Istoria Dobrogei - geografie - localități Histria

Orașul-port Histria de pe țărmul vestic al Mării Negre (comuna Istria, județul Constanța) a fost întemeiată de coloniști din metropola greacă Milet (coasta vestică a Turciei asatice) în 657 î.H., în contextul „roirii” grecilor din sec. VIII-VI î.H. Dezvoltarea polis-ului (oraș-stat) în epocile arhaică, clasică, elenistică și romană a alternat cu momente de criză în relațiile cu geții autohtoni și invadatorii barbari (goți, avari, slavi, bulgari), care, împreună cu înnisiparea portului, au condus în cele din urmă la dispariția localității în sec. VII.

Origini

Histria a fost întemeiată în 657 î.H. de coloniști din orașul grec Milet (coasta vestică a Turciei asiatice), dată corespunzând Olimpiadei 33, menționată de teologul creștin Eusebius Hieronymus (347-420). Pseudo-Skymnos, izvor grec din sec. I î. H, plasează întemeierea mai târziu în același secol. Fondarea orașului se înscrie în fenomenul istoric al „roirii” grecilor din polis-urile (orașele-stat) din Marea Egee în Marea Mediterană și Pontus Euxinus (Marea Neagră) în sec. VIII-VI î.H. Data literară a întemeierii a fost confirmată de descoperirea unor fragmente de ceramică din a doua jumătate a sec. VII î.H.
Acest oraș-port, numit în diverse izvoare grecești Istrie/Istros/Istropolis și Histrianorum civitatus în latină, a fost una din numeroasele colonii întemeiate pe țărmurile Mării Negre de marea metropolă Milet. Conform obiceiului, coloniștii s-au așezat pe un promontoriu din fundul unui golf transformat în lagună, așa cum arată grecii Polybios (cca 200 î.H. – cca 118) și Strabon (cca 64 î.H. - 21 d. H.). Pe termen lung, acest fenomen natural a dus la înnisiparea portului începând cu sec. III î.H. și îngreunarea comerțului maritim având drept consecință decăderea orașului. Ruinele sale se află pe teritoriul comunei Istria din județul Constanța, fiind primul oraș întemeiat pe teritoriul României.
Organizare
Puterea legislativă revenea Adunării Poporului, formată din toți cetățenii, care nu includeau femeile, sclavii și străinii.
De asemenea, exista un organism deliberativ denumit Sfat, din care se alegeau lunar epimenii însărcinați cu gestionarea problemelor curente.
Puterea executivă era exercitată de două categorii de colegii de magistrați: civili, numiți arhonți, și militari, numiți toxarhi, navarhi și taxiarhi. Magistrații erau aleși anual de Adunare, având un caracter onorific, dar în situații de criză primeau puteri excepționale.
Monedele argint și bronz
Primele monede emise la jumătatea sec. V î.H. sunt și primele monede bătute pe teritoriul României. Aceste didrahme de argint cântăresc 7-8,3 grame și au pe avers două capete de tineri, iar pe revers emblema polis-ului, un vultur pe un delfin, cu numele Istrie înscris deasupra. De asemenea, s-au emis și monede divizionare de argint de 1 gram, cu aceleași reprezentări.
În aceeași perioadă, sunt turnate monede din bronz cântărind 1-3 grame, având pe avers roata cu patru spițe sau zei: Apolo (lumina), Istros (Dunărea), Dionysos (vinul), Helios (Soarele), Demetra (recoltele) și Hermes (comerțul).
Activitatea monetară încetează la mijlocul sec. I î.H., ca urmare a expedițiilor lui Burebista și ale romanilor.
Împăratul Antoninus Pius (138-161) redă Histriei dreptul de a bate monedă. Noile emisiuni, numite coloniale, sunt numai din bronz și au dimensiune mărită. Pe avers apar efigia și titulatura împăraților, iar pe revers zeități grecești și înscripția Istrienon. Ultimele emisiuni au avut loc în timpul domniei lui Gordian III (238-244), după care au circulat numai monede romane.
Didrahme au fost găsite în fostele colonii grecești Olbia (vărsarea Bugului în Marea Neagră, Ucraina) și Odessos (Varna, Bulgaria), pe văile Dunării, Argeșului, Siretului, Prutului și Nistrului. Aceste descoperiri reprezintă repere geografice ale vastului comerț desfășurat de histrieni.
Cultura
Săpăturile arheologice și inscripțiile indică existența unui teatru în epoca elenistică, posibil chiar din epoca clasică.
De asemenea, în gimnazii erau pregătiți tinerii pentru a intra în corpul cetățenilor, inscripțiile menționând nivelul educației histrienilor și pasiunea lor pentru literatură.
În alte documente epigrafice (inscripții) sunt evocate concursuri muzicale și sportive, precum și găzduirea unor „conferențiari”.
Religia
Coloniștii au adus  zeii din metropolă, cu sărbătorile, procesiunile și jertfele conexe, predominant fiind cultul lui Apolo Tămăduitorul.
În epoca elenistică au apărut Marele Zeu tracic sau Cabirii din insula nord-egeeană Samotrake.
În epoca romană s-au adăugat zei italici ca Iupiter (Zeus), Iuno (soția lui Iupiter/Hera) și Minerva (Atena/înțelepciunea), cunoscuți ca Triada Capitolină (Capitoliul, unul din cel șapte coline ale Romei), precum și divinități din provinciile orientale, cel mai importamt fiind Mithra.
Cu toate influențele asiatice, răspândite în toată partea europeană a imperiului, preponderența a revenit tot zeilor înaintașilor ca Poseidon Heliconios și Dionysos Karpophoros.
Cultul diverselor zeități era organizat de asociații dedicate și practicat în temple.
Relații externe
În epoca arhaică (sec. VIII î.H. – VI î.H.) și clasică (sec. V î.H. – IV î.H.), orașul s-a dezvoltat datorită pescuitului și schimburilor cu geții, evoluție afectată de două distrugeri la sfârșitul sec. VI î.H. și sec. IV î.H.
În 313 î.H. Histria s-a implicat în răscoala orașelor pontice conduse de Callatis împotriva diadohului Lisimah, succesor în Tracia al lui Alexandru cel Mare. În acest context, histrienii au încheiat tratatul de isopolitie (egalitate în drepturi civile, politice și religioase) cu metropola Milet.
Decăderea economică din epoca elenistică (sec. III î.H. – sec. I. H.), cauzată de înnisipare, este accentuată de pierderea teritoriului agricol adiacent în favoarea tracilor. Polis-ul a încheiat tratate pe termen lung cu căpetenia tracă Zoltes, menționat în decretul dedicat lui Agathocles în jurul anului 200 î.H. Deși acordurile erau întărite cu jurăminte, Zoltes le-a încălcat și pentru respingerea atacului său, histrienii au fost nevoiți să ceară ajutor dincolo de Dunăre căpeteniei Rhemaxos, care proteja coloniile grecești pontice în schimbul unui phoros (tribut) plătit regulat.
Un acord similar fusese încheiat în sec. III î.H. cu căpetenia getă vecină Zalmodegikos, menționat într-un document histrian de onorare a celor trei soli care au negociat cu acesta repatrierea celor 60 de ostatici și restituirea teritoriului agrar și piscicol.
În 262 î.H., Histria și Callatis, fondată de Heracleea pontică, au încheiat o alianță pentru apărarea Tomisului, fondat de Milet, amenințat de Byzantion (Constantinopol/Istanbul), fondat de Megara (Grecia).
De asemenea, Histria a ajutat Apollonia pontică (Sozopol, Bulgaria), fondată de Milet, împotriva Messembriei (Nessebar, Bulgaria), fondat de Megara, conform unei alianțe încheiate în prima jumătate a sec. III î.H., în vigoare la mijlocul sec. II î.H., conform decretului de onorare a lui Hegesagoras.
În prima jumătate a sec. I î.H., Histria s-a implicat în alianța pontică antiromană inițiată de regele Mithridate VI Eupator al Pontului (coasta nordică a Turciei asiatice) (110 î.H. – 63 î.H.).
Apoi, în a doua jumătate a sec. I î.H., orașul a suportat asaltul regelui dac Burebista (82 î.H. – 44 î.H.),  reconstrucția fiind considerată o a doua întemeiere a orașului, după cum arată un album de la sfârșitul sec. I î.H. sau de la începutușl sec. I d. H.
Instaurarea dominației romane în timpul domniei lui Augustus (30 î.H. – 14 d. H.) a adus securitate și, implicit, prosperitate. Atunci Histria a devenit membră a Koinon Pontou/Comunității pontice, federație urbană care a existat, probabil, până la reforma administrativă a lui Diocletianus (284-305), când Dobrogea devine provincie separată cu numele Scythia Minor. Orașul a primit statutul de civitas libera et immunis (oraș liber și scutit de impozite) sau de civitas foederata (oraș aliat). Laberius Maximus, guvernator al Moesiei Inferior (Dobrogea și Bulgaria dintre Balcani și Dunăre) în anii 100-102,  a restabilit hotarele „teritoriului stăpânit de strămoși”, conform decretului cunoscut sub numele de horothesia. Ca urmare, în sec. II Histria primește dreptul  de a se numi în documente oficiale „prea strălucita cetate a histrienilor”. Dar invazia goților (germani) din 248 a provocat distrugeri atât de grave încât orașul și-a revenit doar spre sfârșitul secolului, iar în sec. IV-VI suprafața apărată de ziduri s-a redus.
Invaziile avare și slave de la sfârșitul sec. VI și așezarea slavilor și bulgarilor în Peninsula Balcanică în sec. VII au dus la dispariția orașului.
Cercetarea
Astăzi Histria este colonia greacă din Marea Neagră cea mai bine studiată deoarece cercetarea a început încă din 1868, când cetatea a fost identificată de arheologul francez Ernst Desjardins (# Călători străini prin Dobrogea CLXXXVII.1/14052018, CLXXXVII.2/16052018).
Cercetarea românească poate fi împărțită în trei etape: Vasile Pârvan (1882-1927), fondatorul școlii românești de arheologie, în perioada 1914-1927, Scarlat Lambrino (1891-1964) în anii 1928-1940 și Institutul de Arheologie din București din 1949.
Au fost descoperite resturi ale zidurilor de apărare din toate epocile, ale orașului târziu și ale templelor din epocile clasică și elenistică.
În straturile orașului târziu au fost găsite bazilici romane (clădire pentru evenimente publice) și creștine (biserici primare), terme (băi) și, la cota maximă, un cartier rezidențial din sec. V-VI numit Domus de arheologi.
Dintre ediciile de cult, care se află într-o arie denumită Zona Sacră de specialiști, cele mai importante sunt templul lui Zeus Polieus (sec. V î.H.), templul Marelui Zeu (sec. III î.H.) și un templu al Afroditei.
Bibliografie cronologică
POLIBYOS, Istorii, IV, 41
STRABON, Geografia, I, 3, 4
EUSEBIUS HIERONYMUS, Cronica, 95.
VASILE CANARACHE, Importul amforelor ștampilate la Istria, București, 1957.
DIONISIE PIPPIDI (coord.), Dicționar de istorie veche a României. Paleolitic – sec. X., Ed. științifică și enciclopedică, București, 1976, p. 181, 328-333 (Histria/D. P. & Constantin Preda), 349, 365, 503, 621, 624.
PETRE ALEXANDRESCU, Aristotel despre Constituția Histriei, „Studii Clasice”, 24, 1986, p. 63-70.
PETRE ALEXANDRESCU, Histria în epoca arhaică I, „Pontica”, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, 18, 1985, p. 41-54.
PETRE ALEXANDRESCU, Histria în epoca arhaică II, „Pontica”, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, 19, 1986, p. 19-32.
ANDREI RĂDULESCU & ION BITOLEANU, Istoria Dobrogei, ed. II, Ex Ponto, Constanța, 1998, p. 32-166 (cap. IV-VIII/A. R.).
 
Despre Marius Teja
 
Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar after school, iar în prezent, lucrează la Radio Armănamea.

Citeşte şi:
 
Colaborare ZIUA de ConstanţaCălătorie prin istoria dobrogeană cu Marius Teja 
 
Istoria Dobrogei - populație - personalități Herodotos (cca 484 î. Hr. - 425 î. Hr.)