Oraşul-port Tulcea între anii 1940 şi 1948

Administraţia oraşului Tulcea în perioada 1940-1948. După 1940, URSS şi-a intensificat actele de agresiune în partea de nord-est a Dobrogei, dorind să devină putere dunăreană. Sovieticii îşi doreau să organizeze o flotilă fluvială, să-şi întărească controlul şi să reorganizeze navigaţia în zona Dunării de Jos, să dizolve Comisia Europeană a Dunării, să creeze instituţii sovieto-române.

 

Coaliţia Naţiunilor Unite (Uniunea Sovietică, Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie) şi-au împărţit zonele faţă de care aveau interes, astfel că România a intrat în zona de interes a sovieticilor. Ţările intrate sub incidenţa Coaliţiei Naţiunilor Unite au suferit transformări din punct de vedere politic, social, economic şi cultural.
 
Dobrogea a fost marcată de acţiunile trupelor sovietice care au ocupat punctele strategice ale zonei (Dunărea şi litoralul Mării Negre), au efectuat controale la administraţiile locale, s-au folosit de toate resursele şi bunurile găsite în regiune
 
Prin prevederile Convenţiei de armistiţiu încheiată în 12 septembrie 1944, partidele istorice precum Partidul Naţional Ţărănist şi Partidul Naţional Liberal au fost asimilate de către  comunişti. Partidul Comunist, ajutat de regimul sovietic, a preluat întreaga putere politică, iar regimul sovietic a reuşit procesul de sovietizare a României.
 
Prezenţa unei componente slave a populaţiei şi prezenţa Deltei, o suprafaţă întinsă dar greu de controlat, a determinat Partidul Comunist să trimită în fruntea organizaţiilor comuniste tulcene conducători precum Nicolae Ceauşescu,    Miron Constantinescu, Vasile Vâlcu. Primele acţiuni ale Partidului Comunist au fost acelea de instalare a adepţilor săi la conducerea consiliilor judeţene ale Frontului Naţional Democrat. În localităţile din judeţul Tulcea, primarii reacţionari au fost schimbaţi cu membrii Partidului Comunist, chiar dacă cei din urmă erau lipsiţi de carte şi nu aveau nici o legătură cu munca administrativă. Tot acest proces s-a generalizat la nivelul prefecturilor şi primăriilor din cele două reşedinţe de judeţ. Procesul a continuat atât la nivel naţional cât şi local, prin supravegherea şi urmărirea partidelor politice de opoziţie şi prin sugrumarea presei aparţinând acestor partide.
 
Instalat la putere, Partidului Comunist îi revenea misiunea de refacere economică, misiune nu tocmai uşoară având în vedere distrugerile suferite de toate întreprinderile existente în Dobrogea. Unele dintre aceste întreprinderi îşi închiseseră porţile din cauza lipsei materiilor prime, a uzurii utilajelor, pe care nu aveau cum să le înlocuiască, iar altele lucrau cu un număr mic de muncitori şi producţia pe jumătate. Într-o astfel de situaţie se găseau mina Altân-Tepe, carierele de piatră, morile din judeţul Tulcea.
 
Relevante pentru situaţia în care să găsea oraşul Tulcea în anul 1944 sunt rapoartele întocmite de către conducerea Băncii Naţionale a României - filiala Tulcea şi adresate guvernatorului Băncii Naţionale a României Bucureşti. Din ele constatăm că în lunile ianuarie-februarie 1944 în oraşul Tulcea băncile nu mai activau, comerţul şi ramurile industriei tulcene nu mai funcţionau la parametrii normali, totuşi alimentele nu lipseau de pe piaţă. Doar peştele lipsea, datorită nivelului scăzut al Dunării.
 
Prefectura judeţului Tulcea întocmea la rându-i rapoarte cu privire la situaţia socială şi economică a judeţului. În luna aprilie 1944 populaţia oraşului Tulcea era îngrijorată din cauza ştirilor legate de război. Locuitorii părăseau oraşul, îndreptându-se spre alte localităţi, de teama posibilelor bombardamente. În schimb, populaţia rurală îşi continua activitatea zilnică.
 
Militarii români erau liniştiţi şi disciplinaţi, în schimb militarii germani erau obosiţi şi dezordonaţi. Unităţile germane în trecere prin oraşul şi judeţul Tulcea, încadrate de voluntari străini, pătrundeau cu forţa prin casele locuitorilor pentru găzduire, ameninţând locuitorii cu armele. Poliţia militară locală reuşea, totuşi, să menţină ordinea. Infiltrarea elementelor străine în rândul armatei germane a demoralizat militarii germani. Dintre aceşti voluntari, unii erau agenţi sovietici.
 
În aceste condiţii de debusolare şi dezordine, agricultorii au reuşit să cultive doar 70% din suprafaţa agricolă. Întreprinderile comerciale din oraşe şi din comunele rurale şi-au continuat activitatea cu proviziile ce le aveau deoarece aprovizionarea cu marfă a fost sistată datorită traficului întrerupt. Hotărârea Comandantului Diviziei 9 de a închide întreprinderile comerciale a creat probleme. Nepotrivită a fost şi hotărârea de a închide cofetăriile în orele în care cârciumile şi restaurantele erau închise. Industriile activau cu program redus.
 
Coloanele evacuaţilor germani din Rusia respectau traseele stabilite. Populaţia evacuată era disciplinată, însă organele militare de coordonare lipseau. Coloanele nu erau însoţite de ambulanţe pentru asistenţa bolnavilor.
 
În comunele Isaccea, Niculiţel, Ciucurova şi Topolog se organizaseră cantine cu hrană caldă pentru evacuaţi. Zilnic se serveau între 400 şi 3.000 de porţii de hrană. În luna mai 1944 acţiunile militare româno-germane şi stabilirea frontului de răsărit au liniştit populaţia locală, îngrijorată datorită pregătirilor de pe front. O parte din populaţia oraşelor Sulina şi Tulcea a fost evacuată în comunele apropiate, din cauza alarmelor şi incursiunilor avioanelor inamice.
 
Funcţionarii publici şi-au continuat activitatea fără să-şi exprime vreo nemulţumire. Refugiaţilor sosiţi în circumscripţie, aflaţi în trecere sau stabiliţi în oraş, li s-a acordat asistenţă socială de către Consiliul de Patronaj. Invalizii, orfanii şi văduvele de război, precum şi familiile celor imobilizaţi primeau pensiile, ajutoarele băneşti şi ajutoarele în natură pentru efectuarea muncilor agricole. Prezenţa trupelor germane în circumscripţie nu deranja populaţia locală română, iar raporturile între autorităţi, populaţie şi armata germană erau bune. Traficul de mărfuri şi cereale pe Dunăre a stagnat, iar muncitorii din port au fost nevoiţi să-şi reducă activitatea. 
 
Lucrătorii şi angajaţii temporari ai atelierelor Direcţiei Dunării Maritime Sulina au fost concediaţi din lipsa comenzilor. Le-au fost plătite salariile pe trei luni. Chiar dacă în porturi nu era activitate, în carierele şi atelierele Direcţiei Dunării Maritime muncitorii îşi continuau activitatea.
 
Plugarii erau mulţumiţi deoarece au fost luate măsuri pentru valorificarea produselor agricole. Comercianţii încercau să se aprovizioneze de la centru sau din alte oraşe mari ale ţării. Din cauza bombardamentelor aeriene şi dezorganizării transporturilor, comercianţii însoţeau personal mărfurile până la destinaţie, deoarece transportul pe calea ferată nu prezenta nici o garanţie şi siguranţă, mărfurile fiind sustrase în timpul transportului.
 
Comercianţii şi industriaşii contribuiau la „Împrumutul înzestrării” fără să creeze probleme. Comercianţii de manufactură (braşovenii) şi coloniale erau nemulţumiţi datorită faptului că programul de deschidere a magazinelor s-a redus de la 8 la 12 dimineaţa.
 
În ceea ce priveşte industria, morile şi presele de ulei ţărăneşti aveau activitatea normală. În Tulcea, fabrica Talpa şi-a redus activitatea din lipsa materiilor prime. Din piaţă nu lipseau legumele, produsele lactate şi carnea, în schimb lipseau uleiul şi zahărul.
 
Populaţia minoritară rusă, compusă din pescari, meseriaşi şi muncitori, manifesta o simpatie vădită pentru bolşevici. Grecii, bulgarii şi turcii nu se manifestau în nici un fel. Elementele comuniste se aflau departe de zona Dunării, iar cei bănuiţi, sau simpatizanţi, erau supravegheaţi de către organele locale. În cursul lunii mai legionarii nu au avut nici un fel de activitate. Nu a fost semnalată prezenţa nici unei organizaţii iredentiste.
 
Evreii sperau într-o victorie a aliaţilor, pentru a-şi recăpăta drepturile şi libertăţile pierdute în septembrie 1939. Delta Dunării a fost complet inundată datorită creşterii nivelului apei, iar locuitorii s-au mutat provizoriu pe ambele maluri ale Deltei (în judeţul Tulcea şi Ismail), până la retragerea apelor. Multe locuinţe au fost inundate, terenurile agricole şi grădinile cu zarzavaturi au fost complet acoperite de ape.
 
La 20 septembrie 1944 prefectura judeţului Tulcea a fost înştiinţată despre hotărârea guvernului de înfiinţare a sindicatelor. Până la elaborarea unei astfel de legi, lucrătorii se puteau constitui în sindicate şi patronii întreprinderilor nu puteau împiedica organizarea sindicatelor şi a comitetelor respective. Lucrătorii aveau libertatea de a se înscrie sau nu în sindicatele constituite. Întrunirile membrilor de sindicat trebuia să se desfăşoare numai în afara programului de lucru. În această perioadă în oraşul Tulcea funcţionau 15 întreprinderi industriale şi au mai fost înfiinţate în plus două sindicate:

1. Afanase Egor - moară de făină şi presă de ulei, sediul în strada Babadag nr. 3.
2. Avramide A. Adrian - fabrică de cherestea, fabrică de făină şi presă de ulei, sediul în strada Isaccea nr. 174.
3. Cernevschi Pavel - presă de ulei, sediul strada Isaccea nr. 102.
4. Eframov L. Gavrilă - fabrică de paste făinoase, sediul strada Babadag 58.
5. Gridin Dănilă - presă de ulei, sediul în strada Isaccea nr. 118.
6. Hrisafi Gheorghe - moară de făină şi porumb, sediul strada Isaccea 127.
7. Hrisafi Grigore - presă de ulei, moară de făină, sediul strada Isaccea 179.
8. Sezanov Alexe - moară de făină şi porumb, sediul strada Libertăţii nr. 60.
9. Serghei Ichim - presă de ulei, sediul în strada Isaccea nr. 180.
10. Lichiardopol Gheorghe - moară de făină şi de porumb, sediul în strada Isaccea nr. 82.
11. Lichiardopol Grigore - fabrica Olivia, sediul în strada Portului nr. 27.
12. Ion C.M. Stoian industrializa piuă, boiangerie, sediul str. Basarabilor nr. 61
13. S.A.R. Praga industrializa articole alimentare, sediul strada Gloriei 12.
14. S.A.R. Talpa - tăbăcărie şi pielărie, sediul în strada Portului nr. 41.
15. Ioan Iacobini şi Dionisie Tomocurg, industria opiuă, boiangerie şi spălătorie, sediul în strada Isaccea nr. 145.
16. Sindicatul Muncitoresc Tulcea.
17. Sindicatul pescarilor Tulcea.

 
În luna octombrie a anului 1944 situaţia oraşului nu se schimbase prea mult, în schimb populaţia era mai agitată şi îngrijorată datorită jafurilor şi furturilor provocate de armata sovietică, aflată în trecere prin oraş sau staţionară. Autorităţile române împreună cu cele militare sovietice au luat măsuri pentru scăderea numărului de infracţiuni.
 
Muncitorii aveau de lucru suficient. Funcţionarii erau însă îngrijoraţi pentru populaţia oraşului Sulina deoarece nu aveau mijloace de transport pentru aprovizionare, aceasta făcându-se cu ajutorul bărcilor.
 
Invalizii, orfanii, văduvele de război şi-au primit drepturile cuvenite, nefiind semnalate nemulţumiri. Din punct de vedere economic, agricultura, viticultura şi creşterea animalelor au rămas ocupaţiile de bază ale locuitorilor judeţului. Lucrările în agricultură au fost oprite deoarece forţa de muncă a fost repartizată la construirea unui drum de 18 km în Delta Dunării, între oraşele Tulcea şi Ismail, lucrări impuse de Armata Sovietică.
 
Comerţul a înregistrat o stagnare datorată lipsei de mărfuri, riscurilor cu care se transportau mărfurile spre oraş, transportul pe căile ferate fiind nesigur datorită militarilor sovietici care furau produsele şi mărfurile în timpul transportului.
 
Industria oraşului se rezuma la o fabrică de tăbăcărie şi piele, la fabrica Olivia, fabrica de cherestea şi mai multe mori şi prese de ulei. Fabrica Talpa îşi închisese porţile din cauza lipsei materiilor prime, iar muncitorii au fost transferaţi la centrala Fabricii Talpa în Bucureşti. Morile şi presele de ulei funcţionau ajutând astfel la aprovizionarea populaţiei cu făină şi ulei. Din piaţă lipseau cartofii, ceapa, brânza, iar pâinea nu era suficientă pentru populaţie. Cauza acestor lipsuri se justifica prin faptul că în oraşul Tulcea se înfiinţaseră mai multe spitale în care se adăposteau 3.000-4.000 militari sovietici răniţi. Pe lângă aceştia se aflau şi alte unităţi sovietice cantonate, şi zilnic treceau alte grupări de armată, oraşul fiind un punct de trecere. Toţi militarii erau aprovizionaţi în detrimentul populaţiei locale.
 
Rapoarte despre situaţia oraşului Tulcea se întocmeau aproape lunar de către Partidul Comunist Român - Organizaţia Judeţeană Tulcea. Membrii Partidului Comunist din oraşul Tulcea întocmeau aceste rapoarte ce cuprindeau informaţii cu privire la acţiunile politice întreprinse atât în oraş, cât şi pe raza judeţului.
 
Din raportul întocmit în luna aprilie 1945 remarcăm faptul că membrii comunişti au participat pe teren la aplicarea reformei agrare şi la campania de însămânţare, în paralel cu  susţinerea guvernul Dr. Petru Groza, informând şi explicând populaţiei acţiunile guvernului.
 
Situaţia grupărilor politice din Frontul Naţional Democrat se prezenta astfel: pescarii au fost organizaţi în secţii sindicale, o parte din muncitorii agricoli au fost organizaţi în Frontul Plugarilor, Organizaţia Partidului Social Democrat era slab reprezentată numeric dar şi ca activitate politică. În grupările Naţional Liberalilor şi Naţional Ţărăniştilor F.N.D-işti nu existau membri. Acţiunile subversive împotriva guvernului şi Partidului Comunist se manifestau prin lansarea de zvonuri tendenţioase.
 
Până în aprilie 1945 membrii partidului comunist din oraşul Tulcea au reuşit să organizeze un număr de 14 celule în tot atâtea comune din judeţ; au fost înscrişi 800 de membri, dintre care 602 bărbaţi şi 198 femei.
 
Organizaţia Judeţului Tulcea a Partidului Comunist din România şi-a continuat activitatea şi în anul 1946, întocmind rapoarte cu privire la acţiunile lor politice şi sociale. Din aceste rapoarte constatăm că au continuat să participe la aplicarea reformei agrare. Pământul confiscat prin reforma agrară, însemnând 1.083 ha, a fost împărţit la un număr de 515 locuitori. S-au îndiguit terenurile inundabile, obţinându-se astfel suprafeţe de teren pentru agricultură. S-au cultivat diverse cereale, mai puţin plante textile şi tutun. În ceea ce priveşte pescuitul, se practica la scară mare, producţia s-a mărit datorită faptului că pescarii au fost organizaţi în sindicate. 
 
Muncitorii membri de partid au organizat conferinţe pentru susţinerea guvernului Dr. Petru Groza, pentru popularizarea reformei agrare, pentru sărbătorirea zilei de 1 Mai, zilei Victoriei, zilei de 10 mai.
 
Comuniştii din oraşul Tulcea au trimis echipe în judeţ pentru a ajuta pe ţărani la împărţirea pământurilor moşiereşti confiscate. Au susţinut campania de însămânţare, trimiţând echipe pentru repararea maşinilor şi uneltelor agricole, cât şi pentru împărţirea uneltelor dăruite de Apărarea Patriotică. Au sprijinit şi dezvoltat Sindicatele, Frontul plugarilor şi celelalte organizaţii de masă. S-a înfiinţat Comitetul Cetăţenesc pentru combaterea speculei. Au sprijinit şi înfiinţat cooperativa de consum Victoria Tulcea. Au iniţiat, sprijinit şi înfiinţat un atelier colectiv de bastimente fluviale şi au repus în funcţiune Fabrica de cherestea Avramide. Au luat măsuri pentru punerea în funcţiune a Fabricii Talpa. Au luat măsuri pentru deschiderea unui atelier colectiv de croitorie şi lemnărie.
 
Oraşul a fost organizat în 5 sectoare: sectorul 1, cu o celulă şi 44 membri; sectorul 2, cu o celulă de cartier (33 membri) şi 6 celule de întreprinderi (4 celule la port cu 106 membri, celula de întreprindere a producţiei lemnului cu 7 membri, celula poliţiei cu 11 membri); sectorul 3, cu 2 celule de cartier (58 membri) şi 2 celule de întreprinderi-minieri (62 membri); sectorul 4, cu    2 celule de cartier (70 membri), 2 celule de întreprinderi comunale (15 membri) şi celula bastimente (12 membri); sectorul 5, cu o celulă de cartier (27 membri). Numărul membrilor de partid în oraş era de 445. Sindicatele aveau 7.067 membri, Frontul Plugarilor avea 706 membri, Uniunea Patrioţilor avea 320 membri, Apărarea Patriotică avea 215 membri, Tineretul progresist avea 287 membri, A.R.L.U.S avea 206 membri, A.S.I.C. avea 132 membri, Uniunea femeilor Antifasciste avea 65 membri.
 
Situaţia economică a oraşului nu se schimbase prea mult. Carierele întâmpinau greutăţi: dintr-un număr de 12 cariere abia funcţiona una, şi aceea lipsită de mijloacele de transport a pietrei extrase. Străzile erau în stare proastă. Portul avea nevoie de instalaţii tehnice, precum silozuri, macarale, vinciuri pentru piatră, dublarea şi prelungirea liniei ferate cu 1 km, elevatoare, docuri. Fabrica ”Praga” (de conservare a peştelui) funcţiona în mică măsură, în timp ce Fabrica ”Talpa” nu putea reîncepe lucrul din cauza lipsei materiilor prime. Fabrica de cherestea funcţiona împreună cu două mori mici ţărăneşti şi una comercială. Mai funcţionau în oraş 4 mori şi 5 teascuri de ulei. Nu mai funcţionau 2 mori şi o fabrică de frânghii.
 
Din raportul prefectului judeţului Tulcea, Mihail Gioga, se constată faptul că existau probleme cu aprovizionarea alimentelor către populaţie (pâinea se vindea cu 1.200 - 2.100 lei bucata), preţurile creşteau de la o zi la alta, specula comercianţilor înflorea, problemele mijloacelor de transport persista, recoltele erau foarte slabe. Toate aceste neajunsuri au determinat raţionalizarea alimentelor de bază şi vinderea lor pe cartelă.   
 
Sindicatul muncitorilor din Port şi Transport Tulcea a luat fiinţă la data de 12 septembrie 1944 având în componenţa sa un număr de 12 membri. Până la 12 septembrie 1945 s-au înscris 415 muncitori, împărţiţi în 4 secţii: muncitorii manuali, căruţaşii din port, birjarii şi căruţaşii de piatră. Dintre aceştia 132 s-au înscris ca membri în Partidul Comunist, Organizaţia judeţului Tulcea, înfiinţându-se trei celule de partid. Muncitorii comunişti şi membrii sindicatului din Port şi Transport au participat la acţiunile Partidul Comunist (sărbătorirea zilei de 23 August, 1 şi 12 septembrie) demonstrând cu placarde şi care alegorice.
 
Munca în portul Tulcea se efectua în condiţii rudimentare, din cauza lipsei de echipamente atât de necesare în executarea lucrărilor din port. Din portul Tulcea lipseau silozurile, macaralele, vinciurile pentru piatră, elevatoarele. Cu toate acestea, în acea perioadă a crescut producţia la 1.000% pentru Armata Sovietică, în cadrul respectării condiţiilor de Armistiţiu, şi au fost încărcate 2.000 vagoane de cereale în 30 zile, lucrându-se şi noaptea. Portul Brăila a pus la dispoziţia muncitorilor din portul Tulcea un elevator plutitor pentru a le uşura munca.
 
Tot vorbind despre port, trebuie să menţionăm că era necesară dublarea liniei ferate şi prelungirea ei cu încă 1 km, cât ţinea raza portului. P.A.R.I.D. făcuse un proiect pentru construirea unor şantiere şi a unui doc, proiect aprobat de către Ministerul de Finanţe, dar acesta nu a mai ajuns la finalizare deoarece ministerul a retras capitalul ce urma să fie investit în infrastructura portului. Sindicatul Port şi Transport nu avea un local propriu, acesta funcţiona în localul Ministerului Asigurărilor Sociale.
 
La fel de grea era situaţia în toate cele 12 cariere de piatră ale oraşului Tulcea precum şi cele din judeţ (Turcoaia, Greci, Başchioi, Măcin). Toate aceste cariere aveau piatră potrivită pentru construcţii şi drumuri, dar toate se confruntau cu lipsuri sau nu funcţionau. Oraşul Tulcea avea un număr de 80 de muncitori specialişti înscrişi în Sindicatul Uniunii Minelor şi Petrolului, filiala Tulcea, dintre aceştia 62 fiind membri ai Partidului Comunist.
 
Lucrătorii carierelor de piatră erau lipsiţi de mijloace pentru transportul de piatră extrasă. Cu toate că Direcţia Dunării Maritime dispunea de şlepuri pentru transportul de piatră, sub pretextul că toate şlepurile s-au scufundat, refuzau să mai pună mijloacele lor de transport la dispoziţia carierelor de piatră din oraş. Direcţia Dunării Maritime avusese 30 căruţe confecţionate special pentru transportul de piatră, pe care le-au vândut particularilor, iar linia de transport era una singură şi îngustă, în 15 zile se bloca activitatea muncitorilor.
 
Lucrările digurilor de la mare fuseseră suspendate, ceea ce putea duce la un blocaj pe Dunăre. Cu tot dragajul executat, ieşirea la Mare risca să rămână împotmolită, toate porturile dunărene să fie afectate şi transportul de piatră să fie împiedicat.
 
Lucrătorii carierelor de piatră doreau să lucreze la maximum de randament, pe o suprafaţă de 600 m, pe două terase, nu doar pe o suprafaţă de 50 m. De asemenea, iarna doreau să decoperteze de pământ carierele pentru ca primăvara să înceapă direct lucrul. Direcţia Dunării Maritime trebuia să-şi mărească numărul compresoarelor pentru a mări producţia de la 2 la 10 m liniari.
 
De asemenea, se propunea deschiderea unui şantier de lucru în Başchioi, deoarece acolo se găsea cea mai bună piatră albă de construcţie (marmură românească), piatră în care, de altfel, s-a cioplit în întregime faţada Palatului Regal, piatră care ar fi ajutat la reconstruirea multor clădiri, economisind cimentul. În carierele din Turcoaia, Greci şi Măcin se găsea granit, piatră care fasonată ar putea fi utilizată la construcţia de şosele şi pavarea oraşelor, mai ales a oraşului Tulcea care, deşi aşezat între dealuri de piatră, avea 60% din străzi nepavate fapt pentru care ”în timpul ploilor se înota prin noroi”.
 
Organizarea de sindicate şi înscrierea de membri în aceste sindicate a continuat astfel că în 1946 în oraşul Tulcea existau 15 sindicate cu un număr de 9.665 membri (6.967 bărbaţi, 206 femei, 2.353 tineri), iar în judeţ funcţionau 10 sindicate cu 1.990 membri. Toate comitetele de fabrică, întreprinderi şi sindicate s-au reorganizat, astfel s-au îmbunătăţit relaţiile dintre sindicalişti şi PSD-işti. Sindicatele s-au implicat în organizarea şi pregătirea sărbătorii zilei de 1 Mai, pregătind lozinci, care alegorice, vitrine şi grafice, coruri.
 
„Frontul Plugarilor” avea ca activişti 3 salariaţi şi unul cu ajutor bănesc, numărul total al membrilor în 1946, pentru oraşul Tulcea, erau aproximativ 15.035 membri. 
 
„U.F.A.R.” avea 170 de membri. Această organizaţie făcea reuniuni săptămânale  pentru a explica rolul acestei organizaţii, făceau înscrieri în partid şi îndrumări pentru membrii din U.F.A.R.
 
Nu a avut loc nicio manifestare a Federaţiei Femeilor Democratice, în schimb, membrele de partid aveau activitate intensă de organizare.
 
„P.N.P.” înregistra o activitate slabă a comitetului. S-a organizat o adunare la care au participat aproximativ 800-900 prieteni, adunare la care ministrul Vlădescu Răcoasa a prezentat politica partidului pentru viitoarele alegeri.
 
„Asociaţia Română pentru Strângerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică” avea un număr de 1.141 membri. Nu au reuşit să atragă intelectualitatea în această organizaţie.
 
„A.P.” avea 843 de membri. Asistenţa socială acordată consta în ajutorul în cuantum de 149.000 lei dat familiilor nevoiaşe. Cu ocazia sărbătorilor s-au distribuit cozonac şi vin bolnavilor din Spitalul Tulcea. Invalizilor, văduvelor şi oamenilor nevoiaşi li s-au distribuit mălai donat de Primăria Tulcea. Industria petroliferă a donat 14.700 litri gaz. Cantina AP a fost închisă deoarece s-a înfiinţat un orfelinat cu 20 de copii. Organizaţia s-a pregătit pentru sărbătorirea zilei de 1 Mai.
 
„Tineretul Progresist” nu reuşise să-şi totalizeze numărul membrilor şi nu avea nici un reprezentant al P.C.R., totuşi organizaţia avea peste 400 membri.
 
„Apărarea Patriotică” avea un număr de 829 membri, majoritatea muncitori. S-au acordat ajutoare invalizilor şi văduvelor de război cu îmbrăcăminte şi alimente în valoare de 300.000 lei. Distribuiau lunar Buletinul AP - 600 numere.
 
„Cooperativa”. În oraş şi judeţ au fost înfiinţate 71 cooperative cu 26.851 membri. Dintre acestea 15 unităţi erau de tip nou şi nu au fost federalizate. Cooperativele noi nu aveau drept de vot la alegerea Consiliului şi nu aveau nici un consilier în Consiliul Federal, membru al Partidului Comunist Român.
 
În luna martie 1946, Comisia presă din cadrul Organizaţiei Judeţene Tulcea a Partidului Comunist Român a organizat Comitetul de redacţie al gazetei locale ce urma să fie pusă sub tipar. Depozitul P.C.R. punea la dispoziţia ziarului 200 kg hârtie pentru tipărirea de început a ziarului. S-au ales corespondenţii oraşului Tulcea pentru Ziarul Scânteia: Cozma Anton din partea Sindicatului Lemn Forestier, Cotoc Petre din partea PARID, Vasile Argint din partea Funcţionarilor particulari, Bucur Gheorghe din partea Frontului Plugarilor, Lita Dumitru din Comuna Concaz, Cacinschi Vergil din partea prefecturii, plutonier Nedelcu din partea Regimentului 40 Infanterie, Costică Limbidis din partea Sindicatului Marinarilor Civili şi Anghelide Nicu din partea Comisiei locale.
 
Singurul ziar local care apărea la momentul respectiv în oraşul Tulcea era ”Progresul”. Directorul şi proprietarul acestui ziar a fost de acord să fie folosit pe linia Frontului Democratic. Partidul colabora cu ziarul, dându-i linia politică. Tirajul acestui ziar a fost de 1.500 numere, cu abonamente la toate primăriile din judeţ şi abonamente particulare.
 
Dintre ziarele bucureştene primite şi vândute în Tulcea menţionăm: „Scânteia” - din 600 primite, doar 580 vândute; „Poporul” - 500 primite, toate vândute; „România Liberă” - din 800 primite, doar 200 vândute (depozitarul acestei gazete fiind manist a vândut revista la kg, astfel că s-a dat dispoziţia ca gazeta să fie repartizată altui depozitar, Hangiu Gheorghe, depozitarul şi al ziarului ”Scânteia”); „Frontul Plugarilor” - din 100 primite, doar 30 vândute; „Libertatea” - din 400 primite, doar 200 vândute; „Viaţa Sindicală” - din 300 primite, doar 100 vândute; „Grai Nou” - din 100 primite, doar 50 vândute; „Scânteia ilustrată” - 30 primite, toate vândute; „Naţiunea” - din 500 primite, doar 150 vândute; „Drapelul” - din 150 primite, doar 50 vândute; „Dreptatea Nouă” - din 250 primite, doar 100 vândute; „Veac Nou” - din 50 primite, doar 20 vândute; „Timpul” - 250 primite, toate vândute; „Era Nouă” - din 200 primite, doar 50 vândute; „Ultima oră” - din 500 primite, doar 150 vândute; „Semnalul” - 200 primite, toate vândute; „Unirea” - 100 primite, toate vândute; „Renaşterea” - 60 primite, toate vândute; „V.Evreiască” - din 100 primite, doar 50 vândute; „Mântuirea” - din 100 primite, doar 50 vândute; „Dreptatea (manist)” - 100 primite, toate vândute; „Liberalul (Brăteanu)” - 100 primite, toate vândute. Comisia locală distribuia săptămânal 700 exemplare.
 
La împlinirea unui an de la instalarea Guvernului dr. Petru Groza, toate partidele şi organizaţiile politice ce compuneau Guvernul de Concentrare Democratică au sărbătorit evenimentul în faţa prefecturii Tulcea, ţinând discursuri cu această ocazie. Oraşul a fost împodobit cu Tricolorul şi cu Drapelul de Luptă Roşu al clasei muncitoare. Iosif Naumov a fost cel care a deschis şirul cuvântărilor, precizând însemnătatea zilei de 6 martie pentru poporul român. Din partea Partidului Naţional Popular a vorbit Cahu Mihai care, în discursul său, spunea „ziua de 6 martie 1945 este o zi de biruinţă a poporului împotriva reacţiunii conduse de către Maniu şi Brătianu”. Din partea armatei a vorbit locotenentul Stroe, spunând că „armata participă alături de popor la această sărbătoare care a însemnat introducerea unui regim cu adevărat democratic în ţara noastră”. Din partea Partidului Naţional Ţărănesc Anton Alexandrescu a vorbit avocatul Nistor Dumitru care spunea că „poporul român s-a unit în jurul Partidelor Democratice; prin lupta sa a adus la 6 martie 1945 primul guvern democratic al ţării în istoria neamului nostru”.  Din partea Frontului Plugarilor a vorbit Vintilă Voinea care considera că „plugărimea din ţara noastră sărbătoreşte cu adâncă recunoştinţă un an de rodnică guvernare a primului guvern democratic instaurat la 6 martie 1945 prin voinţa întregului popor. Guvernul Groza a făcut un act de dreptate socială şi a confiscat pământurile moşiereşti împărţindu-l ţăranilor luptători de pe frontul antihitlerist şi ţăranilor fără pământ”.
 
Din partea Partidului Comunist Român şi în numele Comitetului Central a vorbit tovarăşul Nicolae Ceauşescu care afirma că „poporul român, la 6 martie 1945, a rupt jugul exploatării moşiereşti şi a alungat din fruntea ţării pe trădătorul Rădescu, care pus în slujba reacţiunii condusă de către Maniu şi Brătianu a vrut să facă în România un război civil, în felul acesta a împiedicat participarea României la războiul just dus împotriva Germaniei Hitleriste, duşmanul dintotdeauna a poporului român. 6 Martie 1945 însemna pentru poporul român zi de biruinţă a poporului român împotriva reacţiunii care, şi de astă dată, au căutat să oprească mersul istoric al poporului eliberat la 23 august 1944 de către Glorioasa Armată Roşie eliberatoare. 6 martie 1946 însemna pentru poporul român zi în care se leagă dorinţa lui de a participa cu toată dragostea şi hotărârea la consolidarea democraţiei şi făurirea unei păci durabile între popoare”.
 
Din partea Partidului Naţional Liberal Gheorghe Tătărescu a luat cuvântul Mihail Gioga, în calitate de prefect al judeţului, precum şi reprezentant al partidului. Acesta spunea că „este o zi de mare sărbătoare, în care întregul popor îşi manifestă recunoştinţa şi încrederea în guvernul Dr. Petru Groza, guvern care era salvatorul poporului român de la catastrofa în care reacţionarii conduşi de Maniu şi Brătianu au vrut să arunce poporul în noi şi grele suferinţe. Datorită guvernului Dr. Petru Groza faţă de Uniunea Sovietică pentru aplicarea democraţiei consecvente, am fost ajutaţi dându-se în primul acord economic încheiat 30.000 vagoane cereale, iar apoi alte 20.000 vagoane astfel că s-a scăpat populaţia de foametea ce se abătea asupra noastră. Sărbătorim astăzi un an de guvernare democratică, poporul român păşeşte cu încredere în marea operă de consolidare a democraţiei alături de marele Naţiuni Unite în frunte cu Uniunea Sovietică, iubitoare de pace şi libertate”.
 
Nici sărbătoarea zilei de 1 Mai nu scăpa fără atenţia organizaţiilor locale politice. Aceştia pregăteau proiecte program pentru a sărbătorii ziua solidarităţii internaţionale a clasei muncitoare, aşa cum era considerată ziua de 1 Mai. În proiectul program se specificau următoarele obiective: „sărbătoarea zilei de 1 Mai 1946 trebuia să mobilizeze întregul popor alături de Blocul Forţelor Democratice pentru ca din bătălia alegerilor Maniu şi Brătianu cu clica lor reacţionară să iasă definit zdrobiţi; 1 Mai 1946 să mobilizeze clasa muncitoare, poporul muncitor la reclădirea ţării, sprijinind astfel în mod efectiv guvernul Groza în greaua sa operă de guvernare; dar 1 mai înseamnă pe lângă o mobilizare pentru eforturi viitoare şi un bilanţ al realizărilor, constatarea slăbiciunilor şi oricăror lipsuri pentru îndreptare; pentru înfăptuirea celor de mai sus, sărbătorirea va fi precedată prin organizarea de mari întruniri publice în cadrul „FUM.”, „FND.”, „Sindicatelor”, „Frontul Plugarilor”, „Federaţiei femeilor democrate”, „Tineretului”, „Apărării Patriotice”, „ARLUS.- ului”. La sate, pe lângă întruniri ale „Frontului Plugarilor”, se vor face întruniri pe linia alianţei dintre muncitori şi ţărani. Peste tot se va prelucra importanţa zilei de    1 mai şi se va demasca adevăratul caracter al partidelor „istorice”.
 
În oraşul Tulcea, la sărbătoarea zilei de 1 mai 1946 aveau să participe muncitori, membri ai organizaţiilor politice locale, membri ai sindicatelor, având o echipă de 20 de muncitori cu drapelele U.R.S.S. şi România; „Tineretul Progresist” şi şcolile - cu drapele naţionale şi placarde; într-un car alegoric, un muncitor dând mâna cu un plugar şi un elev; Şcoala profesională de fete - cu un car alegoric şi costume naţionale; un detaşament militar cu muzică, după ce va trece prin faţa tribunei se va desprinde din grup şi va rămâne lângă tribună; „Frontul Plugarilor” cu care alegorice şi placarde: munca primitivă şi munca mecanizată, semănător şi păstor cu oi. Cortegiul va fi precedat de ţărani, delegaţi din judeţ; „Sindicatul Pescarilor” cu o echipă de pescari purtând peşti împăiaţi. În frunte udarnicii cu eşarfe scrise şi drapelul sindical. Car alegoric cu barcă, unelte de pescuit, diagramă a producţiei, placarde. Sindicaliştii pescari încolonaţi; „Sindicatul Cizmarilor” cu car, placarde şi pavilion: evidenţiat atelierul de producţie colectiv; „Sindicatul Îmbrăcăminte” cu car, placarde şi pavilion: evidenţiat atelierul de producţie colectiv; „Sindicatul Constructorilor” cu car, placarde şi pavilion; „Sindicatul Marinarilor” cu machete, car, placarde şi pavilion; „Sindicatul Forestier” cu car, diagramă a producţiei, placarde şi pavilion: evidenţiat atelierul de producţie; „Sindicatul Alimentar” cu car, placarde şi pavilion; „Sindicatul Minerilor” cu car, placarde şi pavilion; „Sindicatul Port – Transport” cu car, diagramă a muncii, placarde şi pavilion; „Sindicatul P.T.T.” cu placardă şi pavilion; „Sindicatul Direcţiei Dunării Maritime” cu placardă şi pavilion; „Sindicatul Sanitar” cu placardă şi pavilion; „Sindicatul Funcţionarilor Particulari” cu car, placarde şi pavilion; „Sindicatul Funcţionarilor Publici” cu car, placarde şi pavilion; „Tipografii” cu car şi placardă. Mai vine un car cu o maşină Boston instalată, care va multiplica şi răspândi în mers Manifestul F.U.M., apoi un car alegoric reprezentând pacea; A.R.L.U.S. cu drapele sovietice şi naţionale, panouri şi placarde; „Apărarea Patriotică” cu panouri, placarde şi pavilion naţional; „Federaţia Femeilor Democrate” cu panouri, placarde şi pavilion naţional.
 
Partidele politice FND şi PNL Tătărăscu se vor încolona în urma detaşamentului militar, în următoarea ordine: Partidul Comunist Român, Partidul Social Democrat, Partidul Naţional Popular, Partidul Naţional Tătărăscu, Partidul Naţional Ţărănesc Alexandrescu.
 
Defilarea se va face pe strada Elisabeta. Deschiderea paradei se va face la ora 10 dimineaţa. Se va vorbi de la balconul prefecturii. Vor lua cuvântul repre-zentanţii organizaţiilor şi partidelor politice democratice. Durata discursurilor 10 minute. Penultimul vorbitor din partea PSD, ultimul din partea PCR.
 
Oraşul împodobit cu drapele sovietice şi româneşti. Pe stâlpi, încrucişate, steguleţe sovietice şi româneşti. Balcoanele împodobite cu verdeaţă şi covoare. Organizaţiile, şi în special sindicatele, organizau vitrine cu panouri, diagrame, verdeaţă, covoare. Muzica militară şi tarafurile concertau în pieţe. Jocuri naţionale. Pentru după amiază se organiza, de către Comisia culturală a Sindicatelor, un festival artistico-cultural, la cinema Select. La cinematograf va rula filmul „Aşa s-a călit oţelul”. Seara, retragerea Armatei şi tineretului, cu torţe.
 
În centru şi la încrucişarea străzilor principale se vor afişa lozinci pe pânze. Dintre acestea amintim câteva: „Trăiască 1 mai, ziua solidarităţii internaţionale a clasei muncitoare!”, „Proletari din toate ţările, uniţi-vă!”, „Trăiască unitatea dintre muncitori, plugari şi intelectuali!”, „Trăiască Partidul Comunist, detaşamentul de avangardă al clasei muncitoare!”, „Trăiască România democrată, liberă şi independentă!”, „Trăiască în veci prietenia româno-sovietică, reazim sigur al libertăţii şi independenţei ţării noastre!”, „Învingem specula mărind producţia şi creând cooperative!”.
 
În judeţ, 1 Mai se sărbătorea în reşedinţele de plăşi prin organizarea de către F.U.M. în cadrul F.N.D.-ului. Se trimiteau delegaţii din Tulcea. Proiectul program a fost întocmit de către secretarul secţiei de educaţie politică, Cornel Vasilescu”.
 
Câteva luni mai târziu, în noiembrie 1946, aveau loc alegeri. Rezultatele locale erau în favoarea Blocului Partidelor Democrate cu următoarea componenţă: ”Dr. Florica Bagdasar (P.N.P.), Drăghici N. Ion (P.N.L. Tătărăscu), Lt. Col. Stoica Gh. (P.C.R.), Naumov Iosif (P.S.D.), Olteanu Dumitru (P.C.R.), Pascu Ion (Frontul Plugarilor)”.
 
Anul 1948 avea să aducă şi mai multe pierderi materiale pentru populaţie. Prin adoptarea de către Marea Adunare Naţională a legii privind naţionalizarea unor bunuri materiale, s-a desfăşurat o adevărată campanie de confiscare, fără nici o justificare faţă de cei deposedaţi de bunuri, dar mai ales, fără nici o despăgubire. Multe familii care prin obiectivele economice pe care le deţineau contribuiau la dezvoltarea economică a oraşului şi judeţului Tulcea, odată cu naţionalizarea au pierdut nu numai acele ateliere, au pierdut casele în care locuiau, au pierdut membri de familie, şi-au pierdut identitatea. Comisiile judeţene de naţionalizare nu au avut nici o ezitare în a inventaria şi a trece în patrimoniul statului aceste întreprinderi. În judeţul Tulcea, de exemplu, s-au inventariat un număr de 27 de întreprinderi aparţinând industriei metalurgice, textile, alimentare, miniere şi materialelor de construcţie, în afara celor câtorva zeci de mori, prese de ulei şi brutării.
 
Nici situaţia agriculturii nu era mai bună. În judeţul Tulcea, de pildă, pământul n-a mai fost capabil să dea în 1946 decât 150 kg grâu în medie la hectar şi 95 kg porumb.
 
Din cauza subnutriţiei, agravată de ravagiile malariei, mortalitatea infantilă a ajuns să depăşească media pe ţară, fiind mai mare decât în Moldova, regiunea cea mai greu lovită de secetă.
 
În ceea ce priveşte aprovizionarea cu pâine a populaţiei oraşului Tulcea, aceasta primea de trei şi respectiv patru ori pe săptămână raţia de mălai - 12 kg şi pâine - 250 gr la preţul de 14 lei /kg.
 
În această perioadă la conducerea Primăriei oraşului Tulcea s-au aflat profesor Ioan Stratulat - 10 ianuarie 1941; Nicolae Mateescu - 15 iunie 1942; Constantin Ţigău - 1943-1.08.1944; Oprea Maraloi - 1944; căpitanul Nicolae Grigorescu - 1decembrie 1944-1945; Grigore Horbencu -1945; Gheorghe Buga -1946.
 
În fruntea Prefecturii judeţului Tulcea a fost delegat colonelul Costin Ionaşcu care a exercitat această funcţie în perioada 21 ianuarie - 2 decembrie 1941. În timpul celui de-al doilea Război Mondial colonelul Costin Ionaşcu a fost avansat în grad de general şi a condus Divizia 9 Infanterie. Convins de situaţia grea în care se afla oraşul, constatând lipsurile populaţiei tulcene din perioada războiului el a decis aprovizionarea cu alimente a locuitorilor afectaţi de aceste evenimente.
 
Nicolae Ghica a fost prefect al judeţului Tulcea în perioada 2 decembrie 1941 - 13 octombrie 1944. În această perioada a contribuit la apariţia unei Monografii a judeţului Tulcea, realizată de profesorul Nichita Bonjug.
 
Mihail Ionescu a fost prefect al oraşului Tulcea în perioada 13 octombrie 1944 - 13 martie 1945. S-a preocupat de îmbunătăţirea drumurilor judeţene, în special şoseaua Regele Carol - Lascăr Catargiu. A sprijinit repararea sediului delegaţiei Comisiei pentru controlul aplicării armistiţiului şi a obţinut din partea Prefecturii judeţului Constanţa şi Ialomiţa un număr de 335 vagoane cu grâu, cu scopul de a asigura pâinea pentru populaţia afectată de război. A insistat ca armata sovietică, care se afla în trecere prin judeţul Tulcea, să înceteze a mai fabrica ulei, astfel se putea creşte consumul de alimente atât de necesar locuitorilor judeţului.
 
Dumitru Olteanu a fost prefect al oraşului Tulcea în perioada 13 martie - 15 noiembrie 1945. A sprijinit înfiinţarea în comuna Lolescu a cantinei cetăţenilor sovietici care se repatriau. A ocupat funcţii în cadrul Institutului pentru relaţii culturale cu străinătatea, în Procuratura generală şi a fost ambasador în mai multe state. Membru al Partidului Comunist Român (din 1938), a fost arestat şi închis de mai multe ori. Pe timpul mandatului de prefect al judeţului a îndeplinit şi funcţia de Secretar al Comitetului judeţean al Partidului Comunist Român.
 
La conducerea Prefecturii judeţului Tulcea a urmat Victor Duşa, până la 26 ianuarie 1946, când în această funcţie a fost numit Mihail Gioga, care a rămas până la 24 noiembrie 1947. A demonstrat un interes deosebit faţă de activităţile culturale şi educaţionale ale judeţului. În anul 1946 prefectul a sprijinit constituirea Comisiei Teatrale locale, compusă din membrii: profesor Vasile Cârlov - din partea Direcţiei Generale a Teatrelor, învăţător Constantin Găvenea - din partea Prefecturii Judeţului Tulcea, Nicolae Djendov – reprezentant al Comisiei Locale Sindicale, Constanţa Costea - secretara comisiei. În anul 1946 Gioga s-a implicat în strângerea fondurilor pentru repararea Liceului de Băieţi din Tulcea, care fusese distrus în urma incendiului din 20 ianuarie 1946.
 
Marin Enescu a fost prefect al judeţului Tulcea în perioada 24 noiembrie 1947 - martie  1949. A contribuit la îmbunătăţirea pescuitului marin prin luarea de măsuri vizând confecţionarea unui număr ridicat de scule pescăreşti de mare (taliene, setci de calcan, năvoade, setci de scrumbii), repararea vaselor de pescuit marin precum şi cele de transportat peşte, repararea şi construirea gheţăriilor. A sprijinit înfiinţarea în oraşul Tulcea a unei şcoli pentru calificarea profesională a viitorilor şefi de puncte piscicole. A contribuit la revigorarea sistemului sanitar prin înfiinţarea unui cabinet medical (în 1949) pentru Liceul Mixt Tulcea şi a altor 9 cabinete la şcolile elementare din oraş.
 
Sursă foto: Imaginile fac parte din arhiva ICEM Tulcea şi au ilustrat un capitol din cartea bazată pe teza de doctorat Progresele oraşului port Tulcea între anii 1878 - 1948, p. 166 - 184.
 
 
Despre Ligia Dima 
 
Licenţiată a Universităţii „Ovidius“, specializarea Istorie (2002-2007).
Doctor - Şcoala doctorală din cadrul Universităţii „Ovidius“ Constanţa - cu teza „Istorie Contemporană, Progresele oraşului şi portului Tulcea 1878 - 1948“.
Din august 2017 este şef Birou Laboratorul de Restaurare - Conservare a Patrimoniului Mobil şi Imobil. Se ocupă de coordonarea activităţii de restaurare - conservare, restaurator metale în formare, la Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion“ Tulcea. Anterior, timp de opt ani, a fost conservator, 2001-2009, apoi, între 2009 şi 2017, conservator expert.
Este autoarea lucrării „Progresele oraşului port Tulcea între anii“ 1878-1948, Editura StuDis Iaşi, Tulcea, 2015, bazată pe teza de doctorat, dar şi a monografiei „Compania de apă Tulcea 1897-2016. Trecut, prezent şi viitor“, Editura StuDis Iaşi, Tulcea, 2016. A participat la campania arheologică finalizată cu raport ştiinţific de specialitate ce a fost publicat. 
Autoarea a 17 articole în reviste şi publicaţii de specialitate, la care se adaugă alte cinci articole publicate în urma participării la sesiuni naţionale şi două articole în urma unor sesiuni din străinătate. 
 
Citeşte şi:
 
Evoluţia Portului Tulcea în perioada 1878-1939 (galerie foto)