tot timpul cu această sabie a lui Damocles deasupra capului. Episcopul a intervenit, insistent, pe lângă autoritățile centrale, pe lângă cele locale, pe lângă alți factori de decizie, s-a adresat prefecturilor județelor din eparhia pe care o păstorea. Paralel, a realizat o campanie de strângere de fonduri.

Numeroase sunt adresele episcopului Gherontie către primar, ministrul Domeniilor - căruia-i solicită „cel puțin 15 ha” în comuna Brătianu în vederea ridicării unui local, cu fonduri obținute din „ofrande”-, ministrului Cultelor.

În cruciada pentru strângerea de fonduri, a făcut apel la preoți, enoriași, învățători, primari și a înființat comitete în acest sens. Erau rugați toți gospodarii satelor, „de la cel mai înstărit, până la văduva care a semănat ceva în vara asta și să primească de la toți orice: grâu, orz, porumb, fasole, cartofi etc., să le depoziteze undeva... și, apoi, prin băncile populare și cooperative să le desfacă, iar sumele să le depună în bănci, ca fond pentru clădirea localului de seminar de la Constanța”. Mai mult, se obține aprobare pentru eliberarea a 100 de liste de subscripții. Episcopul s-a adresat și prefecturilor județelor Constanța, Durostor, Caliacra, Ialomița, primăriilor din eparhie.

Din păcate, apelul făcut de episcop nu a avut efectul dorit. În unele eparhii, nici comitetele nu s-au constituit, iar bugetele prefecturilor și consiliilor locale n-au fost direcționate spre Seminar. Nici Camera de Comerț și Industrie Constanța nu a răspuns solicitării episcopului Gherontie, iar Ministerul de Interne refuza diplomatic să acorde ajutor.

În ceea ce privește activitatea seminarului, în august 1927, se ofereau 30 de burse, dintre care 5 fără concurs pentru școlarii din Cadrilater și 10 locuri slove^..

Din păcate, seminarul a fost implicat și într-un scandal, în aprilie 1927, legat de unul dintre profesorii săi suplinitori, Stelian Constantinescu, cel care este acuzat de prefectului Ialomiței că este „un excroc strecurat prin fraudă în învățământ, căci n-a terminat nici liceul”, că propagă teoria darwinistă în cursuri și că primește bani ca angajat și la Serviciul Veterinar. Drept urmare, Ministerul Cultelor îl suspendă din activitate .

În martie 1927, în urma stăruinței episcopului Gherontie, Ministerul Domeniilor oferea 81 000 m² în vederea construirii clădirii seminarului, care urma să înceapă anul următor. În acesta sens, s-a alcătuit un comitet, care-și începea deja activitatea în iunie.

În acest timp, episcopul Tomisului era somat, în repetate rânduri, de Ministerul de Război, să „evacueze neapărat” localul armatei, „cedat provizoriu seminarului”, până pe 1 septembrie 1927. Deși, pe 28 aprilie 1927, a fost obținută prelungirea termenului de funcționare a seminarului în pavilionul din cazarma „Regele Ferdinand” până pe 1 august 1928, printr-o altă adresă, din august 1927, se cerea, din nou, evacuarea clădirii.

În paralel cu războiul hârtiilor dintre episcop și Ministerul de Război, se fac pași spre începerea construcției clădirii seminarului. Astfel, se obține primirea gratuită 1.500 m³ de piatră de la Ministerul Comunicațiilor și cel al Industriei și Comerțului, se fac demersuri pentru realizarea planului construcției etc. Continuă, cu probleme, și adunarea de fonduri. Acestea vin din județele Constanța, Ialomița, Durostor, Caliacra, Teleorman, Bazargic, Turnu Măgurele, de la elevii Seminarului constănțean, de la Seminarul din Râmnicu Vâlcea, de la persoane particulare - între aceștia, profesorul Simion Mehedinți -, de la primării, prefecturi ale localităților din episcopie, Comunitatea Israelită de Rit Occidental din Constanța. Se organizau și spectacole de binefacere cu același scop. Cu toate acestea, eforturile nu erau pe măsura așteptărilor, iar suma adunată era departe de a se apropia de cea necesară. În această situație, Episcopul reduce întreaga sa speranță la ridicarea unui pavilion, pentru care erau necesare 8 milioane lei .

După intervenția episcopului la Mitropolitul primat și la Ministrul Cultelor și Artelor^{, pe} 24 iulie 1928, cu opt zile înainte de expirarea termenului de evacuare a pavilionului Regimentului 9 Cavalerie, episcopul dă dispoziție ca seminarul să se mute, momentan, în internatul din oraș, dar peste câteva zile, Ministerul de Război i-a pus la dispoziție, pentru doi ani, Cazarma „Traian„ din Ostrov. Restrângerea spațiului destinat seminarului l-a determinat pe episcop să refuze înscrierea celor 16 elevilor propuși de Mitropolitul Basarabiei.


Cu toate aceste probleme, renumele seminarului din Constanța era cunoscut în toată țara. Astfel, în 1930, Consiliul eparhial ortodox român de la Cluj solicita trimiterea condițiilor pentru ca absolvenții de școală primară sau de câteva clase de liceu din zonă să se poată înscrie la seminarul constănțean.


La începutul anului 1930, s-a iscat un alt scandal ce privea seminarul, avându-l ca inculpat pe însuși directorul instituției, preotul Iulian Constantinescu. Acuzator a fost însuși episcopul Gherontie. Pe scurt, directorul era învinovățit de o conducere defectuoasă a instituției, care a dus o faimă negativă în oraș. Ca urmare, acuzatul a fost suspendat din toate slujbele preoțești, iar ministrul i-a acordat concediu din funcție directorului seminarului până la judecarea procesului^.

În iulie, în urma zvonurilor privitoare la desființarea Seminarului Teologic de la Constanța, episcopul Gherontie cerea ajutorul prim-ministrului țării, Mironescu, ministrului Cultelor și regelui.


La deschiderea Adunării eparhiale din 1930, acesta declara: „Fără local, seminarul teologic, această școală atât de necesară și importantă, din punct de vedere al intereselor noastre culturale, religioase și naționale, parcă văd că - poate chiar din toamnă - din motive, cari dacă în altă parte ar fi cumva plauzibile, la noi nu-s - își va închide porțile”. Episcopul specifica faptul că regele cunoștea necesitățile bisericii ortodoxe dobrogene, deoarece episcopul i le expusese în audiența pe care o avusese pe 9 iulie. Regele își exprimase dorința de a vizita capitalele provinciilor, ocazie cu care episcopul urma să-i înmâneze un memoriu asupra doleanțelor episcopiei sale, între ele, localul propriu al seminarului, chiar și în condițiile în care se zvonea că guvernul se gândea la economii desființarea școlilor care nu au local propriu, categorie în care intra și seminarul constănțean. „Ei bine, o mai mare greșeală decât aceasta, n-ar fi în stare să facă nici un guvern, chiar dacă ar fi păgân”.

Pentru seminar, ministerul n-a dat „nici o centimă” și cu toate acestea, cu mijloace proprii, eparhia a întocmit planul și devizul necesar, le-a înmânat ministerului și serviciului tehnic superior, care le-au aprobat, a obținut, „prin dese stăruinți personale”, un spațiu pentru clădirea seminarului, a obținut piatra de la cariera Canara și, pentru a da un impuls ministerului, a adunat, prin Comitetele parohiale și liste de subscripții, cca 1 400 000 lei. Din păcate, Adunarea Eparhială s-a mărginit la controlul gestiunilor, lăsând pe umerii episcopului și Consiliului său promovarea intereselor economice și culturale. Episcopul a stimulat guvernele și a cerut ajutorul oamenilor politici locali, a convocat, de 2 ori, la Senat colegii din acest for și deputații.

Pentru a salva seminarul, în noiembrie 1930, Adunarea generală a părinților elevilor, profesorilor și membrilor Comitetului școlar a decis ca, în cazul în care statul nu se implică în problema instituției, să se recurgă la mijloacele de care dispune Comitetul școlar pentru cheltuielile materiale, iar salariile profesorilor să fie plătite de stat.

Chiar și cu sabia asupra capului, directorul seminarului și episcopul Constanței au continuat cruciada. În noiembrie 1930, cei doi fac demersuri în vederea mutării Seminarului în imobilul rămas liber prin desființarea Școlii normale de băieți din oraș.


Pe 13 noiembrie, Patriarhul îi scria episcopului Gherontie că a făcut intervenții stăruitoare pentru salvarea seminarului, dar fără a primi vreo promisiune. În aceeași zi, a fost dat și răspunsul de la Președinția Consiliului de Miniștri, care a răspuns sec, fără comentarii: „Fiind vremurile extrem de critice, trebue să consimțim cu toți la sacrificiile necesare crizei noastre economice”.


Prin decizia nr. 3337/1 ianuarie 1931, Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice desființează Seminarul Teologic din Constanța, din lipsă de local propriu. Instituția funcționa încă, pe spesele Comitetului școlar, până la finele anului școlar, adică până pe 1 iulie.


Bolnav fiind, episcopului Gherontie regreta, „cu lacrimi în ochi,... că nu poate să plece din nou, trimite de pe patul suferinței”, dar „că va trimite telegrame de protestare la Minister, la patriarhie, la M.S. Regele” .

Activitatea seminarului a continuat până la sfârșitul anului școlar. Pe 21 mai, episcopul era invitat să patroneze serbarea patronilor Seminarului. La rugămintea ministrului Instrucțiunii Publice și Cultelor, episcopul Gherontie a participat personal la ultimul examenul de absolvire de la Seminarul Teologic din Constanța.

Din septembrie 1931, Iulian Constantinescu cerea eliberarea cărții canonică și a altor acte, pentru a se transfera ca profesor definitiv la Seminarul monahal „Cernica”.

A urmat lupta pentru împărțirea „averii” seminarului. Episcopul s-a adresat Ministerului Instrucțiunii și Cultelor, solicitând să fie dată în primire Eparhiei „toată averea” pe care o deținuse instituția, pentru a nu se risipi. Intenția era ca, odată terminată construirea clădirii episcopale, când situația materială o permitea, să reînființeze cursul superior al seminarului sau o academie teologică, chiar numai cu banii eparhiei. Episcopul spera însă, în timp, să ridice și un local propriu pentru seminar, având deja 8 ha teren și un fond de peste un milion de lei strânși prin colectă publică.
Până atunci, acesta intenționa să folosească inventarul la Școala de Cântăreți bisericești. Ministerul ii lasă „averea” seminarului doar în păstrare. Episcopul s-a zbătut și ca suprafețele de teren obținute pentru construirea clădirii seminarului să fie declarate proprietate a Episcopiei Constanței. Răspunsul a fost negativ: conform legii, terenurile reintră în patrimoniul statului, adică al Ministerului Agriculturii, dar că, în schimb, Episcopiei i se va da o suprafață egală în comuna Tatlageac.

Elevii seminariști de la Constanța au fost repartizați, conform _Ordinului 146672/1931, la Seminarul din Dorohoi, fapt pentru care directorul acestuia a solicitat, în mai multe rânduri, fondul bănesc al fostului comitet școlar.

Seminarul a fost desființat în prima zi a anului 1931. Bunurile ce-i aparținuseră au fost împărțite. Faima sa a continuat însă. Drept dovadă, în 1934, un paroh din județul Hunedoara solicita primirea unui elev la acest seminar.

După o cruciadă - a episcopului Gherontie, în primul rând -, ce a durat comco ani, Seminarul Teologic „Sfinții Constantin și Elena” Constanța a fost desființat. După 1990, se va împlini visul episcopului Gherontie, prin înființarea unei secții, apoi, a unei facultăți de teologie la Universitatea „Ovidius” Constanța și prin reînvierea seminarului din Constanța, completat cu cel de la Tulcea.

Sursă foto: Arhivă Ionuț Druche

Despre Lavinia Dumitraşcu

Lavinia Dacia Dumitraşcu s-a născut la Constanţa pe data de 9.12.1966. A fost atrasă, în clasele generale, de gimnastică, a scris poezie, a frecventat cenaclurile constănţene, a publicat în reviste literare şi a luat premii. A ales însă istoria pentru că era fascinată de modul în care scotocea tatăl său, regretatul Gheorghe Dumitraşcu, prin arhive şi biblioteci pentru a „dezgropa“ ceea ce era îngropat şi uitat. A activat ca lector asociat la Universitatea „Ovidius“ Constanţa - Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice, iar anterior, ca preparator/lector univ. în cadrul Universităţii „Andrei Şaguna“ din Constanţa. Din 2005 şi până în prezent este muzeograf 1 A în cadrul Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa. 
  
Citeşte şi: 
 
Colaborare ZIUA de Constanţa Istoricul Lavinia Dumitraşcu vă invită să descoperiţi Dobrogea după momentul Unirii cu Ţara (document)
 
Interviu online Lavinia Dumitraşcu a rememorat revolta pe care a simţit-o când lui Gheorghe Dumitraşcu i-a fost refuzat de penelişti titlul de cetăţean de onoare al Constanţei
 
Din nou, despre cei mai loiali minoritari ai statului român - turcii şi tătarii dobrogeni - 1878-1914 (galerie foto)