Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:05 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Preoţi şi biserici la sat Parohia Răzoarele, judeţul Constanţa (galerie foto)

ro

23 Feb, 2019 00:00 6000 Marime text
Satul Răzoarele este situat la 102 km de oraşul Constanţa, pe drumul ce leagă localităţile Băneasa şi Oltina. Din mărturiile bătrânior, consemnate de preotul Vasile Zamfirescu în anul 1967, prima vatră a satului era locuită doar de turci şi se afla în apropierea unei păduri de stejar, plină de uscături. Aceştia au numit satul „Kuruorman”, care însemna „pădure uscată”. Principalele ocupaţii ale turcilor erau agricultura şi creşterea vitelor.
 


Primii locuitori români au fost împroprietăriţi imediat după Războiul de Independenţă. Aceştia erau din părţile Olteniei şi ale Buzăului. Între 1904 şi 1906, în Răzoarele au fost împroprietăriţi şi veterani ai războiului. La fel ca în toată Dobrogea, relaţiile dintre musulmanii şi creştinii din Răzoarele erau dintre cele mai bune şi frumoase.
 
În anul 1925, mai-marii satului au luat hotărârea de a începe demersurile pentru construirea unei şcoli şi a unei biserici, în acest sens obţinând toate aprobările de la oficialităţi. Pentru biserică a rămas însă problema fondurilor, fiind organizate mai multe colecte prin satele învecinate. Abia zece ani mai târziu, în 1935, a fost pusă piatra de temelie a bisericii, care a fost construită în partea de nord a satului, de meşteri locali. Potrivit părintelui Florin Iftimie, actualul paroh din Răzoarele, biserica „Adormirea Maicii Domnului” a fost construită cu temelie din piatră, adusă de săteni cu căruţele trase de boi de la o carieră de piatră de peste graniţa actuală cu Bulgaria, din localitatea Cranova, apoi a fost ridicată din chirpici făcuţi de săteni şi acoperită cu ţiglă.
 
Lăcaşul de cult a fost pictat în stil bizantin în anul 1937, de Ion Dobrescu din Silistra, fiind sfinţită în acelaşi an de Gherontie Nicolau, episcopul Constanţei.
 
Odată cu dezvoltarea satului s-a simţit nevoia construcţiei unei biserici mai mari, dar piatra de temelie a actualei biserici „Naşterea Maicii Domnului” din Răzoarele a fost pusă abia în anul 1996.
 
Părintele paroh Florin Iftimie precizează că noua biserică a fost construită în formă de cruce, iar finalizarea lucrărilor a fost realizată în anul 2002, când, pe 8 septembrie, a fost sfinţită de către Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. În urma lucrărilor de pictură, realizate în tehnică „fesco” de preotul Mihai Gheorghe, sub coordonarea preotului Florin Iftimie, biserica a mai fost sfinţită o dată, pe 4 iulie 2015, tot de Înaltpreasfinţitul Teodosie. Printre principalii ctitori ai sfântului lăcaş se numără domnul Marin Costea, fost primar al Comunei Oltina, şi membrii Consiliului Local al Primăriei Oltina. Lucrările de construcţie s-au desfăşurat sub supravegherea meşterului Nicolae Mustaţă.
 
Printre preoţii care au slujit în parohia Răzoarele îi putem aminti pe preotul Rădulescu Tudor, preotul Nuţu Alexandru, preotul Zamfirescu Vasile, preotul Diacu Ştefan, preotul Ţăranu Stelian-Ioan, preotul Mototol Gabriel şi preotul Nedea Dumitru. În perioada comunistă şi câţiva ani după Revoluţie, satul Răzoarele a fost filie a Parohiei Lipniţa.
 

Preotul paroh Florin Iftimie


 
Preotul Florin Iftimie s-a născut pe 8 septembrie 1979 la Constanţa, din părinţii Ioan şi Ana Iftimie, fiind cel mic din cei doi băieţi ai familiei. După absolvirea Şcolii Gimnaziale nr. 40 şi a Grupului Şcolar de Marină din Constanţa, a urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Constanţa, promoţia 2003. Pe 27 iulie 2002 s-a căsătorit cu Ionela Pancu, cu care are trei copii. Pe 23 august 2003 a fost hirotonit preot pe seama parohiei Răzoarele, de Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. Între anii 2008 şi 2010 a urmat cursurile de master, secţia Practică Liturgică, din cadrul Facultăţii de Teologie din Constanţa.
 
Printre activităţile întreprinse de părintele Florin Iftime în Parohia Răzoarele se numără: montarea unei centrale termice în biserică, construcţia casei parohiale, schimbarea acoperişului bisericii în anul 2008, pictarea bisericii între 2011 şi 2014, înzestrarea bisericii cu strane şi policandre noi etc.
 
În toţi aceşti ani, părintele Florin s-a implicat efectiv în bunul mers spiritual al comunităţii, în mod special prin faptul că, odată cu finalizarea casei parohiale, a locuit în sat, alături de familia sa. Fiind pentru o perioadă şi profesor de religie în Răzoarele, părintele Florin a organizat în parohie un cor bisericesc.
 
Pentru întreaga activitate în ogorul Bisericii, pe 4 iulie 2015, cu ocazia sfinţirii picturii bisericii din Răzoarele, părintele Florin Iftimie a fost hirotesit iconom-stavrofor de Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
 
Bibliografie
 
Arhiva Arhiepiscopiei Tomisului, Registru Inventar Parohia Lipniţa, Filiala Răzoarele, 1967
Arhiepiscopia Tomisului la început de secol XX. Protoieria Altinum, Editura Arhiepiscopiei Tomisului, Constanţa, 2016
 
Sursă foto: Arhiva Arhiepiscopiei Tomisului
 
Despre Ionuţ Druche

Ionuţ Druche s-a născut pe 16.12.1982 în Constanţa. Este absolvent al Şcolii Generale nr. 9 „Ion Creangă“ din Constanţa, al Grupului Şcolar Industrial Construcţii de Maşini din Constanţa şi al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Apostol Andrei“ din Constanţa, promoţia 2005. Din anul 2007 lucrează în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, iar în prezent ocupă postul de director al Editurii Arhiepiscopiei Tomisului şi pe cel de redactor-şef al revistei „Tomisul Ortodox“, publicaţie de cultură şi spiritualitate a Arhiepiscopiei Tomisului. Preocupat de istoria contemporană a vieţii bisericeşti din Dobrogea, Ionuţ Druche a organizat din 2010 şi până în prezent mai multe comemorări şi simpozioane. De asemenea, este autor şi coautor a mai multor cărţi şi articole.
 
Citeşte şi: 
 
Colaborare ZIUA de Constanţa Ionuţ Druche, directorul Editurii Arhiepiscopiei Tomisului, despre istoria contemporană a vieţii bisericeşti din Dobrogea
 
Interviu online cu Ionuţ Druche, directorul Editurii Arhiepiscopiei Tomisului şi redactor-şef al revistei „Tomisul Ortodox“ „Ca un detectiv, am căutat zeci de familii ale vechilor preoţi dobrogeni“
 
Preoţi şi biserici la sat Parohia Carvăn, judeţul Constanţa (galerie foto)
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii