Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:27 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Scurt istoric al Parohiei „Adormirea Maicii Domnului“ din Mangalia

ro

07 Jul, 2018 00:00 7490 Marime text
Duminică, 19 iulie 1992, Înaltpreasfinţitul Lucian, arhiepiscopul Tomisului, împreună cu un sobor de preoţi, înconjuraţi de credincioşi şi autorităţile locale, au sfinţit piatra de temelie a celei de-a doua biserici din Mangalia, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“.
 
Odată cu dezvoltarea localităţii, dar şi cu formarea noului cartier „al coloniştilor“, s-a simţit nevoia ridicării unui al doilea lăcaş de cult în Mangialia, deoarece biserica veche, cu hramul „Sfântul Gheorghe“, devenise neîncăpătoare.
 

 
Încă de la început au fost propuse două locuri pentru construirea noii biserici, unul în apropierea spitalului şi cel de-al doilea în cartierul „coloniştilor“, în apropierea cimitirului oraşului, loc care, în cele din urmă, a fost ales.
 
Astfel, în august 1992, la propunerea credincioşilor, dar şi a preotului Vasile Nartea, parohul bisericii vechi din Mangalia, permanenţa Arhiepiscopiei Tomisului, înfiinţează Parohia Mangalia II şi îl numeşte responsabil cu derularea lucrărilor la viitoarea biserică pe preotul Nicolae Controloru, slujitor în acea perioadă tot la biserica „Sfântul Gheorghe“ din Mangalia.
 
Momentul sfinţirii pietrei de temelie a viitoarei biserici „Adormirea Maicii Domnului“ a rămas posterităţii descris de preotul vicar de atunci, Constantin Lungu, într-un raport către Înaltpreasfinţitul Lucian, arhiepiscopul Tomisului:
Cu adâncă smerenie refer în cele ce urmează în legătură cu slujba de sfinţire a locului şi Sfintei Cruci unde se va construi noua biserică cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“, în municipiul Mangalia. Noua biserică urmează a se realiza lângă cimitir, unde s-a repartizat o suprafaţă de cca 3.000 de mp de către fostul C.A.P. şi cu aprobarea primăriei locale. Slujba a avut loc duminică, 19 iulie 1992

 
Au participat următorii preoţi: Nartea Vasile, Controloru Nicolae, p.c. protoiereu de Constanţa, pr. Costache Aurel şi Andrei Aurel de la parohia Limanu. A fost de faţă domnul profesor Adrian Rădulescu împreună cu soţia sa. Slujba s-a oficiat în prezenţa unui număr de circa 200 de credincioşi.
Înaltpreasfinţia Voastră a-ţi arătat importanţa momentului şi a-ţi lăudat această iniţiativă şi i-aţi îndemnat la eforturi pentru realizarea sfântului lăcaş de închinăciune.
 
P.C. Nartea Vasile a prezentat o scurtă istorie a lăcaşurilor de cult din Mangalia, arătând că a mai existat o biserică, monument istoric, dar care prin anii 50 a fost demolată. În localitate se resimte unui nou locaş şi s-a angajat să depună eforturi pentru realizarea acestuia. P.C. Sa a propus un comitet de iniţiativă pentru realizarea fondurilor.
 
Domnul Profesor Adrian Rădulescu a vorbit despre istoria localităţii Mangalia şi importanţa acesteia unde a existat în vechime şi o episcopie şi şi-a exprimat bucuria construirii unui nou lăcaş de cult pentru necesităţile religioase ale credincioşilor“.
 
Primul Comitet de construcţie a bisericii a fost compus din: preotul Vasile Nartea, preotul Nicolae Controloru, domnul Bădiu, domnul  Rîţcu, domnul Ion Cobuz, domnul Radu Doicaru şi domnul Ion Bârzan.
 
Lipsa fondurilor a îngreunat construirea noii biserici, motiv pentru care membrii comitetului parohial au propus Arhiepiscopiei Tomisului construcţia unui paraclis în care enoriaşii să se roage până la finalizarea bisericii mari. Demersul comitetului parohial a fost aprobat de Arhiepiscopia Tomisului, iar în anul 1996, Înaltpreasfinţitul Lucian, arhiepiscopul Tomisului, a sfinţit paraclisul parohiei, cu hramul „Sfântul Cuvios Gherman“ din Dobrogea.
 
Ziua de 22 februarie 2008 cade ca un trăsnet peste parohia „Adormirea Maicii Domnului“, deoarece, la doar 49 de ani, preotul paroh Nicolae Controloru se mută la cele veşnice.

Preotul Nicolae Controloru s-a născut în ziua de 21 iunie 1959 în oraşul Roman, jud. Neamţ, din părinţii Mihai şi Aneta. A absolvit Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ şi Facultatea de Teologie din Bucureşti. S-a căsătorit cu Maria Diaconaşu pe 5 iulie 1980. A fost hirotonit diacon şi preot în zilele de 15 şi 17 august 1980 de episcopul Eftimie al Romanului şi Huşilor, pe seama parohiei Băcani, jud. Vaslui. La 1 iulie 1984 a fost transferat la parohia Cerna din jud. Tulcea, unde a slujit până la 1 aprilie 1989, când a fost transferat la biserica „Sfântul Gheorghe“ din Mangalia. În ziua de 8 iulie 1996 a fost numit preot paroh al parohiei „Adormirea Maicii Domnului“ din Mangalia. A fost hirotesit iconom-stavrofor de Înaltpreasfinţitul Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, pe 9 aprilie 2002.
 
În momentul trecerii la Domnul a părintelui Nicolae Controloru, lucrările bisericii mari ajunseseră până deasupra ferestrelor, iar misiunea de a duce la bun sfârşit construcţia lăcaşului de cult a revenit preoţilor Puiu Romeo Toma şi Viorel Rusu, care s-au ocupat şi de renovarea paraclisului şi a casei parohiale.
 
Astăzi, biserica mare a parohiei este finalizată în exterior, urmând ca în perioada ce urmează să fie împodobită cu toate cele necesare săvârşirii serviciului divin.
 
Azi, preoţii parohiei sunt:
 
Preotul paroh Răzvan Neagu
 
Preotul Viorel Rusu
 
Bibliografie:              
Arhiva Arhiepiscopiei Tomisului, Caseta 14, Dosar 76, Mangalia II
 
Sursă foto: Arhiva Arhiepiscopiei Tomisului, Ionuţ Druche
 
Despre Ionuţ Druche
 
Ionuţ Druche s-a născut pe 16.12.1982 în Constanţa. Este absolvent al Şcolii Generale nr. 9 „Ion Creangă“ din Constanţa, al Grupului Şcolar Industrial Construcţii de Maşini din Constanţa şi al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Apostol Andrei“ din Constanţa, promoţia 2005. Din anul 2007 lucrează în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, iar în prezent ocupă postul de director al Editurii Arhiepiscopiei Tomisului şi pe cel de redactor-şef al revistei „Tomisul Ortodox“, publicaţie de cultură şi spiritualitate a Arhiepiscopiei Tomisului. Preocupat de istoria contemporană a vieţii bisericeşti din Dobrogea, Ionuţ Druche a organizat din 2010 şi până în prezent mai multe comemorări şi simpozioane. De asemenea, este autor şi coautor a mai multor cărţi şi articole.
 
Citeşte şi:

Colaborare ZIUA de Constanţa Ionuţ Druche, directorul Editurii Arhiepiscopiei Tomisului, despre istoria contemporană a vieţii bisericeşti din Dobrogea

Interviu online cu Ionuţ Druche, directorul Editurii Arhiepiscopiei Tomisului şi redactor-şef al revistei „Tomisul Ortodox“ „Ca un detectiv, am căutat zeci de familii ale vechilor preoţi dobrogeni“

Preoții Catedralei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța între anii 1951 și 2001

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii