Vasile Vasilescu, preotul militar din Hârşova rămas în Basarabia la sfârşitul Primului Război Mondial (galerie foto)

Pe 1 august 1910 a fost numit preot paroh la Hârşova, judeţul Constanţa, preotul Vasile Vasilescu, transferat aici de la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Măcin, judeţul Tulcea. Încă de la Măcin, preotul Vasilescu a reuşit să se facă remarcat prin bogata activitate pastoral-administrativă, evidenţiată chiar de episcopul Nifon al Dunării de Jos - Galaţi, la transferarea lui la Hârşova.
 
La şase ani după numirea la Hârşova, în august 1916, România intră în luptele Primului Război Mondial, iar preotul Vasile Vasilescu pleacă pe front, în calitate de preot militar la Spitalul Mobil Nr. 9.
 
Din puţinele documente din acea vreme ale Parohiei Hârşova, care se păstrează în Arhiva Arhiepiscopiei Tomisului, reiese că preotul Vasilescu era interesat încă din anul 1915 de soarta românilor refugiaţi din Ardeal, prinşi în război înaintea noastră. Astfel, pe 25 decembrie 1915, de Crăciun, în urma unei colecte, strânge o sumă pe care o direcţionează către „Mensa Ardelenilor“, o instituţie înfiinţată în Bucureşti special pentru ajutorarea refugiaţilor.
 
Este relevant, în acest sens, procesul-verbal încheiat de preotul Vasilescu în urma strângerii de fonduri:
 
„Proces Verbal, Anul 1915 luna Decembrie în 25.
 
Noi, Iconomul Vasile Vasilescu parohul bisericii Sf. Ierarh Nicolae din oraşul Hârşova judeţul Constanţa, faţă de evenimentele cari, prin felul lor au produs în lume atâta jale;
 
Având în vedere că, în Ardeal şi ţinuturile vecine pe unde locuiesc români, populaţia a ajuns în mare lipsă din cauza războiului;
 
Cunoscând că o parte din populaţia română din acele ţinuturi a trecut cum a putut Munţii Carpaţi, refugiindu-se în satele şi oraşele din ţara noastră;
Luând cunoştinţă că cei mai mulţi din aceşti români refugiaţi s-au îngrămădit în Bucureşti, unde oameni de bine dintre românii pioşi şi miloşi au înfăptuit instituţii de binefacere prin acţiunea cărora să le poată veni în ajutor;
 
Cunoscând din ziare că tot în Bucureşti s-a înfiinţat, prin mijlocirea unor bune şi miloase doamne române, aşa-zisa «Mensa Ardelenilor», unde bieţii români refugiaţi pot fi hrăniţi în comun cu mâncare, atât de necesară fiinţei omeneşti;
 
Subsemnatul cunoscând toate acestea şi dându-mi perfect seama cât de grea e viaţa cuiva care e departe de vatra sa, părăsită şi aceasta de frica şi groaza duşmanului secular, am considerat că în acest timp de mare şi veselă sărbătoare pentru românii din regatul liber, iar pentru ceilalţi din contră, de mare jale, chiar azi în ziua de Crăciun, am dispus punerea unui «Disc» în biserică, care, în urma unui călduros apel adresat de subsemnatul pioşilor creştini ce erau de faţă la serviciul divin, a fost acoperit cu frumoasa sumă de Lei 78 bani 15 (adică şapte zeci şi opt lei, bani 15), care s-au şi trimis domnului Administrator al Casei Bisericii, cu rugămintea de a-i înmâna Comitetului instituit ad-hoc pentru «Mensa Ardelenilor».
Drept care am încheiat prezentul proces-verbal în dublu exemplar“.
 
Trei zile mai târziu, pe 28 decembrie 1915, preotul Vasilescu îl înştiinţa pe episcopul Nifon al Dunării de Jos - Galaţi despre acţiunea de ajutorare a refugiaţilor întreprinsă în parohia sa:

 
„Hârşova, 28 Decembrie 1915.
 
Prea Sfinţite Stăpâne, Faţă cu înspăimântătoarele evenimente ce se produc zilnic şi din ce în ce mai grozav în jurul nostru, din care cauză, vârtejul de foc mistuitor a cuprins şi pe fraţii noştri români din Ardeal şi ţinuturile vecine;
 
Subsemnatul luând cunoştinţă din ziare că în Bucureşti s-a înfiinţat o instituţie ad-hoc, «Misiunea Ardelenilor», unde prin stăruinţa unui comitet de doamne române se procură masa în comun la toţi bieţii români refugiaţi în ţara noastră;
 
Cu cel mai profund respect am onoarea a vă supune la cunoştinţă că, chiar în ziua de Crăciun, am pus un disc în biserică, care, în urma unui călduros apel ce am făcut pioşilor creştini ce erau de faţă la serviciul divin, a fost acoperit cu suma de Lei 78,15, sumă care s-a şi înaintat la destinaţie.
Faptul acesta fiind produs în public, am crezut de a mea datorie să-l supun şi la cunoştinţa Prea Sfinţiei Voastre, pentru care cu cel mai profund respect Vă înaintez, aici alăturat, un exemplar de proces-verbal ce am încheiat cu această ocazie.
 
Paroh Iconom V. Vasilescu
Preasfinţitului Episcop Nifon al Dunării de Jos“.
 
După ce România a intrat în război, în august 1916, preotul Vasilescu a plecat pe front cu inima înflăcărată pentru făurirea României Mari, fiind mobilizat la Spitalul Mobil Nr. 9. Aici a dat dovadă de aceleaşi calităţi ca în parohiile unde a slujit, fiind remarcat, şi de această dată, de superiorii săi, atât bisericeşti, cât şi militari. Aflăm astfel, din lucrarea „Activitatea preoţilor de armată din campania 1916-1918“, alcătuită de preotul Constantin Nazarie, protopopul preoţilor din armată, că:
 
„Preotul Vasilescu Vasile, Hârşova, de la Spitalul Mobil 9, are calităţi de vrednicie şi devotament, alături de virtuţi de adevărat ostaş, care cinstesc deopotrivă pe preot şi înalţă pe ostaş. A trecut totdeauna peste datorie şi nu a fost numai purtător de cuvânt al bisericii, ci a fost în mijlocul oştenilor, oştean el însuşi cu fapta şi cu cuvântul. Când spitalul nostru avea zilnic 800 de bolnavi, el a stat totdeauna în mijlocul lor, dând exantematicilor chiar ajutor medical, în mijlocul dezastrului, care ocupa pe medici în toate părţile. Când spitalul a fost lipsit de căpitanul comandant, el, cu sufletul ostăşesc, de care a dat totdeauna dovadă, a luat cu bărbăţie conducerea trupei. În această calitate a adus formaţiei servicii nepreţuite. Când spitalul a trecut pe front, el, cel dintâi primea răniţii la sosirea în spital. Vrednicia cu care a îndeplinit această sarcină a încurajat pe subsemnatul să-i dea prin ordin de serviciu rolul de a primi răniţii şi de a le face îndrumare către diferite categorii de răniţi în spital. A fost un ajutor imens medicilor, care faţă de valul nesfârşit al răniţilor, aveau în preotul Vasilescu un ajutor inimos şi priceput. Am văzut la preotul Vasilescu calităţi de vrednicie şi devotament, care fac cinste bisericii. Totdeauna în mijlocul răniţilor, preotul Vasilescu este pentru noi pilda adevăratei înţelegeri a misiunii preoţeşti şi care dorim să poată fi oricând arătată ca atare pentru binele Bisericii şi al Ţării (Dr. Ştefănescu)“.
 
La sfârşitul războiului, ajuns cu trupa în Basarabia, preotul Vasile Vasilescu a cerut autorităţilor bisericeşti să îl lase să rămână preot în Basarabia, fiind transferat la Chişinău. În stadiul de cercetare întreprins până acum, nu am reuşit să identificăm biserica unde a fost transferat preotul Vasilescu şi nici activitatea sa pe mai departe. Pe 1 ianuarie 1918 a fost avansat la gradul de căpitan asimilat.
 
Bibliografie
 
Arhiva Arhiepiscopiei Tomisului, Dosar Parohia Sf. Nicolae, Hârşova, 1910-1922, Caseta 94, Dosar 7.
Nazarie, Constantin, iconom, Activitatea preoţilor de armată din campania 1916-1918, Bucureşti, 1920
 
Sursă foto: https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/imagini-inedite-de-pe-frontul-romanesc-in-primul-razboi-mondial
 
Despre Ionuţ Druche
 
Ionuţ Druche s-a născut pe 16.12.1982 în Constanţa. Este absolvent al Şcolii Generale nr. 9 „Ion Creangă“ din Constanţa, al Grupului Şcolar Industrial Construcţii de Maşini din Constanţa şi al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Apostol Andrei“ din Constanţa, promoţia 2005. Din anul 2007 lucrează în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, iar în prezent ocupă postul de director al Editurii Arhiepiscopiei Tomisului şi pe cel de redactor-şef al revistei „Tomisul Ortodox“, publicaţie de cultură şi spiritualitate a Arhiepiscopiei Tomisului. Preocupat de istoria contemporană a vieţii bisericeşti din Dobrogea, Ionuţ Druche a organizat din 2010 şi până în prezent mai multe comemorări şi simpozioane. De asemenea, este autor şi coautor a mai multor cărţi şi articole.
 
Citeşte şi:
 
Colaborare ZIUA de Constanţa Ionuţ Druche, directorul Editurii Arhiepiscopiei Tomisului, despre istoria contemporană a vieţii bisericeşti din Dobrogea
 
Interviu online cu Ionuţ Druche, directorul Editurii Arhiepiscopiei Tomisului şi redactor-şef al revistei „Tomisul Ortodox“ „Ca un detectiv, am căutat zeci de familii ale vechilor preoţi dobrogeni“

Memoriul preotului militar Vişan Ioachim de la Spitalul Mobil nr. 6