Istoria Dobrogei - Instituții Cultul imperial roman (galerie foto)

Cultul imperial roman era un ritual religios folosit ca instrument politic de împărați pentru a-și întări autoritatea la Roma și asupra popoarelor supuse, având preemiență asupra religiilor acestora. În Dobrogea au fost descoperite  reprezentări ale împăraților Traianus, Antoninus Pius, Caracalla, Gordianus III și Aurelianus.
În ultimul secol de existență a Republicii la Roma, dictatori ca Lucius Cornelius Sulla (138 î. H. - 78 î. H.) sau Caius Iulius Caesar (101 î. H. – 44 î. H.) au beneficiat de ceea ce am numi în epoca contemporană „cultul personalității”. Apoi, la locul asasinării lui Caesar simpatizanții au început să aducă jertfe și libații, iar succesorii săi, Octavianus Augustus (63 î. H. - 14 d. H.), nepotul și fiul său adoptiv, și Marcus Antonius (82 î. H. – 30 î. H.), cel mai important comandant al său, l-au proclamat zeu: divus Iulius.
 
Având permanent în memorie soarta tragică a lui Caesar, Augustus s-a mulțumit să mențină formal Republica, cumulând diverse funcții care-l făceau deținătorul real al puterii, cum a fost princeps Senatus/primul dintre senatori, de unde și denumirea istoriografică de epocă a Principatului. Astfel, el a evitat manifestările cultului personalității la Roma și în provinciile vestice, dar le-a tolerat în provinciile estice, care fuseseră anterior guvernate de monarhii de natură divină. Dar după moartea sa, Senatul a hotărât să-l divinizeze, iar ceremoniile care au avut loc atunci au devenit un obicei nu numai la decesul succesorilor săi, dar și în cazul unor membri ai familiei imperiale. În provincii cultul imperial era un instrument al dominației statului roman asupra poporelor supuse, ale căror religii erau tolerate.
 
Astfel, cultul imperial era oficiat de sodales/asociații religioase, care purtau numele împăraților decedați: sodales Augustales, sodales Flaviales (dinastia Flaviilor: 89-96), sodales Hadrianales (Hadrianus: 117-138), sodales Antonianini (Antoninus Pius: 138-161). De asemenea, cultul imperial era slujit și de preoți numiți flamines sau sacerdotes, asistați de gerusia în provinciile orientale și augustali în provinciile occidentale.
 
În provinciile de graniță, așa cum era Moesia Inferior în care era inclusă Dobrogea, preoții beneficiau și de sprijinul guvernatorilor numiți de împărat: legatus Augusti/delegat imperial. În Moesia exista și un sacerdos provinciae, care conducea și adunarea provincială de la Troesmis/Turcoaia și era asistat de un flamen Augusti municipalis, de serviri Augustales și de sodales.
În colonia greacă Histria/Istria, Papas, fiul lui Theopompos, a construit un templu închinat lui Augustus încă în timpul vieții acestuia.
Apoi, Comunitatea Pontică, asociația celor 6 polis-uri de pe litoralul vestic al Mării Negre din epoca Principatului, oficia cultul împăratului prin pontarch/președinte cu reședința la Tomis/Constanța, demonstrându-și astfel fidelitatea față de statul roman.
La Callatis/Mangalia era celebrată sărbătoarea Caesareea, deoarece toți împărații adoptau numele lui Caesar, care cu timpul a devenit și un titlu.
Un izvor scris îl reprezintă poezia exilatului Publius Ovidius Naso (43 î. H. – 17 d.H., care a fost chiar ales agonothet în Tomis: „Evlavia mea încă se știe aici: altarul / Lui Caesar toată lumea îl vede în casa mea. / Acolo e și fiu-i și augusta-i preoteasă, / Zei mari, cum e și zeul ce-a fost făcut acum.” Evident, și prin aceste versuri poetul a încercat, în zadar însă, să obțină iertarea lui Augustus.
Un domeniu de mansifestare a cultului imperial este cel sculptural, chipurile împăraților fiind reprezentate de statui, busturi și basoreliefuri.
La Tomis a fost descoperită o stelă funerară mare prost conservată, în satul Vadu/com. Corbu/jud. Constanța a fost găsit un cap al lui Antoninus Pius, iar în terioriul rural al municipiului  Durostorum/Silistra (Cadrilater/Bulgaria) au fost descoperite portrete ale lui Caracalla (211-217), Gordianus III (238-244) și Aurelianus (270-275). Toate aceste reprezentări imperiale din Dobrogea sunt comenzi militare.
Un caz particular îl reprezintă cultul împăratului Traianus (98-117), reprezentat pe metopele monumentului triumfal Tropaeum Traiani, construit în cinstea victoriei obținute în zona Adamclisi în timpul primului război dacic (101-102). Chipul conducătorului în timpul căruia Imperiul Roman a atins apogeul, a fost redat în ipostaza de optimus princeps, titlul omagial acordat de Senat.
În ceea ce privește familia imperială, la Histria au fost găsite două baze de statui aparținând Iuliei Domna (160-217), soția împăratului Septimius Severus (193-211) și a surorii sale mai mari, Iulia Maesa (160-224), care a deținut puterea în timpul domniilor nepoților Elagabalus (218-222) și Severus Alexander (222-235). Cele două femei erau reprezentate în ipostaza lui Tyche, zeița Destinului la greci . Adrian Rădulescu (1932-2000/Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța/Universitatea „Ovidius” Constanța) considera (1998) că bustul zeiței Isis descoperit la Constanța reprezintă „poate chiar” pe Sabina Tranquillina (225-244), soția lui Gordian III.
Din punct de vedere artistic, autorii urmăreau o execuție fidelă și impecabilă, deoarece operele lor erau destinate unor clădiri oficiale.
Începând cu domnia lui Diocletianus (284-305), împărații au început să se considere personificări ale zeilor Jupiter, Hercules și Soare. Astfel, Licinius (308-324), coîmpărat în Est al lui Constantin I cel Mare, este menționat într-o inscripție dedicată zeului Soare descoperită la Salsovia/Mahmudia. Situația a continuat și după ce creștinismul a devenit în 391 religie de stat, împăratul creștin Teodosius I cel Mare (379-395) interzicând cultele păgâne.
 
tag: cultul imperial, romani, Traian, Antoninus Pius, Caracalla, Gordian III, Aurelian, Ovidiu, Caesareea
 
Bibliografie cronologică
L. ROSS TAYLOR, The Divinity of the Roman Emperor, Middletown Conn., 1931.
DIONISIE PIPPIDI, Recherches sur le culte imperial, Paris-Bucharest, 1939.
L. CERFAUX & J. TONDRIAU, Un concurrent du christianisme: le culte des souverains dans l antiquite greco-romains, Bruxelles, 1957.
Entretiens Hardt, XIX. Le culte des souverains dans L Empire romain, Vandoeuvres-Geneve, 1973.
DIONISIE PIPPIDI (coord.), Dicționar de istorie veche a României. Paleolitic – sec. X., Ed. științifică și enciclopedică, București, 1976, p. 207-208 (cultul cârmuitorilor/D. P.)
DIONISIE PIPPIDI, Inscriptiones Scythiae Minoris: I.Inscriptiones Histriae et vicinae, București, 1983, 146.
ADRIAN RĂDULESCU & ION BITOLEANU, Istoria Dobrogei, ed. II rev., ed. Ex Ponto, Constanța, 1998, p. 85, 89, 92, 103, 129-130, 135, 137, 155. (VII. Dobrogea sub dominație romană/A. R.)

Despre Marius Teja
 
Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar after school, iar în prezent, lucrează la Radio Armănamea.
 
Citeşte şi:

Istoria Dobrogei - Geografie - Locuri Limes Scythicus (galerie foto)
 
Colaborare ZIUA de Constanţa Călătorie prin istoria dobrogeană cu Marius Teja