Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:36 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Preotul Vasile Nartea, 50 de ani în slujba Bisericii, la Mangalia (galerie foto)

ro

04 Aug, 2018 00:00 4530 Marime text
Preotul Vasile Nartea s-a născut pe 6 martie 1913, în satul Cotu Ciorii, judeţul Buzău, din părinţii Tatu şi Ileana. Şcoala primară a absolvit-o în satul natal, seminarul teologic l-a urmat la Buzău, iar facultatea de teologie, la Cernăuţi. Pe 8 mai 1937 s-a căsătorit cu Laurenţia Aldea, din comuna Saraiu, judeţul Constanţa.
 

 
Între 1934 şi 1940 a fost pedagog la Liceul Industrial de Băieţi din Constanţa, iar pe data de 1 iulie 1940 a fost numit preot la parohia Arsa, judeţul Constanţa. Pe 1 decembrie 1942 a fost transferat la biserica „Sfântul Gheorghe” din Mangalia, unde a slujit până la trecerea sa la Domnul, în anul 1993.
 
Având ca filială şi satul 2 Mai, preotul Vasile Nartea a construit în acest sat o bisericuţă, la sfinţirea căreia, pe 5 septembrie 1976, a fost hirotesit iconom-stavrofor.
 
Într-un proces-verbal de inspecţie din anul 1950, păstrat în Arhiva Arhiepiscopiei Tomisului, preotul Stelian Popa, protoiereul Circularei Mangalia, îl descria pe preotul Nartea astfel:
Preotul Vasile Nartea este un bun liturghisitor, un bun predicator şi un bun gospodar, dovedind spirit de iniţiativă în conducerea şi activitatea pastorală, lucruri constatate şi de celelalte organe de inspecţie. Este activ în conferinţele pastorale pe care le prezidează”.
 
Între 15 august 1952 şi 26 aprilie 1953 a fost reţinut pentru cercetări de regimul comunist şi închis la Capul Midia. După eliberare s-a adresat Episcopiei Dunării de Jos, rugându-l pe preasfinţitul Chesarie să îi permită întoarcerea în parohia Mangalia:

 
Subsemnatul preot Vasile T. Nartea, de la parohia Mangalia, regiunea Constanţa, reţinut pe ziua de 15 VIII 1952 şi pus în libertate pe ziua de 26 IV 1953 conform biletului de eliberare nr. 2535/1953 (...), bilet care cuprinde menţiunea că pot munci în întreprinderile de stat sau particulare şi că urmează să mă stabilesc pe str. Mihai Viteazu, nr. 5 în Mangalia, respectuos vin înaintea Preasfinţiei Voastre, rugându-vă să binevoiţi a dispune să fiu repus în drepturi (...)”.
 
În urma acestei cereri, preotul Nartea a fost numit, din nou, la parohia unde slujise deja de zece ani.
 
Tot în Arhiva Arhiepiscopiei Tomisului se păstrează un memoriu de activitate scris de preotul Nartea, din care reiese o parte din activitatea sa pastoral-administrativă:
Ca preot în parohia Arsa, am transformat o biserică baptistă părăsită în biserică ortodoxă şi am activat ca preşedinte al Cercurilor preoţeşti, calitate pe care am deţinut-o şi ca preot la Mangalia. Tot în acest timp am publicat în revista eparhială Tomis numeroase articole cu caracter teologic (...).
 
Ca preot ajutător la parohia Mnagalia am construit în filiala 2 Mai o încăpătoare casă de rugăciuni şi am dus luptă pentru lămurirea credinţei ortodoxe. Deasemeni, am împrejmuit cu gard de piatră curtea bisericii din Mangalia.
 
Ca paroh la Mangalia am funcţionat şi ca preşedinte al Conferinţelor protopopeşti pe plaşă, până la împărţirea administrativă pe raioane. Am cumpărat şi renovat o casă parohială, am învelit biserica din nou şi am colectat bani pentru pictură. Am fost preşedintele Centrului Cultural mai multă vreme în oraş.
 
Am introdus cântarea omofonă în biserică şi am combătut prin predici relele sociale.

 
Am condus cu multă pricepere şi sârguinţă gospodăria şi contabilitatea bisericii, lucru care reiese din procesele-verbale prin care am fost evidenţiat în urma inspecţiilor contabile făcute de organele din partea Ministerului Cultelor şi Sfintei Episcopii. Am colaborat tot timpul cu organele parohiale şi am răspuns cu promptitudine ordinelor organelor superioare bisericeşti (...)”.
 
Între 1 februarie şi 31 iulie 1944, preotul Nartea a fost pe front alături de Regimentul 8 Dorobanţi, în calitate de confesor, fiind ulterior ridicat la gradul de preot-căpitan. Preotul Vasile Nartea a murit pe 1 septembrie 1993 şi este înmormântat în curtea bisericii. În parohia Mangalia a slujit peste 50 de ani, remarcându-se ca unul din cei mai reprezentativi preoţi ai bisericii „Sfântul Gheorghe” de la întemeierea ei până azi.
 
Bibliografie
 
Arhiva Arhiepiscopiei Tomisului, Dosar Preot Nartea Vasile
 
Sursă foto: Ionuţ Druche
 

Despre Ionuţ Druche

Ionuţ Druche s-a născut pe 16.12.1982 în Constanţa. Este absolvent al Şcolii Generale nr. 9 „Ion Creangă“ din Constanţa, al Grupului Şcolar Industrial Construcţii de Maşini din Constanţa şi al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Apostol Andrei“ din Constanţa, promoţia 2005. Din anul 2007 lucrează în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, iar în prezent ocupă postul de director al Editurii Arhiepiscopiei Tomisului şi pe cel de redactor-şef al revistei „Tomisul Ortodox“, publicaţie de cultură şi spiritualitate a Arhiepiscopiei Tomisului. Preocupat de istoria contemporană a vieţii bisericeşti din Dobrogea, Ionuţ Druche a organizat din 2010 şi până în prezent mai multe comemorări şi simpozioane. De asemenea, este autor şi coautor a mai multor cărţi şi articole.
 
Citeşte şi:
 
Colaborare ZIUA de Constanţa Ionuţ Druche, directorul Editurii Arhiepiscopiei Tomisului, despre istoria contemporană a vieţii bisericeşti din Dobrogea
 
Interviu online cu Ionuţ Druche, directorul Editurii Arhiepiscopiei Tomisului şi redactor-şef al revistei „Tomisul Ortodox“ „Ca un detectiv, am căutat zeci de familii ale vechilor preoţi dobrogeni“
 
Ioachim Vasile, preotul din Basarabia care a slujit peste 30 de ani la Poarta Albă (galerie foto)
 
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii