Sfinţii Cuvioşi Ioan Casian şi Gherman din Dobrogea

,,Făcându-vă călugări, v-aţi dăruit lui Dumnezeu, şi luminând cu faptele voastre cele bune, cuvioşilor Casian şi Gherman, ca soarele aţi strălucit cu lumina învăţăturilor voastre cele dumnezeieşti luminând inimile celor care pururi vă cinstesc. Pentru aceasta, cu deadinsul, rugaţi-vă lui Hristos Dumnezeu pentru cei ce vă laudă pe voi cu dragoste fierbinte” (condacul la slujba Utreniei).
Când Evanghelia a început să se propovăduiască şi să rodească Sfinţi, zeii mitologiei greceşti şi romane au început să se sfărâme. Odinioară Chivotul Legii Vechi a fost ascuns în capiştea lui Dagon de filisteni şi peste noapte idolii au căzut după soclurile lor, semn că Dumnezeu nu mai suporta fărădelegea.



,,Între Cer şi pământ”, din  muntele Olimp  şi peste  cele Şapte colinele  ale Romei antice s-a dat această ,,luptă” cu duhurile nevăzute, pentru ca omul să-L cunoască pe Dumnezeu.
,,Ca unii care au schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună şi s-au închinat şi au slujit făpturii, în locul Făcătorului, Care este binecuvântat în veci, amin!” (Romani I,23).
A întemeiat Fiul Lui Dumnezeu Biserica, ca lumea să fie adusă la liman prin slujire şi dragoste, şi să avem parte de ,,Cer nou şi Pământ nou”. Pentru a nu fi singuri în lupta cu cel rău Treimea Sfântă ne-a dat în ajutor înger păzitor şi a ,,plămădit” Sfinţii.
În această zi de 28 februarie, Ortodoxia românească sărbătoreşte pe Sfinţii Cuvioşi Gherman şi Ioan Casian, ca să nu  uităm că Dobrogea noastră stă plină de istorie şi mărturii sfinte.
Ca o bornă kilometrică podişul Casimcei din Cheile Dobrogei te obligă să ,,măsori” drumul şi timpul, urmând ,,paşii” Sfinţilor care au vieţuit pe aceste meleaguri, în Sciţia Minor. Aici s-a aprins făclia monahismului şi au deschis Evanghelia, propovăduindu-L pe Iisus Hristos Mântuitorul. Dovezile arheologice mărturisesc, iar Sfântul Lăcaş şi peştera primesc certificatul sfinţeniei şi al duhovniciei. Natura cu dealurile şi stâncile ei, localnicii şi împrejurimile; totul aparţine ,,neamului casienilor” care a rodit aceste vlăstare Sfinte, pildă  monahismului apusean. În lucrarea intitulată ,,Convorbiri cu Părinţii’, aflăm că Sf.Casian şi Sf.Gherman se împrieteniseră din şcoală şi au pornit apoi la oastea romană, după care au intrat în viaţa călugărească şi cea pustnicească. În jurul anului 380 ajung la Betleem, unde se ostenesc vreme de 14 ani şi după aceea ,,aleargă” în pustietatea marilor vieţuitori din Teba Egiptului, pentru a-şi întări virtuţile.
În deşertul încins simt nostalgia şi dorul de casă, de moşia străbună a părinţilor noştri: Patria. Din această carte se conturează profilul duhovnicesc a celor doi Sfinţi străromâni: ,,primii isihaşti de la noi”.
Cuviosul Gherman având rostul întrebărilor teologice, cu teme precise; păcatul nu poate fi stârpit decât prin post şi rugăciune.
,,Cu ostenelile tale, cu privegheri neîncetate, cu rugăciune şi post te-ai nevoit Cuvioase Părinte Gherman, împreună cu Sfântul Ioan Casian, din pământul Dobrogei odrăslind; şi curgerile harului preoţesc, cu rugăciunile Sfântului Ioan cel cu Gură de Aur, te-ai învrednicit a le primi. Bogăţie de daruri duhovniceşti din Ţara Sfântă, prin osârdie ai agonisit şi prin aceasta pe mulţi ai învrednicit pe Hristos a urma. Pentru aceasta părinte al Dobrogei roagă pe Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre” (tropar).
Arheologul Vasile Pârvan în anul 1912 descifrează scrierea grecească „Όροι Κασιάνουν Και Σπηλούχα”, adică: „Hotarele Casienilor şi Peşteruca” şi astfel s-a găsit Peștera Sfântului Ioan Casian în ţinutul dobrogean, iar Ghenadie ucenicul său ne spune că Sf.Cuvios Ioan Casian era ,,scit” de la Pontul Euxin.
S-a născut dintr-o familie creştină de vază, (aprox. anul 360), poate chiar la Tomis, primind o educaţie aleasă şi de tânăr intră în monahism, retrăgându-se ca vieţuitor în aşezarea monahală care-i poartă numele şi care l-a instruit teologic. Sunt nu doar pelerini, ci nevoitori în Ţara Sfântă şi Egipt urmând ,,cărarea” anahoreţilor din pustietate, asceza şi rugăciunea. S-au întors la Constantinopol, unde în jurul anului 400 Gherman este preoţit şi Casian diaconit de către patriarhul Sf. Ioan Gură de Aur. Istoricul Sozomen ne spune că până la anul 404 ei rămân în capitala Bizanţului şi sunt ucenici apropiaţi Sfântului Ioan Hrisostom, care este trimis în exil de împărăteasa Eudoxia. Pentru acest motiv vor ajunge la Roma să ceară sprijin papei Inocenţiu (401-417), pentru ca patriarhul să fie repus în drepturi.
Sf.Gherman ar fi murit la Roma în preajma anului 415 şi în ,,Convorbirile cu Părinţii pustiei” Sf. Casian îl numeşte pe prietenul său Gherman ,,Sfânt”, datorită vieţii sale pline de sfinţenie, cât şi pentru cultura teologică.
Atunci Sf. Ioan Casian se îndreaptă spre Marsilia unde ctitoreşte mânăstirea Sfântul Victor şi Sfântul Sotiros, având reguli şi o viaţă chinovială aspră ce păstra  trăirea patristică a Sf. Părinţi din Orient şi Răsărit.
Râvna misiuni sale aduce respectul şi prietenia Papei, care l-ar fi hirotonit şi apoi l-a trimis misionar pentru încreştinarea galilor.
,,Încuviinţându-te tu lui Dumnezeu te-ai dăruit şi luminându-te cu felurite bunătăţi Casiene, ai strălucit ca soarele, luminând neîncetat inimile tuturor celor ce te cinstesc, cu lumina dumnezeieştile tale învăţături. Roagă-te lui Dumnezeu..., pentru cei ce cu dragoste fierbinte te laudă” (sedelnă).
În aceste locuri la anul 435 îşi dă obştescul sfârşit, fiind socotit întemeietorul monahismului apusean, drept pentru care Biserica Catolică îl sărbătoreşte la 23 iulie. Opera sa teologică este cunoscută în lumea creştină şi vorbeşte ,,Despre aşezămintele monastireşti cu viaţă de obşte şi despre leacurile celor opt păcate principale,” ,,Convorbiri cu părinţii” şi ,,Despre Întruparea Domnului”.
Continuând vatra duhovnicească a aşezământului Casienilor (355 d.Hr.), Biserica noastră Ortodoxă nu a despărţit prietenia lor niciodată şi ca realitate istorică a păstrat faptele şi sfinţenia ca într-o icoană sfântă, iar din anul 1992 Sfinţii Cuvioşi Ioan Casian şi Gherman sunt rânduiţi cu slujbă şi pomenire în Sinaxar şi Calendar. 
Credinţa şi spiritualitatea neamului românesc ţin veşnică ,,Lumina lui Hristos" în această ,,Candelă" a Sfinţilor la Tomis.
,,Căci împotriva adevărului n-avem nici o putere; avem pentru adevăr. Sfinţii toţi vă îmbrăţişează. Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi toţi! (II Corinteni XIII, 9-13).