Marea Neagră şi Dobrogea în cronicile bizantine (II) - Mircea cel Bătrân şi războiul civil otoman

Înainte de a fi cucerită în 1453 de către turci, capitala Bizanţului - Constantinopole era cea mai bogată şi mai mândră cetate a lumii cunoscute. Cronicile din sec. XIII şi XIV abundă în laude legate de măreţia "oraşului lui Constantin", iar scrierile vremii menţionează adesea întinderea imperiului, graniţele sale şi, implicit, provinciile componente.
 

 
În "Cuvânt de laudă către împăratul Andronic Paleologul", cronicarul Grigorie din Cipru ridică în sec. XIII astfel de laude oraşului Constantinopol, cel "înconjurat de ape": "Lângă ele se află mări, de o parte spre sud, Egeea care pare că porneşte din Hellespont şi din canalul cetăţii, de cealaltă parte - spre N şi NE - Pontul Euxin, care începe din Meotida (Lacurile Meotice - Marea Azov) şi de la fluviul Tanais (Don) şi-şi varsă toate apele în el. Amândouă aceste mări îi aduc daruri ca unei cetăţi împărăteşti şi îi trimit pe corăbii toate bunătăţile, odată cu orice adiere de vânt".
 
Extrem de interesante sunt referirile bizantine de la începutul sec. XV legate de Marea Neagră, de Dobrogea, de Ţara Românească. Ele oferă informaţii extrem de interesante despre voievodul Mircea cel Bătrân, stăpân al Ţării Româneşti "până la Marea cea Mare" şi despre implicarea sa în luptele fratricide pentru tronul Imperiului Otoman.
 
Sultanul Baiazid I Ildirim (Fulgerul) a fost învins de Mircea în bătălia de la Rovine, care, potrivit opiniei generale, ar fi avut loc pe 17 mai 1395. O altă variantă propusă de specialişti indică data de 10 octombrie 1394. Cert este că, după Rovine, Mircea cel Bătrân se remarcă tot mai mult ca un cavaler al creştinătăţii şi ca un obstacol în calea turcilor dornici de cucerirea lumii. Voievodul valah stăpânea acum (din 1388) şi Dobrogea, pe care a ajuns să o controleze după moartea lui Ivanco (Ioan), fiul lui Dobrotici, despotul Ţării Cărvunei.
 
Pe 20 iulie 1402, Baiazid I suferă o grea înfrângere la Ankara, în lupta contra mongolilor conduşi de khanul Timur Lenk (Tamerlan). Sultanul şi unul dintre fiii săi, Musa, sunt luaţi prizonieri de către învingător, iar Baiazid este, potrivit cronicilor vremii, întemniţat într-o cuşcă de aur. După un an de prizonierat, Baiazid moare în împrejurări încă neelucidate (fie s-a sinucis, fie a fost otrăvit sau a murit în urma unui atac de apoplexie). După decesul său, Timur Lenk îl eliberează pe prinţul Musa, cel numit Celebi (n.a. Frumosul, astăzi, în turca modernă termenul este tradus ca gentleman).
 
Înfrângerea de la Ankara şi capturarea lui Baiazid au condus la declanşarea unui război intern în Imperiul Otoman, în care au fost angrenaţi cei patru fii ai lui Ildirim, şi anume Mehmet I, Suleyman, Isa şi Musa (din 1403). Mehmet a fost confirmat ca sultan şi de către mongolul Timur Lenk.
 
Odată eliberat, Musa se va alia cu Mehmet cel puţin până vor scăpa de ceilalţi doi fraţi pretendenţi, Isa (ucis în 1406) şi Suleyman (ucis în 1411). Musa şi Mehmet vor deveni, pentru un timp (1411-1413), co-împăraţi, ei împărţindu-şi imperiul astfel: Mehmet deţinea partea asiatică şi conducea din capitala Bursa iar Musa, partea europeană, având capitala la Edirne (Adrianopole). Fiecare frate îşi dorea însă toată puterea doar pentru el, aşteptând momentul oportun pentru a-l distruge pe celălalt.
 
În acest război civil otoman, Mircea cel Bătrân va fi de partea lui Musa, pe care îl va sprijini cu armată şi bani. Potrivit mai multor surse, Mircea i-o dă chiar de soţie lui Musa pe fiica sa, numită se pare Arina (Irina).
 
Iată însă modul în care cronicarii bizantini descriu crâmpeie ale acestei istorii. Istoricul Ducas relatează: "Iar Musa... a fugit şi a ajuns la Sinope (n.a. în sudul Mării Negre), unde domnea Spentiar Turcomanul. Acesta l-a găzduit bine şi cum se cuvine, iar Musa l-a rugat să îl treacă de partea cealaltă a Pontului Euxin (n.a. în Dobrogea), către Țara Românească. Acela i-a împlinit cererea cu plăcere, l-a trimis şi l-a trecut în Țara Românească. Şi întâlnindu-se cu Mircea voievod... acesta i-a dat voie să umble prin toată Ţara Românească şi să facă cele plănuite".
 
Un alt cronicar ce oferă informaţii preţioase este Laonic Chalcocondil, care scrie despre războiul civil otoman şi despre neamul valahilor lui Mircea, valahi pe care îi numeşte daci: "Sunt aceşti daci un neam viteaz în lupte şi cu legi nu prea bune (n.a. referitor probabil la organizarea lor sau "nu prea civilizaţi" - după o altă propunere de traducere), locuiesc în sate şi se îndeletnicesc mai mult cu păstoritul. Ţara lor se întinde din Ardeal, Dacia peonilor (Transilvania), de unde începe, şi până la Pontul Euxin. Întinzându-se spre mare are de-a dreapta fluviul Istru iar din partea stângă ţara numită Bogdania (numele turcesc pentru Moldova)".
 
Mai scrie Chalcocondil astfel: "Musa, informat şi eliberat de regele Temir (n.a. Timur Lenk) a fost trimis spre ţara părintească, pe mare... trecând peste Pontul Euxin, în Dacia şi la domnul Daciei, Mircea. Şi a dus tratative cu el şi în privinţa altor lucruri şi i-a făgăduit că de-l ajută să ajungă pe tron, îi va da avantaje în Europa şi ţară, nu puţină".
 
Aflăm din aceeaşi sursă şi că Mircea nu era în relaţii bune cu Bizanţul. Basileul Manuel al II-lea Paleologul (1391-1425) se oferise să îl sprijine pe Mehmet împotriva lui Musa. Mai mult, Bizanţul sprijinea un rival la tronul Ţării Româneşti, prezentat astfel de către cronicar: "Căci Mircea era în duşmănie cu elinii (n.a. grecii, bizantinii) deoarece ei primiseră pe un copil al lui Mircea şi-i făgăduiseră că îl vor ajuta să cucerească domnia cu sprijinul lui Musulman (n.a Mehmet I)".
 
Potrivit sursei bibliografice (FONTES IV), acest fiu al lui Mircea era un anume Vlad, "răzvrătit împotriva tatălui său" (nota 71, p.463). Nu este foarte clară identitatea acestui răzvrătit fiu Vlad. El ar putea fi Vlad I Uzurpatorul (domn în 1395-1396, dar nicidecum fiu al lui Mircea) sau Vlad al II-lea Dracul, tatăl lui Vlad Ţepeş, sau un alt personaj, puţin cunoscut astăzi. Este însă puţin probabilă varianta lui Vlad Dracul, căci acesta era foarte tânăr în timpul războiului civil otoman, el ajungând domn al Ţării Româneşti mult mai târziu (1436-1442 şi 1443-1447).
 
Ce este însă cert este că Mircea îl sprijină pe Musa împotriva lui Mehmet I. Musa înregistrează victorii în 1411 şi 1412, dar va sfârşi trădat de propriii săi generali, care vor trece de partea lui Mehmet. În 1413, cei doi sultani fraţi se confruntă pe câmpul de bătălie de la Camurlu (Samokov, la 55 km de Sofia). Mehmet are de partea sa generalii trădători dar şi pe regele Serbiei, Ştefan Lazarevici, în timp ce Musa este sprijinit de călăreţi şi pedestraşi trimişi de Mircea. Musa este iniţial aproape de victorie dar sorţii se schimbă prin trădare şi pierde lupta. Încearcă să treacă în Ţara Românească, dar este prins pe drum şi executat prin sugrumare, conform obiceiului otoman.
 
La doar câţiva ani de la această bătălie, Dobrogea va intra sub stăpânire otomană. După unii specialişti, acest lucru se întâmplă în 1417 sau imediat după moartea lui Mircea (în 1418). Alţi istorici opinează că Dobrogea este cucerită de otomani în perioada 1420-1421, în timpul domniilor fiilor lui Mircea, Mihail I (1418-1420) şi Radu Praznaglava (1420-1422, 1426-1427). De altfel, acesta din urmă este ultimul voievod al Ţării Româneşti care se autointitulează domn "până la Marea cea Mare", într-un act emis în 1 iunie 1421.
 
(Va urma)

Sursa foto: FONTES IV, „Izvoare privind istoria României“, vol IV (fragment de cronică bizantină)

Bibliografie

 
FONTES, Izvoarele Istoriei României, vol. III, Scriitori bizantini sec.XI-XIV, Edit. Academiei RSR, Bucureşti 1975, publicate de Alexandru Elian şi Nicolae Șerban Tanaşoca
 
FONTES, Izvoarele Istoriei României, vol. IV, Scriitori bizantini sec.IV-XIV, Edit. Academiei RSR, Bucureşti 1982, publicate de Haralambie Mihăescu, Radu Lăzărescu, Nicolae Șerban Tanaşoca şi Tudor Teoteoi
 
Despre Cristian Cealera
 
Născut la data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile Școlilor Gen.12 şi 25 şi a absovit Liceul „Decebal“, din Constanta, promoţia 1992. A urmat cursurile Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu“ din Bucuresti şi este licenţiat în Criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul militar, apoi a activat trei ani ca jurist la o societate comercială din Mangalia. În anul 2001 a intrat în presă şi timp de 15 ani a lucrat la diverse ziare, inclusiv la ZIUA de Constanţa, acoperind diverse domenii - de la Eveniment, la Social, Cultură şi Sport. A fost angajat la două televiziuni, iar la una dintre acestea, în calitate de producător şi scenarist, a realizat 19 filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea. Continuă şi astăzi realizarea de filme documentare şi publică materiale de promovare a istoriei şi culturii dobrogene. 
Are un master în Antropologie şi Istorie Europeană, absolvit la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, Facultatea de Istorie. În prezent, este doctorand al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, din Iaşi. Este autorul seriei de trei volume „Poveştile Mării Negre“ şi al romanului istoric „La marginea Imperiului - Origini“, cărţi publicate în perioada 2014-2018.    
 
Citeşte şi:

După 15 ani de presă, Cristian Cealera şi-a descoperit o nouă vocaţie 

Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“

Marea Neagră şi Dobrogea în cronicile bizantine (I)